Cunoscut ca patriot de justițiară atitudine, neânduplecat la concesii, Pompiliu Marcea transferă această calitate notorie personajului Rinaldo Jesus, publicist și literat cu statut profesional implicat în realități cultural-literare. Acestuia îi recomandă unii conducători de reviste să fie ”mai cumpănit” și să rezolve ”amiabil” unele litigii de idei privind relațiile interetnice vechi de mai bine de un secol, din Galapagos, între ”havezi ” și ”antihavezi”, atât de prezente încât s-a ajuns la retragerea unor cărți din biblioteci. Sau, reprodusă în extenso, adresa Federației Comunităților Havede din Republica Galapagos (Cancelaria sacerdotului-șef) către Președintele Academiei Republicii Socialiste Galapagos, în octombrie 1980, protestând împotriva editării sub această egidă a vol.IX din Operele lui Ermilio Costa, conținând ”numeroase articole violent antihavede” (paralelism foarte transparent cu volumul IX de jurnalistică din Operele lui Eminescu). Iată felul în care autorul transfigurează în paginile romanului de atmosferă sud-americană realități românești, existând foarte multe trimiteri la istoria noastră mai veche (asasinarea lui Iorga) sau mai nouă (epoca totalitarismului ceaușist)… Sub acest fel romanul este o alegorie, căci, fiind plasat într-o țară din America Latină, el vorbește, până la urmă, și de realități românești, precum organizarea socială a statului, problema democrației, libertatea individului, a literaturii (cu reeditările unor scriitori “cu probleme”… xenofobe) și presei, realitățile interetnice, problema evreiască… Să amintim că rabinul șef Moses Rosen, citind articolele ”antisemite” ale lui Eminescu, îl calificase pe acesta drept ”fascist, rasist, antisemit, dement, pornographic, mincinos, huligan și sifilitic” producând un întreg scandal, adresându-se Academiei, Președinției…. Solidar cu gazetarul Ortega, profesorul Rinaldo, asumându-și riscul expunerii în chestiune, dorește el însuși să ia atitudine,scriind, la 1 noiembrie 1980, o scrisoare sacerdotului șef ”Dr. Antonio Rolandes –Perlo (ceea ce făcuse și Marcea în privința lui Eminescu (…) În scrisoarea sa, profesorul Rinaldo Jesus ”în calitate de universitar și simplu cetățean”, răspunde punctual sacerdotului-șef luând apararea filosofului-artist Ermilio…În concluzie, îi scrie prof.dr. Rinaldo Jesus membru al Uniunii Oamenilor de Litere [alias Uniunea Scriitorilor] sacerdotului-șef: Reluarea, astăzi, a tezei lui Ermilio/Eminescu înseamnă aderarea la pozițiile liberalilor, ale lui Acecuza și ale epocii sociologist-vulgare. Eludarea, ignorarea lui Calderon echivalează cu alinierea la poziții antiștiințifice, infamante și jignitoare pentru memoria unuia din marile spirite ale sfîrșitului de veac XIX sud-american.Căci, să nu ne înșelăm: indiferent de faptul că Acecuza aplauda poetului, iar liberalii și proletcultiștii o detestau, rezultatul e același: calomnierea filosofului. Sper că nu vreți să se revină la trecute și triste vremuri.(…) Vă scriu toate acestea în cunoștință de cauză…Evident, Domnia-voastră, avînd atîtea procupări în slujba obștei pe care o păstoriți, pe de altă parte neavînd o pregătire de profil, nu puteți, obiectiv vorbind, ști totul. Chiar nici specialiștii nu pot emite o asemenea pretenție, fără a deveni ridicoli. Căci opera lui Emilio este ciclopică și proteică. Tocmai de aceea mi-am permis, cu întregul respect de care vă încedințez, să vă trimit aceste rînduri, în absența posibilității de a purta o discuție cu dumneavoastră pe alte căi. Quito, 1 nov. 1980 Prof.dr. Rinaldo Jesus, Membru al Uniunii Oamenilor de Litere” Întâmpinarea dr. Rinaldo Jesus – în cazul de față una, de netăgăduit, alter ego al scriitorului – nu este decât reluarea mutatis mutandis a atitudinii lui Pompiliu Marcea în privința contestării volumului IX din PUBLCISTICA lui Eminescu, volum apărut in toamna lui 1980. Se