In memoriam Marin Chiriţescu – Un reper şi un etalon al profesiei de dascăl

Existenţa umană, ca multe alte exemple care se reliefează în întreaga natură, se află sub semnul imuabil al evoluţiei, al călătoriei, al căutărilor şi găsirilor, al sensurilor, prin urmare. Precum stelele sclipitoare pe portativul infinitului, oamenii sunt aştrii care-şi luminează propria lume de gânduri şi fapte în relaţie, mereu, cu celelalte lumi ale semenilor. Vorbind de sens, de lumină şi de oameni cu siguranţă ne apare în memorie, în afară de părinţi, fiecăruia dintre noi, figura dascălului, artistul modelator al lujerilor care trebuie să înflorească şi să-şi dezvăluie propria bogăţie de culori.

Am spus toate astea pentru a mă apropia de altitudinea semnificativă a celui care a fost profesorul Marin Chiriţescu, reîntors în această toamnă în primăvara veşniciei din care a răsărit într-o a doua zi de aprilie a anului 1918, în localitatea Bălceşti, satul Frăţilă din judeţul Vâlcea. Destinul, cu a lui cărare mai mereu întortocheată, a făcut ca cea mai mare parte a vieţii să şi-o petreacă în localitatea Polovragi din judeţul Gorj, locul unde avea să-şi dea măsura harului de dascăl.

Marin Chiriţescu a absolvit Şc. Normală de Învăţători din Rm. Vâlcea în 1938. A fost încadrat într-o comună Percăuţi-Chişla de pe malul drept al Nistrului – Basarabia, zonă în care erau trimişi mulţi absolvenţi ai Şcolilor Normale din România. După trei luni a fost mobilizat ca elev la Şcoala Militară de ofiţeri nr.1 din Ploieşti (1938-1940) obţinând gradul de locotenent. După absolvire a fost mobilizat şi a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind rănit în luptele din Caucaz, într-o localitate în care a murit şi fratele său, Aurel, spulberat de obuze. Rănit fiind, Marin Chiriţescu, a fost dus la un spital militar din Lemberg – Polonia pentru tratament, apoi la Cernăuţi, lăsat la vatră pentru puţine zile, ca apoi să fie nominalizat şi să participe la lupte pe frontul din apus – până la Armistiţiu, aşa cum însuşi mărturisea. După încetarea războiului a funcţionat ca învăţător în comune din zona Bălceşti – Vâlcea, apoi ca profesor suplinitor la gimnaziul din Bălceşti – până în 1956, când, la cursurile de perfecţionare ce se organizau atunci la Craiova, s-a cunoscut cu cea care avea să devină Maria Chiriţescu. În 1956 s-a transferat ca profesor la Şcoala de 7 ani din Polovragi, loc unde s-a şi căsătorit cu Maria Chivu cu care a convieţuit 53 de ani, până la decesul său – 8 noiembrie 2009.

Profesor titular în Polovragi, Marin Chiriţescu şi-a desăvârşit studiile superioare la Timişoara, obţinând specializarea în română, istorie şi constituţie, discipline pe care le-a predat în decursul celor 25 de ani cât a funcţionat la şcoala din Polovragi, pănă în 1981. Pe lângă materiile prezentate mai înainte, profesorul Chiriţescu a predat şi muzica şi limba franceză. A fost un profesor activ, energic, ţinea la pregătirea sa şcolară pentru a da elevilor informaţiile pe care le prevedea programa şcolară şi chiar mai mult prin ore de pregătire suplimentară pentru a-i pregăti pentru examenele care-i aşteptau. Participa la acţiunile colectivelor de catedră, cercuri pedagogice de specialitate, consfătuiri, căutând să fie mereu la zi cu tot ceea ce era nou în domeniul învăţământului. Toate aceste evidenţieri ale personalităţii proeminente a lui Marin Chiriţescu în comunitatea polovrăgeană, se regăsesc şi în aprecierile directorului Aurelian Georgescu, director al Şcolii din Polovragi : „L-am apreciat de-a lungul întregii sale activităţi didactice ca pe un profesor cu solidă pregătire de specialitate, ca pe un profesor distins, pedant, integru, meticulos, perseverent, dedicat profesiei până la devotament – care şi-a onorat cu prisosinţă profesia faţă de elevi, părinţi, colegi de cancelarie. Un adevărat exemplu de conduită profesională şi morală pentru colectivul didactic al Şcolii Polovragi. Şi-a adus contribuţia la generalizarea învăţământului de la 7 la 8 ani. Pentru toate acestea merită aprecierea şi recunoştinţa noastră.”

