În plină reorganizare a instituției/DSVSA Gorj, trambulina afacerilor fraților Giurcău

685

Studiu de caz: Hipermarketul Carrefour Tg.Jiu

Detronat din funcția de șef Serviciu Siguranța Alimentelor, din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, Cristinel Giurcău pare că își recuperează din pierderile suferite la salariu, prin contractele puse pe tavă firmei fratelui său, Alexandru. De altfel, recent, firma rubedeniei fostului șef al acestui Serviciu, din cadrul DSVSA, a semnat un contract avantajos cu Hipermarketul Carrefour, din incinta mall-ului din Târgu-Jiu. Contractul privea chiar realizarea unor servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare în cadrul agentului economic, care se află sub atenta supraveghere a DSVSA Gorj. Serviciul în cauză a lăsat însă de dorit, o mare cantitate de alimente, aflate în două sectoare, fiind afectate de substanțele folosite de firma protejată de la vârful DSVSA. De altfel, din acest motiv, societatea lui Giurcău nici nu a fost trasă la răspundere pentru prejudiciul creat marelui agent economic.

Cristinel Giurcău este, de scurt timp, doar șef al Biroului Siguranța Alimentelor din cadrul DSVSA Gorj, asta urmare a reorganizării impuse Direcției pe linie ministerială. Giurcău a pierdut la salariu undeva la 1000 de lei lunar, susțin surse din instituție, angajații spunând însă, sub protecția anonimatului, că, respectivul ar fi găsit însă metoda de a simți cât mai puțin diminuarea chenzinei și la propriul buzunar.
Metoda nu este una nouă, ci una practicată în caz de forță majoră în instituția de stat, aceeași care se laudă cu cele mai mari salarii din sistemul bugetar. Colegii lui Cristinel Giurcău își dau coate spunând că respectivul ar fi tras sforile necesare, apelând chiar la agenții economici pe care chiar acesta îi controlează, rugându-i să încheie contracte cu firma fratelui său, Alexandru, societate specializată în deratizări, dezinsecții și dezinfecții, obligatorii pentru intrarea și rămânerea în legalitate a agenților economici.
Unul dintre contractele parafate prin metoda patentată de frații Giurcău s-a semnat recent, chiar la cel mai mare agent economic din mall-ul târgujian, la Hipermarketul Carrefour.

Contract bun de închis ochii!
Și astfel, deși Hipermarketul Carrefour Târgu-Jiu ar fi trebuit să apeleze la serviciile din rețea, pentru directorul Giurcău se face o concesie. Firma fratelui lui Cristinel Giurcău semnează astfel brusc și peste noapte un contract de prestări servicii deratizări, dezinsecții și dezinfecții cu reprezentanții Carrefour, firma efectuând lucrarea chiar pe 19 august 2016, după finalizarea programului unității din mall.
Utilizarea unor substanțe puternice, posibil exagerându-se la dozaj, în sectorul alimentar al hipermarketului a creat însă probleme a doua zi, dimineața. Alimentele aflate în sectorul “Gastro”, mai exact unde se prepară și se servesc alimente gătite de angajații unității, și în sectorul “Preparate din pește” au prins miros de la substanțele folosite la salariații lui Alexandru Giurcău, lucru sesizat de salariații hipermarketului.
Produsele neambalate afectate au trebuit să fie scoase rapid de la comercializare, fapt care a creat un prejudiciu financiar semnificativ agentului economic, care se pare că nu s-a îndreptat, până acum, împotriva prestatorului pentru recuperarea pierderii.

