Anul 1975. Pentru elevii clasei a III-a B ai Școlii Generale nr. 8 (actuala Școala Gimnazială “Constantin Săvoiu”) urma ora de limba engleză. Eram grupă experimentală – studiul limbii engleze începuse deja, cu un an înainte, doar că acum venea un profesor nou.
Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri: emoțiile fiecăruia dintre noi, un ușor zumzet generat de comentariile sotto- voce, și zâmbetul pe care domnul profesor Ion Mălăescu – cum se recomandase, din primele momente ale întâlnirii cu noi, ni l-a oferit mereu. Acel zâmbet ne-a dat încredere și siguranță ! După strigarea catalogului, domnul profesor a ținut să afle cam ce știm fiecare, după un an de studiu. La sfârșitul orei, după predarea lecției, eram cu toții entuziaști – limba engleză avea să devină o materie deosebit de apreciată și plăcută. ”Aveți întrebări? E ceva ce nu ați înțeles?”, și domnul profesor Mălăescu a început să răspundă fiecăruia dintre noi cu răbdare…
„Nimeni nu poate învăța o limbă străină, dacă nu perseverează, pentru a ști, nu vă limitați la manual”… și domnul profesor ne-a indicat un dicționar, apărut pe atunci în librării… „În fiecare zi, învățați câteva cuvinte în plus, chiar dacă nu le întâlniți în text, vă va veni mai ușor mai târziu”, ne-a sfătuit… Anii au trecut… Rând pe rând… Pentru a ne fi și mai ușor în asimilarea noilor cunoștințe, domnul profesor Mălăescu ne-a dat fiecăruia câte un nume englezesc… La oră, eram strigați astfel, și răspundeam tuturor întrebărilor puse în limba marelui Will… Toate conversațiile se purtau exclusiv în engleză… “Urmăriți filmele la televizor, și încercați să nu priviți traducerea… decât pentru a vă verifica… căutați să traduceți ceea ce auziți prin sinonime în limba engleză”… A fost un alt sfat excelent…
Am fost generația care a dat teză la limba engleză, care a participat la olimpiade de profil și care vorbește fluent limba engleză, datorită dedicării și trudei unui DASCĂL!…
L-am întâlnit ultima dată pe domnul profesor, acum mulți ani, să tot fie vreo 6-7…. aproape neschimbat, de parcă timpul nu trecuse….Doar părul era ca de nea…
Departe de orașul copilăriei, am aflat de plecarea dânsului pe tărâmul de LUMINĂ… Amintirile au năvălit, aducând în prezent întâmplări din timpul cu uniformă și cordeluță… Am pus mâna pe condei și le-am cetluit pe hârtie… spre știință și amintire! Sunt crâmpeie din viața noastră ca și din cea a unui Dascăl care merită a fi mereu amintite…
MULȚUMESC, Domnule Profesor ! Pentru sfaturi și răbdare, pentru dragostea de studiu pe care ne-ați insuflat-o!
DRUM LIN PRINTRE ÎNGERI !
Doina Pînișoară Dafincescu
