În prag de iarnă prin ţinutul izvoarelor gorjene

312

Peisaje desprinse parcă din basme  de la cele de o claritate deosebită la porţiuni cu ceaţă unde cum se spune în popor „îţi bagi degetele în ochi”, multitudinea  de izbucuri  ce ies de sub peretele muntelui  însoţind  drumul  din Pocruia   spre  Izvarna, fenomene inedite numite  popular „La Bolboroase” ori „La Fiertori”, şi nu în ultimul rând relatări din bătrâni consemnate  de reputatul Ion Conea  în urmă cu mai bine de 8 decenii şi jumătate  în „Buletinul Societăţii Române de Geografie” despre  un obicei al izvănarilor ce se pierde în negura vremurilor „vânătoarea de păstrăvi” – iată motivele ce m-au determinat să  refac un circuit  acum în prag ul iernii  prin ţinutul  Izvarnei din nord-vestul judeţului.

Izvarna este în opinia specialiştilor un cuvânt ce tinde să sugereze zgomotul pe care izvoarele îl fac la ieşirea de sub stâncile de calcar. Locuri în Oltenia şi chiar în ţară unde izvarna (1)există această abundenţă de izvoare nu prea se întâlnesc, de aceea faptul că Izvarna ar însemna izvoare este foarte credibil. Fenomenul este consemnat si în lucrarea “O vânătoare de păstrăvi la Izvarna” de acelaşi autor: „Belşugul de apă iese vuind parcă îmbulzindu-se şi fremătând pe loc ca într-un cântec al bucuriei de a fi ieşit la soare. izvarna (3)După o vreme de sub păretele muntelui sub care se adăposteşte satul ca un şir de cuiburi sub o streaşină alt mănunchi de izvoare ţâşneşte fierbând cu un zgomot uşor ca un fel de cântec de departe dinspre inima muntelui. Mai încolo o altă obştie de izvoare. Unele ies din munte lateral altele apar din fundul unui lac mic izvorând de jos în sus. Te uiţi în fundul lacului şi vezi că e viu. Izvoarele fierb în el venind din jos. Chiar aşa sunt şi numite: fiertori. Alte izvoare ies de sub stânca de calcar până sub aninişul din partea de apus a satului de unde de sub o stâncă iese cel mai mare izvor din toate. Orlea se cheamă, iar unda sa este ca o boare de vânt pentru iarba câmpului.”
izvarna (5)Orlea în credinţa localnicilor pe lângă faptul că este una dintre apele cele mai frumoase din regiune are şi cei mai delicioşi păstrăvi ce se prindeau sau mai bine cum spun izvănarii se vânau cei ce practicau această veche îndeletnicire numindu-se „vânători de păstrăvi”. Pentru aceasta era nevoie povestesc bătrânii de un întreg „arsenal” ce cuprindea „ostrii” ceva între furcă şi furculiţă cu cinci până la zece dinţi prevăzuţi cu izvarna (6)câte un spin întors şi „văpăi” un fel de torţe făcute din lemn de gorun ori de zadă ce era bătut cu muchea securii până se spărgea iar apoi era pus la uscat şi folosit pe timp de noapte. Bine îmbrăcaţi şi încălţaţi combatanţii erau gata pentru vânatul cu văpăi. O altă ustensilă ce mai era folosită cu precădere ziua era „ştirbicu” o bâtă de 2m în formă de crosă de hochei cu care se scormonea pe sub răgălii.
izvarna (7)Iată ce se chema în vocabularul izvănarilor de altădată „a vâna păstrăvi” cu văpaiul, ştirbicul şi ostia. Din păcate toate acestea au fost date uitării cei ce doresc să prindă astăzi păstrăvi (bineînţeles legal) având o paletă întreagă de lansete, mulinete precum şi tot soiul de musculiţe artificiale ori rotative.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here