În sfârşit…

421

pontaÎn sfârşit cerul României începe să se limpezească de norii portocalii, roşietici, de culoarea focului, de culoarea durerii, care încep treptat, treptat să iasă din spaţiul românesc. Ultimul guvern pedelist condus de Mihai Razvan Ungureanu (care este prototipul cel mai edificator al elitistului arogant ce doreşte cu orice preţ să devină stăpân pe România), a fost înlăturat prin moţiunea de cenzură în locul lui fiind numit un guvern USL condus de Victor Ponta.

După 8 ani de jigniri şi spaime la care a fost supus poporul român de către Traian Băsescu, acesta a fost nevoit să-l investească pe liderul PSD cu formarea noului guvern care va fi format şi anunţat de premierul desemnat pe 1 mai. Pe 7 mai, noul guvern va fi supus aprobării parlamentului şi sperăm că acest lucru se va întâmpla punând punct astfel celei mai negre pagini din istoria post decembristă. Victor Ponta a dat dovadă de curaj, „luând taurul de coarne” şi apropiind de români cu 6 luni mai devreme un viitor pe care-l merita. Aceşti talibani creaţi de preşedinte după chipul şi asemănarea sa au chinuit pe români şi continuă şi acum prin vocea Elenei Udrea să jignească în continuare acest popor prea blând, să pună la îndoială capacitatea noului premier (lucru care nu se va întâmpla însă). În sfârşit românii s-au trezit după aproape 8 ani de umilinţă şi batjocură şi dacă răbdarea te duce la cer, atunci poporul român a depăşit toate meritele sfinţilor! Vremea schimbării a sosit. Ne mai despart două examene: localele şi parlamentarele. Să acordăm USL-ului şi noului guvern încredere deplină spre binele tuturor.

Gh.Radulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here