Când se crăpă de ziuă, Trifu se duse să mai verifice o dată nota cu materialele aduse de fiu-su şi gineri-su, care fuseseră prin tot Ardealul. Aveau pe acolo oamenii lor, care scoteau marfa de prin fabrici, cum, cu cine şi pe unde ştiau numai ei, şi pe încredere, de multe ori fără plată imediată. Le cărau apoi acasă şi le puneau degrabă în lucru.
Cazanele de ţuică de pe vremuri fuseseră confiscate de pe la săteni şi trecute la colectiv. Simţind nevoia, ţăranii îşi făceau nişte căzănele cu care lucrau de-acuma pe furiş, deşi nu li se întâmpla nimic, că nu erau controlaţi de organele de miliţie sau fisc, care ştiau, dar îi tolerau.
Era mijlocul săptămânii şi Mariţa mai lenevea în duna a nouă, făcută cu pene de gâscă albe, luate de la bănăţeni.
Şi ăi tineri încă mai sforăiau în corturile lor. Ţuica şi tulburelul băut în seara trecută nu-şi pierduseră efectul, stătuseră mult timp despărţiţi de neveste şi la ei nu se auzea nicio mişcare. Copiii, oricum, zilnic se sculau foarte târziu. Le plăcea să doarmă şi când se lucra la nicovală, iar zgomotul ritmic de bocănit şi de la suflul foalelor le mângâia visele plăcute.
Trecuse de ora şapte când Mariţa, adormită cum a fost ieri îmbrăcată, scoase capul pe uşa cortului şi-l întrebă pe Trifu:
– Da ce faci, bre? Ţi-a luat Dumnezeu somnul de te sculaşi aşa de noapte, că eu aş mai dormi! Vezi cum umbli să nu scoli copiii, că avem timp destul să ne facem treburile! Desculţă, prin rouă, merse la locul de privată, unde nu zăleti mult, şi se întoarse intrând direct sub dună, în cort.
În şatre, sau acum la case, moştenire din străbuni, bărbaţii lucrau la nicovale, femeile bătrâne făceau mâncarea, având pe lângă ele fetele şi nurorile, ca să le înveţe şi să fie ajutate. Ale tinere nu fac treburile în gospodărie. Tot ale bătrâne le învăţau ghicitul în cărţi, în ghioc, blestemele pe cap de cuc şi gât de lup, datul în bobi, descântecele de izdat, de deochi, de legare şi dezlegare a bărbaţilor nestatornici în dragoste şi câte altele. Cu ele plecau prin sate de unde veneau cu de-ale gurii pentru a doua zi.
Ieri, Mariţa şi Trifu făcuseră mâncare de praznic la cortul lor. La alte familii de lăieţi, în asemenea împrejurări, femeile plecă prin sate, se opresc pe la porţi şi în oale îmbăirate pun în amestec ciorbele cu sarmalele, friptura, ce apuca să le dea gospodarul, orice, dar numai să ia.
„În burtă nu se împreună?” era justificarea. Gustul lor contează!
Trifu dezlegă catârii şi le dădu drumul să pască prin poiana de lângă corturi şi chiar mai departe. Recoltele de pe locuri fuseseră adunate şi nu mai era restriştea „că intră în porumbi!” Era liber la păşunat şi nimeni nu avea de reproşat ceva, cuiva.
Se întoarse la cort şi-i spuse Mariţei că el se apucă de lucru. Vroia să facă special o căldare şi o căldăruşă cositorită, să le ofere căldarea lui Nicolae Mogoş şi căldăruşa Mărgăretii, aşa cum vorbiseră.
De mai multă vreme, Trifu şi Mariţa discutaseră între ei despre Mărgăreta, Nicolae, Ioana şi despre copiii lor.
Fragment din romanul “ Maia”, vol II
Ion C. Gociu
