Marți, 22 august 2023, se împlinesc 106 ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu (pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu), Eroină Națională a României, prin Legea nr. 65 din 8 aprilie 2021, și a Armatei Române din Primul Război Mondial, fiind supranumită „Eroina de la Jiu”.
Se pare că-n zilele noastre, vorbim prea puțin despre cei care ne fac sau ne-au făcut mândri în lumea întreagă de-a lungul timpului. Cei care ocupă, fără tăgadă, locurile de cinste în memoria colectivă a țării noastre și în paginile manualelor de istorie. Tocmai pentru că sacrificiul lor merită asta, trebuie să mai ieșim, din când în când, din cotidianul sufocant al urzelilor politico-sociale vremelnice și să ne aducem aminte de cei cu care ne mândrim.
Despre viața și activitatea Ecaterinei Teodoroiu se scrie din ce în ce mai des, și asta arată prețuirea pe care o dau istoricii și jurnaliștii acestui simbol feminin de erou național al României. Am scris și eu, cu diferite prilejuri (naștere, moarte, strămutarea osemintelor la Târgu Jiu, realizarea și recondiționarea mausoleului etc). Dar cred că e bine să amintim, pentru cunoscători, sau să informăm, pe cei necunoscători, câteva date biografice ale tinerei Ecaterina Teodoroiu, pentru că am găsit și documente scrise unde erau trecute date eronate. Spre exemplu, wikipedia informează că Ecaterina Teodoroiu (nume la naștere Cătălina Vasile Toderoiu; n. 15 ianuarie 1894, Vădeni – d. 3 septembrie 1917, lângă Panciu).
Cătălina Toderoiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în Vădeni (azi cartier al municipiului Târgu-Jiu), județul Gorj, în familia țăranilor Vasile (34 ani) și Elena (27 ani), în care mai figurau, în momentul nașterii sale, încă șapte copii, iar sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu a decedat, fiind împușcată, la 22 august 1917, în zona Muncelu din județul Vrancea (Putna din acele vremuri). Așadar, azi, marți, 22 august 2023, se împlinesc 106 ani de la moartea Eroinei. Prin Legea nr. 65 din 8 aprilie 2021, Articolul 3, punctul 2, se stipulează: „Se declară eroină a națiunii române Ecaterina Teodoroiu, pentru rolul marcant, curajul, eroismul și sacrificiul ei din timpul Primului Război Mondial”.
A frecventat, până în anul 1915, Școala primară din Vădeni, două clase primare la Școala româno-germană din Târgu Jiu și Școala de moașe din București. Fiind înscrisă în Asociaţia cercetașelor românce, din anul 1913, a fost repartizată la Crucea Roșie Română, în anul 1916, pentru îngrijirea răniților în Spitalul din Târgu Jiu. La 14 octombrie 1916, a participat „Bătălia de la Podul Jiului” când trupele germane aflate în apropierea Târgu-Jiului au încercat capturarea podului de peste Jiu ce asigura accesul în oraș. Peste numai o lună, o zi neagră, avea să-i schimbe soarta. La 14 noiembrie 1916 în timp ce îngrijea răniții din Regimentul 18 Gorj, în zona Sâmbotin, a asistat la moartea fratelui 
său, sergentul Nicolae Teodoroiu, care a murit în brațele ei. De atunci a făcut tot ce-a fost posibil și Ecaterina a fost înrolată ca voluntară în Regimentul 18 Infanterie, unitate în care a luptat până la rănirea sa în luptele din sudul județului Gorj când a fost rănită și internată în spital. În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiași, un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale – la Craiova, București și la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iași. După aceste bătălii, din sudul județului Gorj, Ecaterina avea să fie cunoscută sub apelativul de „Eroina de la Jiu“.
Regina Maria a vizitat-o la spitalul din Iași, recompensat-o cu 400 lei lunar, propunând totodată să i se acorde gradul de sublocotenent, pentru a-i conferi autoritate în fața trupei. Pentru curajul și faptele sale de arme, inclusiv, fuga din prizonierat, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetașilor i-a decernat Ecaterinei Medalia „Virtutea Cercetășească” de aur, iar prin Înaltul Decret nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917, domnișoara Teodoroiu Ecaterina din Legiunea de Cercetașe „Domnul Tudor” a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a pe care Regele Ferdinand I i-a acordat-o, personal, la 19 martie 1917, și a avansat-o la gradul de sublocotenent (prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917). Evacuată din spital după refacere, a fost încadrată, după multe insistențe, la Regimentul 43/59 Infanterie Lupeni.
Moartea Ecaterinei Teodoroiu
Miercuri, 22 august, la ora 21:15, unitățile române aflate în zona Muncelului, din județul Putna, au fost atacate și surprinse descoperite de unități din Regimentul 40 Rezervă german. Ecaterina se afla cu plutonul său în tranșee, pe Dealul Secului, deasupra pârâului Zăbrăuciorul. Observând că inamicul pregătea o ofensivă, Ecaterina a ieșit din tranșee ordonând soldaților din subordine să pornească la atac cu îndemnul: „Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!“. În acel moment a fost lovită în inimă de două gloanțe venite dinspre pozițiile germane. Trupul rănit al eroinei a fost transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului. Din păcate, Cătălina nu a putut fi salvată și în acea seară a și decedat. Trupul ei a rămas acolo până a doua zi când a fost înmormântată cu paradă militară într-o poiană din Zăbrăuți, pe Valea pârâului Glod, comuna Fiționești, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean și el, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte.
La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a știut să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu-Jiu, aceea care și-a desfășurat energia-i rară împotriva morții albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic pornește din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a revanșei, la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucția. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!», are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.
Strămutarea osemintelor la Târgu Jiu
La 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămășițele pământești ale eroinei au fost reînhumate la Târgu-Jiu, în cadrul unor funeralii naționale. Sicriul eroinei a fost confecționat din oțelul unor tunuri capturate de la inamic și a fost depus într-o criptă betonată din fața catedralei din Târgu-Jiu. De atunci și până când a murit, în anul 1939, la mormântul încoronat cu flori al Cătălinei, îmbrăcată în veșminte de doliu, cea mai tristă mamă a Gorjului istoric, Elena Toderoiu aducea Cătălinei la fiecare 22 August, omagiul său de îndurerată mamă. A pierdut doi băieți și o fecioară din cauza războiului. Toți căzuți în luptă, toți martiri în Ceruri. Elena Toderoiu a rămas văduvă în anul 1928, iar 11 ani mai târziu, la 24 aprilie 1940 a trecut și ea în eternitate.
Ulterior, deasupra criptei a fost amplasat un monument din marmură, operă a sculptoriței Milița Petrașcu. Construcția-sarcofag a fost realizată în 1936 și inaugurat la 6 septembrie 1936 în prezența Arethiei și a lui Gheorghe Tătărescu. Pe cele patru fațete ale mausoleului sunt sculptate imagini reprezentând scene din viața Ecaterinei Teodoroiu. La finele anului 2018, mausoleul a intrat în renovare generală, fiind demontat, bucată cu bucată, curățit și refăcut. Dezvelirea acestuia, după renovare, a avut loc la data de 14 ianuarie 2019, cu prilejul aniversării a 125 ani de la nașterea eroinei.
Prin sacrificiul său, Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din Armata Română, se înscrie, în galeria celor peste 330.000 de eroi români din Marele Război, morți, în luptă și în prizonierat, pentru realizarea Românei Întregite.
Col. (rtr.) Gheorghe BUȘE, A.N.C.E.„R.M.” Gorj