vede foarte clar cum Pompiliu Marcea transpune în roman propria lui experiență de viață, lupta lui curată și dreaptă dusă în apărarea lui Eminescu. Și o face într-un mod temeinic, elevat și deopotrivă destul de transparent pentru cititorul contemporan, pentru confrații de breaslă, știindu-se caracterul său integru, atitudinea răspicată luată în atâtea situații și împrejurări sensibile în probleme de literatură, de istorie, critică și estetică literară (precum răspunsul amplu dat în ”România literară” criticului sovietic care în ”Literaturnaia Gazeta” răstălmăcea spiritul unor scrieri românești aparținând fie lui Marin Preda, fie lui D. Popescu)…În ultimile pagini ale jurnalului său, Rinaldo Jesus, fostul pacient de la Helios își exprimă către ”iubiții prieteni”convingerea confraternal că ”omul ființă slabă poate afla în el însuși nebănuite resurse de a-și înfrânge slăbiciunile și de a prețui mai presus de orice ”libertatea”! Aflase de la medicul Flondor explicația privind ”însănătoșirea” sa: ”organismul singur și-a produs anticorpii salvatori. Fară acest fond biologic, mai puternic decât starea abulică ce mă copleșise, orice act volițional, orice logică a reflecției erau derizorii. Mai mult: acestea din urmă nici nu se puteau produce fără fondul biologic. Structura materiei, străvechi, din care sînt plămădit, a învins dramele pasagere ale biografiei mele.”Pe lângă cele aflate din jurnalul Rinaldo Jesus, în finalul romanului, pe baza unor reproduceri din presa Galapagos trimise la București lui Adrian Ionescu, se fac referiri la eventuala asasinare a ”ziaristului și profesorului din Quito, Rinaldo Jesus” (“ziarele Dia și El Tiempo și-au îngăduit să insinueze că la mijloc ar fi o cauză străină, că moartea colegului nostru, pe care o regretăm sincer,ar fi fost cauzată de elemente din afara țării ”, adică de servicii secrete, știre infirmată de alte gazete sau pusă sub semnul derizoriului!) Însă același Rinaldo, care devenise membru de partid, se va vedea marginalizat, boicotat, pentru că nu i se ” iertase curajul bătăliilor sale pe altarul adevărului. Merită reținut modul în care a dispărut Rinaldo ”fratele geamăn” (‘’asasinare’’ori ’’sinucidere’’!) episod destul de elocvent pentru obsesia autorului de a fi urmărit și lichidat, în urma amenințărilor primite(este o premoniție teribilă în ceea ce-l privește pe Pompiliu Marcea):”În noaptea de 24 decembrie 1983 a fost găsit la marginea pădurii Posa, trupul neînsuflețit al compatriotului nostru Rinaldo Jesus, publicist și profesor la Universitatea Quito.Din surse încă neomologate, sîntem informați că profesorul plecase de-acasă de dimineață spre Universitate, iar de-acolo, după-amiază, la Biblioteca Națională. În drumul spre casă, după ora 18 a fost răpit de trei indivizi, neidentificați încă,și urcat într-dubă neagră. Evenimentul cu urmări tragice s-ar fi petrecut pe strada Quito Noevo ( Martinez, citînd numele străzii și amănuntul cu duba, face o trimitere la însemnările zilnice ale lui Rinaldo.) Cercetările continuă.” Tot așa s-a întâmplat cu Pompiliu Marcea (câtă precizie în neagra premoniție!):plecase de acasă la universitate și, pe când era așteptat cu neliniște, pentru că de obicei nu întârzia, vine vestea găsirii cadavrului în lacul Herăstrău:sinucinere sau asasinat?! ” Surse precise, deși imposibil de verificat, au difuzat lumini clarificatoare în legătură cu cauzele morții ziaristului și profesorului din Quito, Rinaldo Jesus. S-a lansat, mai întîi, în presa vecină și prietenă, versiunea, grăbită și ieftină a unui asasinat săvîrșit de inși tocmiți din afară, s-au procurat și martorii necesari confirmării. A urmat versiunea, mai plauzibilă a sinuciderii, nedeclarată ca atare dar ușor dedusă din paginile de jurnal rămase în urma defunctului și reproduse de revista El Almacen. În realitate nici una din cele două versiuni nu rezistă