Este cumplit de greu pentru cei dragi, pentru familia lui Jean Brâncuşi, care a fost luat la Domnul la numai 55 de ani. Soţia, copiii, fraţii şi mult prea greu încercata mamă Gica, precum şi cei care l-au cunoscut şi apreciat vor vărsa o lacrimă, sâmbătă, în Cimitirul din Peştişani, la Crucea-Troiţă ridicată în preajma mormântului.
A trebuit să mă-ntâlnesc cu Maestrul George Manoniu, între timp şi el trecut în lumea veşniciei, un gazetar de mare talent şi cultură adevărată, ca să aflu despre rolul şi aportul lui Jean Brâncuşi la Revoluţia din 1989. Habar nu aveam eu, care pe atunci eram la Bucureşti, că regretatul Jean Brâncuşi fusese la Timişoara încă de prin 16 decembrie 89 pe meterezele Revoluţiei Române. Timişoara fiind şi centrul universitar unde-şi urmase studiile inginereşti. La Timişoara, ca şi la Târgu-Jiu, curajosul luptător anticomunist Ion-Jean Brâncuşi fusese pe baricade. Dar şi filmase evenimentele. Bravul său fiu, Alexandru-Alex Brâncuşi, mi-a mărturisit că acele casete cu înregistrările tragicelor evenimente de la Timişoara şi manifestaţiile anticeauşiste de la Târgu-Jiu există. Şi le deţine el, care, spre lauda lui, continuă cu succes afacerile şi iniţiativele harnicului său Tată. Dar Jean Brâncuşi nu numai că a pus bazele Pensiunii „Casa Brâncuşi”, bine rostuită şi acum de minunata lui soţie Cornelia. A mai pus pe roate un magazin, un bar ca să le rămână ceva fiilor lui Alexandru şi Adrian. În multele mele discuţii, la o partidă de şah sau mai multe, la care mă învingea mereu, discutam şi despre problemele grave ale comunităţii unde ne duceam viaţa. El fiind şi Consilier Local. Dintre aceia cu capul pe umeri şi care, într-adevăr, îşi reprezenta cu cinste şi corectitudine alegătorii. Prin dispariţia lui, inclusiv Consiliul Local Peştişani a rămas mai sărac. În oameni cu competenţă, curaj şi coloană vertebrală. Nu-l vom uita niciodată şi va trebui să ne batem, în sânul comunităţii, pentru ceea ce el se zbătea. Pentru problemele oamenilor, adică ale tuturor.
Ion Predoşanu
