Ieri dimineaţă ne-a lovit ca un trăznet cumplita veste a trecerii la cele veşnice a Omului care a fost Sergiu Nicolaescu. Cel născut la Târgu Jiu, cu 82 de ani în urmă, şi care-a copilărit în „Amarul târg”(expresia aparţinându-i criticului, adoptat de Urbea lui Brâncuşi, Gheorghe Grigurcu) până la vârsta de cinci ani.
Ne-a părăsit mult prea devreme, deşi încherbase 82 de cotolani, marele om de spirit şi de cultură Sergiu Nicolaescu. Cel care-a văzut lumina zilei la Târgu-Jiu, urbea în care şi-a petrecut copilăria până la cinci ani. După care valurile vieţii l-au dus la Timişoara, apoi la Bucureşti şi, cu timpul, în mai toată lumea asta largă. Şi cuprinzătoare. Munca de jurnalist mi-a dat prilejul să-l cunosc, cât de cât, şi să-l apreciez. Mai ales după Revoluţia din ’89, când a jucat un rol important. Nu ca regizor, cum încă mai clevetesc gurile rele, ci ca participant direct. Unul ce se bucura de respectul tuturor şi care nu stârnea niciun fel de bănuială. Dacă despre Ion Iliescu se ştia, de ani buni, că-i va lua locul lui Nicolae Ceauşescu, iar Petre Roman apăruse de nicăieri, ca o banală invenţie a lui Silviu Brucan, Sergiu Nicolaescu avea statutul unui extrem de apreciat regizor de film, actor şi scenarist. Mă rog, actor era şi Ion Caramitru, care-i amintea poetului pretins disident Mircea Dinescu vorbele: „Mircea, fă-te că lucrezi!” Lui Sergiu Nicolaescu nu i se putea reproşa nimic din perioada anterioară, nefiind unul dintre protejaţii regimului Ceauşescu. Ceea ce obţinuse profesional se datora numai şi numai muncii şi talentului său, atâta cât a fost. Dar să lăsăm istoria să se pronunţe asupra Marii Învălmăşeli din decembrie 1989. Un lucru este sigur – Sergiu Nicolaescu n-a fost chiar deloc un profitor al noii ordini – sau dezordini, cum vreţi s-o luaţi – instaurate la Bucureşti. Din memorie, fie-mi permis să amintesc câte ceva despre viaţa şi activitatea omului Sergiu Nicolaescu. La viaţa lui pământeană mă refer, întrucât nutresc convingerea că El va rămâne Nemuritor. Nu numai în istoria acestei ţări, ci mai ales în istoria filmului românesc. Dintr-un interviu pe care l-am publicat în Flacăra lui Adrian Păunescu, dar, din păcate, nu-l mai păstrez, daţi-mi voie să rememorez câteva crâmpeie. Este total neadevărat că Sergiu Nicolaescu şi-a ascuns originile gorjene. Cu toate că el n-a dat prin oraşul de baştină chiar deloc după 1990. Ca adolescent, a urmat cursurile unei şcoli de ofiţeri de marină, la Constanţa. Ca unul pasionat de război şi niţel de marinărie. L-a impresionat războiul ce i-a revenit, în timp, ca unuia ce avea proaspete amintirile urmărilor Primului Război Mondial şi, mai ales, ravagiile celui de-al doilea Război Mondial, ca o conflagraţie trăită. N-a izbutit să profeseze ca ofiţer de marină, deşi era îndrăgostit de întinderile albastre. S-a angajat ca muncitor la o firmă bucureşteană. Apoi a urmat cursurile Institutului de Construcţii Bucureşti, devenind inginer constructor. Dar marile lui pasiuni – războiul şi istoria – l-au îndemnat spre alte învăţături -, urmând cursurile de regie de film. Ei bine, după aceea a avut o bogată şi rodnică activitate. Ca regizor de film, scenarist şi producător de film – realizând peste 50 de lung metraje. Mai cunoscute fiind: „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”(1971), „Cu mâinile curate”(1972), „Osânda”(1976), „Nea marin miliardar” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc”(1990), „Triunghiul morţii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005) şi „Supravieţuitorul” (2008). Filmul „Orient Express” a fost cea mai vizionată producţie românească a anului 2004, dar cu siguranţă cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu rămâne filmul istoric „Mihai Viteazul”(1979), cu marele actor oltean Amza Pellea în rolul principal, apreciat ca o creaţie de excepţie şi de referinţă în istoria filmului românesc. Neobositul Sergiu Nicolaescu are printre cele mai recente filme semnate de el şi creaţia „Ultimul corupt”, lansat pe piaţă la începutul acestui an şi care constituie o continuare a lungmetrajului „Poker” (2010). Formulele devenite clişee, la asemenea momente tragice, cum că pierderea sa lasă un gol imens în lumea filmului românesc sunt depăşite şi nelalocul lor. Sergiu Nicolaescu rămâne Nemuritor prin Creaţia Domniei Sale. Faptul că a jucat şi un important rol la Revoluţie, deşi discret, l-a obligat să devină şi om politic. A activat ca senator în mai multe legislaturi, fiind şi preşedinte al Comisiei de Cultură a Senatului României. Dumnezeu să-l odihnească în pace, să-i ierte lui păcatele şi, poate, să-l cheme la El.
Adio, Nemuritorului Sergiu Nicolaescu!
Ion Predoşanu