unor expertize probe și judicioase. Viața colegului nostru a fost curmată, după o îndelungă pregătire și premeditare, de compatrioți. Iar nu de cei subvenționați din afară, cum am crezut la un moment dat, ci dintre cei cărora li se încredințează, în cadrul sarcinilor curente asemenea misiuni.După ce intrase în dispute, din proprie initiativă sau atribuindu-i-se atare sarcini nu știm, devenise incomod și indezirabil, mai ales în relațiile cu statele vizate prin implicarea ca jurnalist. Prin sacrificarea lui se rezolvă un litigiu greu de soluționat. Sacrificarea este și o abilă manevră de a strînge rîndurile în rîndul ideilor emise sau difuzate de Jesus. Căci ideile durează mai mult decît apostolii lor care, la un moment dat pot deveni inutili sau chiar primejdioși. Așa se explică publicitatea făcută tristului eveniment și mai ales ceremonialul înmormîntării difuzat și prin intermediul canalelor de televiziune, panegiricele gongorice, nesincere . Căci să nu uităm: prietenii îți laudă viața, dușmanii moartea. Jesus este un om căruia nu i se poate reproșa nimic, un om exemplar, acum după ce nu mai este, după ce nu mai e nevoie de el. ”Urmează un P.S.: ”Am făcut această precizare din respect și îndatorire profesională față de cititorii nostrii între care unii, citind presa din țara vecină, pot fi dezinformați.” Așa cum se observă, în finalul romanului, Pompiliu Marcea a avut o premoniție care s-a adeverit , ceea ce se v-a întâmpla cu viața sa, în urma amenințărilor și evenimentelor petrecute în decursul anilor trecuți. În dimineața zilei de 27 martie 1985, plecase la universitate, (pană unde nu făcea pe jos , mai mult de 15 minute de unde stătea, lângă Parcul Cișmigiu, în fața Primăriei Generale a Capitalei), unde, avea cursuri cu studenții dar n-a mai ajuns acolo, fiind găsit mort la 11,20, plutind pe apa lacului Herăstrău, în cealaltă parte a Bucureștiului, cu lovituri puternice la cap și tăieturi în podul palmei. Așa cum spune în finalul romanului, exact așa sa întâmplat. ”Viața colegului nostru a fost curmată, după o îndelungă pregătire și premeditare, de compatrioți. Iar nu de cei subvenționați din afară, cum am crezut la un moment dat, ci dintre cei cărora li se încredințează, în cadrul sarcinilor curente asemenea misiuni. După ce intrase în dispute, din proprie inițiativă sau atribuindu-i-se atare sarcini nu știm, devenise incomod și indezirabil, mai ales în relațiile cu statele vizate prin implicarea ca jurnalist. Prin sacrificarea lui se rezolvă un litigiu greu de soluționat”.
“ …Cel mai pregnant este însă, momentul în care s-a răspândit în București vestea morți sale. Și nimeni, nu a crezut că s-a sinucis. Seamănă, hai să pun ghilimelele, seamană sinuciderea cu modul de acțiune a unor servicii de spionaj, nu al celor care sânt menționate ci al altora, apropiate. Prea seamană, felul.Și, sigur istoricii literari sunt cei care trebuie să pună în evidentă și valoarea, trebuie să pună în evidență, și, hai să spunem elementele care ajută istoria, pentru că literatura de sertar este mult mai săracă decat sa afirmat. Mult mai mulți au avut cărți la sertar care nu au apărut niciodată. Sunt câteva care, însă, merită puse în evidență și cartea profesorului Marcea, este una dintre ele și este remarcabilă” a spus în cuvântul său, în luna aprilie 2023, acad. Gheorghe Chivu, la lansarea romanului în București.
O tragică dispariție care a consternat, lumea literară, lăsând un mare gol, dar și un mesaj: victoria nu se poate obține decât cu prețul unor mari sacrificii.
Familia, rudele, prietenii etc. nu au crezut nici o clipă, că moartea scriitorului a fost una naturală, ci una comandată.
În continuare prezint dovezi indubitabile care atestă asasinarea lui Pompiliu Marcea, acesta devenind o țintă, o persoană incomodă, indezirabilă, o crimă politică, pe care sistemul a încercat să o acoperă.
