IN MEMORIAM: Mihai Eminescu

561

1850, 15 ianuarie. Se naşte la Botoşani Mihai Eminescu, al şaptelea copil din cei unsprezece ai lui Gheorghe Eminovici şi ai soţiei sale, Raluca.
1889, 15 iunie. Încetează din viață la Institutul ,,Caritatea” şi este înmormântat în cimitirul Bellu. Viaţa noastră este o permanentă călătorie de la naştere până la moarte.
„Un lung tren ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când”. Începutul vieţii, fiecăruia dintre noi, este plin de ….dorințe: „De-aş avea şi eu o floare/ Mândră, dulce, răpitoare,/ Ca şi florile de mai,/ Fiice dulce a unui plai”. Şi, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ ………../ Fiii tăi trăiască numai în frăţie/ Ca nopţii stele ca a zilei zori.” De multe ori, însă, „În lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,/ Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici”. „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul,/ Căci de ai cumva iluzii, eşti pierdut şi eşti ridicul”. Aşadar, eşti nevoit să te îndrepţi spre „alte zări”, să porneşti spre alte drumuri pentru a ajunge la locul potrivit, la locul „menit”, pentru a străluci ca un astru. „Porni luceafărul. Creşteau/ În cer a lui aripe,/ Şi căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe”. ……… „În locul lui menit din cer/ Hyperion se-ntoarse/ Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,/ Lumina şi-o revarsă”. Omul-Eminescu a murit, dar numele lui va trăi cât veacurile. S-a stins din viaţă cel mai mare poet pe care l-a avut pământul românesc. ,,Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte-o stea va veşteji pe cer în depărtări, până ce acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. (G. Călinescu).
Romulus Modoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here