În prag de sărbători, gorjenii sunt încurajaţi să doneze sânge

958

Permanent este nevoie de sânge. Acum, în apropierea sărbătorilor de iarnă, donarea poate fi cel mai bun cadou pentru cineva care are nevoie de sânge. Medicii încurajează donarea, beneficiile sale fiind multiple.

Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, dar şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj fac, periodic, apeluri la solidaritate umană, către toţi cei care pot să doneze voluntar sânge. Din păcate, nu oricine poate să doneze sânge. “Pentru a putea să doneze voluntar sânge, este nevoie de îndeplinirea cumulativă de către donator a unor condiţii, după cum urmează: vârsta cuprinsă în intervalul 18-60; greutate peste 50 kg; puls regulat, 60-100 bătăi/ minut; tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mm Hg; să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale; femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală; să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării; să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (orice tip); TBC; Sifilis; Malarie; Epilepsie și alte boli neurologice; Boli psihice; Bruceloza; Ulcer; Diabet zaharat; Boli de inimă; Boli de piele: psoriasis, vitiligo; Miopie forte (-peste-) 6 dioptrii; cancer.

Beneficii pentru donatorii de sânge
Conform legislației în vigoare, donatorii de sânge beneficiază de un set de analize gratuite și primesc șapte tichete de masă, fiecare în valoare de peste 9 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, în cazul angajaților cu carte de muncă. Cu toate acestea, numărul donatorilor este din ce în ce mai scăzut. Nu doar numărul donatorilor este o problemă, ci și asigurarea necesarului de sânge pentru anumite grupe sanguine, la grupa 0 pozitiv, spre exemplu, făcându-se cu greu față solicitărilor. La Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu-Jiu există şi câțiva donatori fideli, care donează periodic, sau la care se poate apela atunci când este nevoie urgentă de sânge. La o donare se recoltează 450 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni. Donatorii trebuie să ştie că trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă şi nu există riscul contaminării cu HIV sau alte virusuri. Senzaţia de leşin sau oboseală după donare este foarte rar întâlnită.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.