Marin Chiriţescu şi-a manifestat, cu toată energia şi cu mare pricepere, pasiunea pentru muzică, fiind un cunoscător al muzicii de orice gen, un cunoscător al partiturilor pentru interpretările vocale şi instrumentale. Cunoştea şi cânta la vioară încă din Şcoala Normală, venind la Polovragi şi-a însuşit şi folosirea fluierului şi cavalului, toate aceste cunoştinţe punându-le în slujba elevilor pe care i-a învăţat să cânte la aceste instrumente. Şi în acest domeniu a înregistrat rezultate remarcabile cu formaţiile şcolare pe care le-a înfiinţat, le-a condus şi împreună cu soţia sa le-a ridicat la cele mai înalte exigenţe – pe plan local, judeţean, regional şi naţional. La acest capitol se pot aminti formaţiile artistice ale şcolii, grupuri vocale, formaţii corale, formaţii de fluieraşi, de frunzăriţe şi solişti vocali şi instrumentişti cu care a susţinut nenumărate spectacole pe scena căminelor culturale din zonă, dar şi din afara judeţului, la nivel regional şi chiar naţional. În acest sens, foarte lămuritor asupra atitudinii profesorului M. Chiriţescu faţă de valorile neamului românesc, stau mărturie chiar cele scrise în autobiografie : „Noul peisaj social din Polovragi m-a mobilizat puternic, implicându-mă în culegerea şi valorificarea folclorului din zonă considerând că unui cadru didactic îi revine marea responsabilitate de valorificare a comorilor artei noastre populare, a tradiţiilor folclorice, a talentelor – atât la copii, cât şi la adulţi, fiind călăuzit de crezul mereu actual : ne adapăm la izvorul nemuririi neamului nostru. Acest crez l-am avut mereu în vedere în alegerea repertoriilor muzicale tradiţionale, populare, culte şi universale, ştiut fiind că muzica de orice gen ar fi, îi apropie pe oameni, îi face mai buni descreţindu-le frunţile sporeşte bucuria de viaţă şi de luptă cu vitregiile vremurilor şi îi însănătoşeşte spiritual”.

Cu formaţiile artistice ale şcolii conduse de Maria şi Marin Chiriţescu au fost câştigate de 7 ori locul I şi II pe ţară, performanţă care nu era la îndemâna oricui, cuplul menţionat oferind această şansă Şcolii şi comunei Polovragi. A organizat şi condus Corul Căminului Cultural, distins şi cu locul trei pe ţară, cor pe patru voci, format din 80-100 de persoane, în care femei şi bărbaţi din Polovragi cântau sub bagheta maestrului ce şi-a sacrificat, împreună cu colegii, pentru a se ajunge la performanţă – timp, trudă şi efort, de multe ori pregătirile prelungindu-se până spre orele miezului nopţii, a doua zi însă fiind prezent la catedră. „Domnul profesor muncea până la epuizare, storcându-şi cămaşa de transpiraţie căutând să aranjeze sopranele, altistele, tenorii şi baritonii corului pentru o cât mai bună armonie, şi trebuie spus că nici după pensionare (1981) domnul Chiriţescu nu şi-a abandonat marea pasiune continuând împreună cu soţia sa, profesoară de muzică, să se ocupe de formaţiile artistice, făcând acelaşi lucru şi la alte unităţi şcolare din Slătioara, Rugetu, Bumbeşti Piţic sau Novaci”, sublinia Aurelian Georgescu, în opinia căruia profesorul Marin Chiriţescu, pentru tot ce a făcut în şcoală şi în afara şcolii, rămâne un reper, un etalon al profesiei de dascăl, ca intelectual al satului care şi-a îndeplinit cu prisosinţă menirea, pentru aceste fapte enumerate fugitiv şi pentru multe altele.

„Elevii dumneavoastră îşi vor aminti mereu de dumneavoastră, câtă vreme comunică mereu în miraculoasa limbă română pe care dumneavoastră aţi predat-o cu cinste. Şi ne vom aminti de dumneavoastră noi toţi ori de câte ori vom auzi murmurul unui fluier. Sălile pline au răsunat de aplauze la spectacolele dumneavoastră. Spectatorii au râs, au plâns, s-au bucurat de cântec şi de viaţă. Lumea – o scenă; viaţa – o piesă în mai multe acte. Dumneavoastră aţi jucat cinstit, corect, frumos, demn fiecare act şi aţi ajuns la ultimul, obligatoriu în viaţa fiecăruia dintre noi. Vă aducem deci aplauzele noastre, ale elevilor dumneavoastră pentru modul în care aţi trăit, aţi muncit şi rămâneţi în amintirea tuturor celor care v-au cunoscut ” (Simionescu Larisa, elevă clasa a VIII-a, Şcoala Polovragi)