1. Familia, în absența unor acte medicale constatatoare, nu a crezut niciun moment și nu a fost convinsă că moartea scriitorului a survenit din cauze naturale, mai ales că o succesiune de evenimente și fapte pe care le voi preciza în continuare, s-au petrecut pe fondul privării familiei de dreptul de a organiza ritualul și ceremonia de înmormântare, măsură specifică sistemului politic al vremii, atunci când subiectul unui eveniment tragic era o personalitate. Astfel s-a anunțat în presa scrisă, joi 28 martie 1985, că înmormântarea are loc duminică, pe 31 martie la ora 13, iar a doua zi vineri, 29 martie 1985, s-a revenit verbal și au anunțat familia, că înmormântarea nu mai are loc duminică 31 martie, ci sâmbătă pe data de 30 martie 1985 la ora 13, pentru ca, în final, să se plece de la Muzeul Literaturii Române, unde a fost depus sicriul, spre cimitirul Bellu, în jurul orei 10,
astfel încât participanții să fie cât mai puțini sau deloc; nimeni din familie nu a fost chemat la spital pentru identificarea cadavrului, nu a participat la ritualul băii creștinești și îmbrăcării, hainele necesare fiind cerute familiei de persoane necunoscute.Ceasul de la mână, care nu era antiacvatic funcționa, buletinul de identitate era uscat iar el avea lovituri puternice la cap și taiaturi în palmă. În nopțile premergătoare înmormântării, membrilor familiei nu li s-a permis să participe la priveghi; inexistența unui certificat medico-legal constatator al morții, eliberarea certificatului de deces în copie, și nu în original; atenționarea în acele zile adusă soției scriitorului să nu întrebe, să nu se opună, să accepte lucrurile așa cum sunt, că orice demers de aflare a adevărului despre moartea scriitorului se poate solda cu consecințe tragice asupra familiei; la 5 ani de la survenirea decesului, în data de 6 ianuarie 1990, imediat după Revoluție, de Sfânta sărbătoare a Boboteazei, soției scriitorului i s-au predat o parte din obiectele personale pe care Pompiliu Marcea le-a avut asupra sa în ziua decesului. Scriitorul însuși ne-a spus că a fost săltat cu duba de pe stradă, a fost chemat la miliție, a primit cărți, casete cu imagini dintr-o regiune friguroasă a lumii, unde erau duși deregulă indezirabilii politici, lipirea de afișe cu cuvinte jignitoare, denigratoare și insultătoare la adresa sa la blocul unde locuia iar în mai multe rânduri a fost amenințat cu moartea prin diverse mijloace: pe stradă, telefonic, în mijloacele de transport sau în scris prin folosirea de bilete. Și atunci cum să nu îți pui întrebarea dacă nu a fost o moarte provocată de anumite forțe, să le spunem oculte.
2.La câteva luni după moartea lui Pompiliu Marcea, aflându-se în cabinetul domnului Petre Enache, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, vicepreședinte al Consiliului de Stat, poetul și publicistul Nicolae Dragoș, fost redactor șef la revista „Luceafărul” și redactor-șef adjunct la ziarul „Scânteia” la vremea respectivă, publică un articol intitulat „Echilibru și curaj” în revista „Brâncuși” anul I, No.2 din data de 21 mai 1995: „ …Vestea sfârșitului său tragic a căzut ca un trăsnet. Copacul cu rădăcinile ferm împlântate în pământul ce nu-i era potrivnic fusese înfrânt de vrăjmășiile vremilor. Când, mai târziu, după un telefon al soției sale, m-am considerat dator să intervin pentru a determina depășirea inerțiilor unei edituri, aflându-mă în acest scop în cabinetul lui Petre Enache, om simplu, dar de buna credință, care-l prețuise ca profesor, evocându-l, am spus: „Cum a murit și profesorul Marcea!”. Am fost privit insistent, apoi interlocutorul a adăugat: „Cum a murit? N-a murit, l-au omorât”. „Cine?”, am întrebat surprins. „Cine”, s-a întrebat și s-a închis în sine. Poate nu era sigur pe ceea ce credea a ști. Or, poate n-a voit să mă implice prin confesiune, într-o întâmplare pe care, știind-o, cineva ar fi fost interesat să nu se știe că a știut-o. Nu peste multă vreme aceeași stranie îmbolnăvire nu l-a ocolit nici pe unul din cei care sprijinise, de fapt, fără echivoc, atitudinile curajoase prin care Pompiliu Marcea a adăugat dimensiuni de echilibru operei sale și pe aceea a curajului și demnității spirituale. Poate, peste timp, misterul unui apus de viață ce nu trebuia să se întâmple atât de devreme se va dezlega. Ne rămâne nouă însă să lămurim, fiecare după putințele ce le avem, semnificațiile unei vieți, ale unei opere, ale unui destin exemplare. Este cel mai potrivit omagiu pe care-l putem aduce celui care a fost, este și va fi istoricul și criticul literar de vocație, profesorul de aleasă ținută morală și profesională Pompiliu Marcea”.
Pompiliu Marcea a intervenit și în sprijinul acad.Eugen Simion in anul 1975, când acesta era în atenția celor de la ”centru” pentru a-l ancheta în privința unei cărți.
Nu la mult timp după aceea Petre Enache a fost găsit mort în baie, plin de sânge. Va urma
Ion Marcea
