IN MEMORIAM – Gogă-Gheorghe Nicolcioiu – artist autodidact neîmplinit!

328
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Talentul artistic este un dar de la Dumnezeu și cine descoperă în el însuși acest dar are o anumită obligație: să fie conștient că nu-și poate irosi talentul și că trebuie să și-l dezvolte.” – Papa Ioan Paul al II-lea

A trecut mai bine de o lună de zile de la trecerea la cele veșnice a vărului meu primar Gheorghe Nicolcioiu, la vârsta de 82 de ani, apelat și, probabil, alintat, fără ca eu să știu de ce, drept Nixon. Să fie vreo legătură cu numele președintelui Nixon, al Statelor Unite ale Americii, ce a vizitat România, cumva, la invitația președintelui de atunci, Nicolae Ceaușescu? Greu de spus.
Atunci când s-a născut, în anul 1939, lui Gheorghe Nicolcioiu, zis mai apoi și Nixon, ursitoarele i-au hărăzit mai multe daruri artistice. Era primul copil din a doua căsătorie a morarului Gheorghe Nicolcioiu, după Constantin – care-a fost și cel mai bun primar al comunei Peștișani și a trăit 90 de ani! și nea Iacob, un valoros șofer de meserie -, el, adică nana Gogă, fiind cel mai mare dintre copiii moașei Smaranda, mama sa și sora cea mare a mamei mele, Maria Predoșanu, ambele născute Roșca. Născut într-o epocă în care proprietatea privată era sfântă și consfințită prin Constituția din 1923, nana Gogă a prins Al DOILEA RĂZBOI MONDIAL, sărăcia de după și regimul comunist. Care i-a naționalizat moara tatălui său, ce a și murit, curând, de inimă rea.
Rămasă văduvă, săracă lipită pământului și cu șapte copii de crescut, pe lângă Constantin și Iacob adăugându-se Gheorghe-Gogă, Mihai, Maricica, Elena și Ion, moașa Smaranda numai ea știe – Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace! – cum i-a crescut.
O șansă mare, nesperată, a fost înființarea de către Directorul fondator Dumitru Secotă, așa cum scriam acum câteva zile, a unei Școli Profesionale. În care elevii erau instruiți, primeau îmbrăcăminte și masă gratuit, iar cei ce nu locuiau în Peștișani chiar și casă, adică internat.
Așa se face că verișoara mea Maricica a învățat trei ani de zile meseria de croitor damă, lucrând apoi la Fabrica de confecții Târgu Jiu, iar nana Gogă-Gheorghe Nicolcioiu meseria de tâmplar. Încă din vremea anilor școlii profesionale, nana Gogă și-a iubit meseria, fiind cel mai bun la desen și matematică, în special la geometrie. Și a început să încrusteze în lemn diverse elemente tradiționale, precum stolnice pentru prescuri, cruci micuțe din lemn de plop, ori chiar de prun, cuiere și alte frumuseți decorative.
După terminarea celor trei ani de școală, de ucenicie aș putea zice, s-a dus tocmai la Arad și s-a angajat ca tâmplar la Fabrica de vagoane din Arad. N-a încetat să deseneze cu sârg, să se perfecționeze în grafică și sculptură miniaturală, ca autodidact. Așa cum a fost toată viața. Cu o scriitură artistică și mână sigură. Un înțelept cunoscător a mii de versuri și aforisme, care mai de care mai plin de miez.
Între timp, fratele cel mare după tată – Constantin Nicolcioiu, un om cu multă minte, și el cu un scris frumos, ajunsese șef de Cabinet al unui mai mare al acelor vremuri. Așa că a profitat de extinderea fostei Uzine Mecanice Sadu, din actualul Bumbești Jiu, care, pe lângă muniție, începuse să producă frigiderele FRAM, și l-a adus pe vărul meu, Gheorghe Nicolcioiu, mai aproape de casă, la Bumbești Jiu. Și nu ca tâmplar, ci ca desenator și realizator al reclamelor și lozincilor ce atârnau prin curtea Uzinei Mecanice Sadu. Hâtrul de nana Gogă traducea astfel cuvântul FRAM, adică Fabrica Română de Armament și Muniție. Sigur, știa el ceva!
Marea Învălmășeală din Decembrie 1989 l-a prins pe nana Gogă Nicolcioiu la Sadu. Uzinele s-au desființat și, cum el nu avea vârsta de pensionare, a mai lucrat câțiva ani la firma de produs bolțari, înființată de Ion-Jean Brâncuși, la Peștișani.
În toți acești ani, talentatul artist și grafician Gogă-Gheorghe Nicolcioiu Nixon a continuat să facă mii de portrete șarjă ale eroilor neamului românesc și ale clasicilor literaturii române. Le multiplica la xerox în câte cinci exemplare și, apoi, făcea câte o colecție pe care-o dăruia cunoscuților și prietenilor. Susținând cu drăgălășenie că doar arta rămâne după el. Arta de grafician înnăscut. Și care grafician ar fi ajuns un nume mare al artei românești dacă săraca lui mamă, moașa Smaranda, ar fi avut bani să-l dea la școli înalte. Așa că Gogă Nicolcioiu-Nixon a fost un autodidact în toate talentele cu care l-a hărăzit bunul Dumnezeu!
ION PREDOȘANU

P.S. Pe vremea cât a trudit la Uzinele Mecanice Sadu a frecventat și Cenaclul „Mihai Eminescu”, condus de un fost colaborator al cotidianului Gorjeanul, Vasile Irod, Gogă Nicolcioiu-Nixon fiind talentat și în arta poetică. Nu mai spun că era un împătimit al jocului de șah, la pensie fiind cel mai bun jucător de șah din Peștișani, fiind nedespărțit de cutia de șah, pe care i-o lăsase cadou regretatul Jean-Ion Brâncuși, alt mare șahist, plecat dintre noi la numai 55 de ani. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here