În prezenţa lui Medinţu şi Petroniu – Liderii FNME parafează astăzi 25-zi de lucru

180

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME) se vor întruni astăzi la sediul Diviziei Miniere pentru şedinţa cu cei cinci reprezentanţi ai CEO, din care doi sunt membri ai Directoratului, aşa cum a rămas stabilit încă de săptămâna trecută. Discuţiile vor privi şi revenirea la vechiul program de lucru în data de 25 iunie.

“Este şi meritul sindicatelor pentru revenirea la vechiul program de lucru, în 25 iunie, deoarece în toate discuţiile purtate cu administraţia şi cu ministrul s-a cerut asta. Este un rezultat care joi va fi statuat printr-un protocol”, a declarat Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele FNME.
Ion Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii susţine că ar fi doar meritul caniculei cele întâmplate dar şi a faptului că acum au început livrările aproape normal, iar zilele libere se vor recupera. “Important este că CEO este pe profit”, a declarat Creţan.
CEO a transmis însă printr-un comunicat de presă următoarele: “având în vedere perioada secetoasă prognozată în următoarele zile, funcţionarea cu un număr de 5 grupuri energetice şi în conformitate cu înţelegerea pe care Directoratul a făcut-o, în mod direct cu salariaţii CE Oltenia, se revine la programul normal de lucru în data de 25.06.2013, iniţial declarată ca zi de concediu fără plată. Directoratul mulţumeşte salariaţilor care au înţeles conjunctura economică nefavorabilă în contextul reducerii cererii de energie pe cărbune, dând dovadă de responsabilitate şi interes faţă de păstrarea locurilor de muncă. Directoratul va lua toate măsurile, aşa cum s-a angajat, pentru ca diminuarea salarială din luna iunie să fie recuperată în lunile următoare, când situaţia economică a societăţii ne va da siguranţa unei profitabilităţi la finele exerciţiului bugetar 2013”.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here