În plină pandemie, directoarea Morie transformă Școala Gheorghe Tătărescu în talcioc

15295

Directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Tătărescu” din Târgu-Jiu, Daniela Leahu Morie, a permis accesul în unitatea de învățământ a unor comercianți de lenjerii de pat, perne și pilote. Incidentul s-ar fi petrecut lunea trecută, iar conducerea școlii nu a văzut nimic greșit că holul unității de învățământ se transformase în talcioc, deși accesul în școală este limitat pe motiv de Covid. Mai mult, directoarea a întins produsele pe holul școlii și și-a achiziționat astfel și o pilotă nouă.

Părinții elevilor au sesizat la Gorjeanul că ei nu au acces în unitatea de învățământ, dar directoarea Morie aprobă, în timpul orelor de curs, ca diverși comercianți ambulanți să își expună marfa pe holul unității educaționale. Elevii abia au putut ieși, luni seara, de la cursuri, deoarece nu aveau loc de marfa expusă în holul școlii. De altfel, părinții au văzut comercianții făcând mai multe drumuri la mașină, cărând astfel în școală perne, lenjerii de pat și pilote, într-un cuvânt lucruri voluminoase și nedezinfectate.
Doar unul dintre comercianți avea masca de protecție, în timp ce altul, și chiar directoarea Morie, nu purtau mască de protecție. De altfel, nu se respecta distanțarea socială, asta deoarece comercianții încercau să își facă cât mai atractivă expunerea de produse, iar directoarea și unii profesori erau preocupați să deschidă produsele și să le admire. Este șocant că o astfel de activitate are loc în timpul orelor de curs, într-o unitate de învățământ în care elevii sunt instruiți să se protejeze de Covid, să păstreze distanta și să nu își dea jos măștile de protecție.
Tot acest negoț din școală a fost, cu siguranță, surprins de camerele de luat vederi din dotarea unității de învățământ. Astfel că, reprezentanților IȘJ Gorj le va fi foarte ușor să identifice vinovații, în cazul care vor demara de astăzi o anchetă în școala gimnazială din Târgu-Jiu. Părinții elevilor cer explicații în acest caz și solicită public noii conduceri a Inspectoratului Școlar Gorj să ia masuri și să nu mai permită transformarea școlii respective în talcioc. Daniela Morie nu este la prima abatere aceasta fiind implicată, nu demult, în agresarea unui cadru didactic din cadrul școlii, lucru anchetat la acea vreme de către procurori.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here