Serviciu contra serviciu
De altfel, cum să facă agentul economic această aroganță, în condițiile în care în spatele firmei lui Alexandru Giurcău se află fratele cu poziție importantă la vârful DSVSA Gorj. Mai mult, reprezentanții hipermarketului știu că sectorul alimentar nu este în totalitate în regulă, fapt trecut cu vederea de biroul condus de Cristinel Giurcău. Este vorba despre eviscerarea peștelui proaspăt care în hipermarketul respectiv se face într-un spațiu neautorizat sanitar-veterinar. Mai mult, resturile rezultate din eviscerarea peștelui, adică mațe, solzi, ajung direct la canalizare, fapt care creează un miros insuportabil, sesizat de angajați mai ales în timpul sezonului cald. Agentul economic nu a fost amendat însă pentru aceste neconformități.
Mai mult, deși șeful Giurcău ar cunoaște situația, DSVSA Gorj a închis cu grijă ochii în legătură cu acest aspect, la schimb cu contractul oferit fratelui salariatului instituției, spun surse din interiorul Direcției. Se bănuiește de altfel că și firma lui Alexandru Giurcău nu ar fi cu autorizațiile la zi, dar cu toate acestea a efectuat lucrarea la hipermarketul cunoscut.

Tupeu cu repetiție
Reprezentanții Carrefour, cunoscuți pentru transparență și corectitudine, ar putea să explice astfel, acum, pentru consumatori, ce s-a întâmplat cu produsele afectate după prestația firmei lui Alexandru Giurcău, dacă au fost sau nu scoase de la vânzare și dacă au fost sau nu distruse. Se mai poate explica, în acest context, ce valoare a avut contractul respectiv și modalitatea prin care, coincidență sau nu, tocmai firma fratelui șefului din DSVSA, a pus mâna pe lucrarea respectivă.
Reamintim că despre “frăția deratizării”, care a lovit acum la Carrefour, au mai apărut, în ultimii ani, informații în spațiul public, pe atunci Cristinel Giurcău fiind directorul adjunct al DSVSA Gorj.

Călescu și-a numit adjunct!
Directorul DSVSA Gorj, Nicolae Călescu, este, de asemenea, în măsură să-și ia la întrebări subalternul, pe Cristinel Giurcău în legătură cu contractele de deratizare, dezinfecție și dezinsecție, mai ales să sunt destui (mai ales printre subordonați, dar și printre agenții economici) cei care susțin că respectivul le-ar fi sugerat și altor patroni să aleagă serviciile “mai bune” ale fratelui Alexandru.
Călescu ar putea, de asemenea, să-l însărcineze pe noul său director adjunct cu această verificare, mai ales că, de scurt timp, comanda instituției s-a împărțit și cu Florin Gorcea.
Fost medic veterinar aflat sub contract cu DSVSA, adjunctul Gorcea a renunțat de altfel subit, cu trei luni în urmă, la serviciul său bănos, pentru a se face funcționar public. Gorcea avea, de altfel, atunci, sub conducere trei circumscripții sanitar veterinare, mai exact cele din Peștișani, Arcani și Lelești. Înainte de accederea în DSVSA, Gorcea a predat însă cele trei circumscripții, veterinarului Liviu Blideanu de la Stănești. Este vorba despre cel ales în iunie primar de Stănești, respectivul fiind obligat să paseze, la rândul său, la scurt timp, circumscripțiile, unui alt coleg de breaslă, apropiat.
Gorcea era între timp deja, prin concurs, funcționar public, și responsabil peste activitatea DSVSA din Piața Centrală a municipiului Târgu-Jiu, funcție oferită de cel căruia i-a devenit adjunct.
Luna trecută, proaspătul funcționar public este însă promovat în funcția de director adjunct, pe considerente profesionale încă necunoscute. Postul era de altfel liber de la pensionarea lui Mircea Covrig.
De altfel, foștii colegi ai adjunctului Gorcea susțin că respectivul ar fi avut, înainte de 1989 un trecut profesional pătat, el având cazier. Acesta ar fi fost condamnat cu suspendare, unii zic că pentru furtul unor purcei de la asociația de la Drăguțești, faptă pentru care a fost, între timp, reabilitat. Acum adjunctul DSVSA Gorj este curat ca lacrima la cazier, lucru care a contat, cu siguranță, la recenta promovare…

