Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a participat, ieri, la inaugurarea oficială a Secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu (clădirea Spital 700). Au fost prezenţi la eveniment şi managerul Vasile Stănculete, împreună cu echipa managerială şi medicii din unitate, care au apreciat eforturile Consiliului Judeţean în sprijinirea acestei investiţii. Secţia ATI a fost complet modernizată şi dotată la standarde europene.
Eveniment important pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. După finalizarea lucrărilor de renovare, Secţia ATI a fost inaugurată oficial. Au fost prezenţi şi preoţi, care au sfinţit lucrarea, dar şi o bună parte din cadrele medicale ale unităţii. Ca de fiecare dată, conducerii spitalului i s-a alăturat şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. De altfel, investiţia realizată s-a datorat Consiliului Judeţean. După vizitarea Secţiei ATI, preşedintele CJ, Ion Călinoiu a apreciat că „la nivelul judeţului Gorj, în privinţa sistemului de sănătate lucrurile încep să meargă mai bine, ca urmare a eforturilor pe care le depun oamenii care lucrează în acest domeniu de activitate”.
Modernizarea Secţiei ATI, o necesitate
La ora actuală, Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este modernizată şi dotată la standarde europene. Această investiţie era absolut necesară, după cum a explicat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea secţiilor de terapie intensivă era o prioritate pentru întreg spitalul deoarece aici vin cazurile grave din toate secţiile. Este vorba despre o finanţare realizată de către Consiliul Judeţean şi Guvernul României. Valoarea pe modernizarea secţiilor Terapie Intensivă I şi Terapie Intensivă II a contractului semnat pentru finanţare pe 5 august este de 6,7 miliarde. În urma licitaţiei s-a făcut o economie de 4 miliarde 200; lucrurile au mers bine şi am reuşit să luăm banii până la ultimul leuţ: 6,7 miliarde. Astfel, de la ATI I şi II ne-am extins şi am reuşit modernizarea secţiei de Terapie Intensivă la nou-născuţi şi a Secţiei de Cardiologie. După ce am reuşit extinderea reabilitării şi dotării potrivit contractului şi la aceste secţii, ne-a mai rămas o economie de aproximativ 1,8 miliarde, motiv pentru care am reuşit să facem şi o dotare corespunzătoare cu aparatura necesară funcţionării şi mai ales a ceea ce înseamnă asigurarea pacientului că este bine monitorizat, urmare a aparaturii moderne de care dispune acest spital. După ce am rezolvat şi acest lucru, doctorul Creţu a spus că nu se poate să punem paturile vechi, propunând să luăm paturi pe măsura a ceea ce s-a făcut aici; aşa s-a ajuns la achiziţia celor 21 de paturi specifice secţiei de Terapie Intensivă. Ulterior, spitalul, din contribuţii proprii a reuşit să achiziţioneze saltele şi lenjerii noi. Este o investiţie pentru cadrele medicale şi pentru pacienţii care vin la acest spital”.
Secţia ATI, dotată corespunzător
Anual, aproximativ 2.000 de pacienţi se tratează în cadrul secţiei ATI. Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare s-a realizat şi dotarea acestei secţii conform normelor în vigoare. La ora actuală, secţia dispune de toate dotările specifice ATI. „Lucrând în domeniul medical, am considerat că secţia ATI, împreună cu compartimentele pe care le-am făcut reprezintă cea mai importantă porţiune a spitalului, unde se tratează cele mai grave afecţiuni. De aceea ne-am centrat activitatea pe această secţie ATI, secţia Coronarieni şi secţia de nou-născuţi. În proporţie de 90% avem tot ce ne trebuie pentru a ne desfăşura o activitate corectă şi bună în continuare”, a declarat Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Şeful Secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă apreciază că această investiţie înseamnă o mare realizare pentru unitate. „Este o realizare mare pentru spitalul nostru şi pentru judeţ, în general. În jur de 2.000 de pacienţi se tratează în secţia noastră, anual. Din partea colectivului nostru vreau să mulţumesc tuturor celor implicaţi în realizarea acestei reabilitări a Secţiei ATI”, a mărturisit Ion Creţu, şef Secţie ATI.
Minodora Sucea