În plină primăvară, la furat de lemne

412

83277maximUn bărbat în vârstă de 68 ani, din localitatea Scoarţa este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. Acesta s-a ales cu dosar penal. Cu toate că mai e puţin şi vine vara, hoţii de lemne îşi fac proviziile de pe acum.

 

Şi un bărbat de 68 de ani din Scoarţa a fost prins de către poliţişti, întrucât acesta a furat 4 metri cubi de material lemnos. „Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Scoarţa au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către o persoană de 27 ani, din comuna Scoarţa, cu privire la faptul că un bărbat de 68 ani, din aceeaşi localitate, a tăiat şi sustras mai mulţi arbori, de diferite esenţe, de pe un teren ce aparţine mamei sale, din punctul ,,Guţeşti,, satul Pişteştii din Deal. În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că autorul a tăiat şi sustras 4 metri cubi material lemnos”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Bogdan Scafeş. Prejudiciul în valoare de aproximativ 670 lei a fost recuperat integral, urmând să fie restituit părţii vătămate. Pentru bărbat s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente spre soluţionare.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here