Decizie controversată pentru funcționarul Ghiga
Între timp însă proaspătul primar de Stănești a fost obligat, la rândul său, de lege să-și cedeze circumscripțiile, patru la număr, urmare a accederii lui în funcția de primar. Primele trei, primite de la Gorcea, le-a cedat colegului de la Motru, veterinarul acceptând să facă serviciul pentru directorul său adjunct, în timp ce circumscripția Stănești, prin decizia directorului Călescu, a fost pasată funcționarului public Florian Ghiga, angajat al DSVSA Gorj.
Salariatul astfel însărcinat păstrează însă circumscripția o lună de zile, ca apoi, realizând că este incompatibil, renunță la aceasta, spre supărarea șefului său. Călescu îl bagă pe subaltern în Comisia de Disciplină a DSVSA Gorj, pentru insubordonare legat de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, urmând ca acesta să fie sancționat.
Între timp, circumscripția Stănești revine în grija fostului deținător, primarul Liviu Blideanu care, în ciuda incompatibilității de care a fugit, nu a găsit încă o persoană de încredere căreia să-i predea fostul său loc de muncă. Primarul liberal trebuie să grăbească însă procedura pentru a evita un conflict politic cu cei de la PSD, care abia așteaptă să-l prindă pe picior greșit.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Spuneti in articolul de mai sus ca dr. Gorcea a fost promovat în funcția de director adjunct pe considerente profesionale încă necunoscute. Daca ati fi avut bunavoita sa le cunoasteti, ati fi aflat ca este printre putinii functionari din DSV Gorj, sau poate singurul alaturi de directorul executiv care are studii doctorale, este doctor in stiinte medical veterinare, nu doar medic veterinar. In plus de asta, este printre putinii care a intrat cu nota 10 la concurs in randul functionarilor publici .
    De asemenea, ati mai fi aflat ca numirea in postul de director adjunct a fost facuta de autoritatea centrala ANSVSA Bucuresti, asadar aceasta functie nu i-a fost oferita de cel caruia i-a devenit adjunct , asa cum insinuati dumneavoastra .
    De asemenea, mai precizati ca ,,fostul medic veterinar aflat sub contract cu DSVSA, adjunctul Gorcea a renunțat de altfel subit, cu trei luni în urmă, la serviciul său bănos, pentru a se face funcționar public,,.
    In primul rand , veniturile nete castigate dintr-un contract anual de orice medic veterinar imputernicit chiar in doua comune sunt mult mai mici decat salariile castigate ca functionar public la DSVSA . Asadar , dr Gorcea nu a renuntat la un serviciu banos pentru a castiga prin concurs un post de functionar public . Am precizat ,,doua comune,, pentru ca nici numarul comunelor la care a renuntat nu a fost precizat corect in articol . Spre buna informare a opiniei publice, precizez ca veniturile unui medic veterinar de comuna sunt direct proportionale cu numarul animalelor aflate in zona de care se ocupa, nu cu numarul comunelor aflate in acea zona. Asadar, exagerarea din articol prin mentionarea eronata a numarului comunelor nu are nici o relevanta asupra veniturilor incasate , ci doar de-a denigra o persoana fara nici o argumentare veridica .
    Culmea inventiei presei locale este si o asa zisa condamnare de dinainte de 1989 pt niste purcei furati din unitatea pe care a avut-o in subordine directorul adjunct . Pentru corecta lamurire a opiniei publice, nu a existat nici o condamnare cu detaliile precizate in articol in sarcina dr. Gorcea , directorul adjunct al DSVSA Gorj .
    Daca exista persoane rau intentionate, care va furnizeaza informatii neconforme cu realitatea cu scopul de-a defaima, asta nu inseamna ca dumneavoastra nu va puteti informa corect inainte de-a emite in spatiul public ineptii pentru interesul unora care inca isi doresc postul de director executiv sau posturile respective de conducere. Fostii conducatori care inca aspira tot la aceleasi posturi de conducere platite in institutiile de stat , au posibilitatea sa performeze si in mediul privat daca salariul de stat destul de bine platit raportat la salariile din Romania , nu le e suficient .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here