Pompiliu Marcea s-a născut pe 20 octombrie 1928 și a fost asasinat pe 27 martie 1985, la varsta de 56 de ani. A urmat școala în perioada 1935-1954, șapte ani școala primară în satul natal Colibași-Gorj, opt ani Școala Normală din Tg-Jiu și patru ani Universitatea București. Pe tot parcursul celor 19 ani de studii, Pompiliu Marcea a fost numai premiant, situându-se numai pe primul loc. La examenele de admitere atât la Școala Normală cât și la Universitate a fost primul admis, iar în anul 1948, a luat premiul I la un concurs literar pe țară, cu tema: Munca în literatură. A terminat ca Șef de promoție, atât Școala Normală cât și Universitatea, având bursă republicană și a terminat cu diplomă de merit Universitatea București. A urcat toate treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor și și-a luat titlul de doctor în filologie în anul 1968, într-un mod „remarcabil” așa cum spunea Constantin Ciopraga, membru în comisie, președintele comisiei fiind acad. Șerban Cioculescu. La susținea tezei de doctorat Vladimir Streinu a spus: ”…Ei, domnilor, și tu, Șerbane, cel mai vechi și mai bun prieten al meu, aflați că, dacă mai există cineva căruia i-aș săruta mâna așa cum sărutam mâna taților sau bunicilor noștri în clipe unice și astrale, acesta este un OM deosebit pentru mine, autorul monografiei pentru care dumneavoastră îi acordați pe drept doctoratul în literatură. De ce aș face așa ceva? Pentru că, dincolo de sprijinul său special imens, uman și profesional, ce mi l-a acordat mereu în vremea din urmă, a făcut astfel încât eu să-i succed în postul ce-l deține și este promovat. Pe scurt, dânsul mi-a mărturisit că se ridică de pe acel scaun doar după ce va ieși decizia de numire a mea. Este domnul POMPILIU MARCEA!”. Postul la care făcea referire, era de director al Editurii pentru Literatura Universală, post obținut după ieșirea din pușcăriile comuniste. Pompiliu Marcea „era tobă de carte”, un mare erudit așa cum spuneau: Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Eugen Simion, Valeriu Râpeanu, I.D. Bălan, Alexandru Hanță, Dan Grigorescu, Ștefan Cazimir, Mihai Unghianu, Dinu Săraru, Nicolae Dragoș, Zenovie Cârlugea, I. P. Brădiceni, Eugen Velican, Ion Trancău etc.Timp de peste 30 de ani a predat la Universitatea București, (fiind unul din “marii profesori ai universității”, așa cum spunea scriitorul și poetul Nicolae Dragoș și un „eminent profesor universitar”, cum afirmă criticul literar, prof. Ion Trancău) și la prestigioase universități din Europa, Sorbona din Paris, Franța și Koln, Bonn, Aachen și Dusseldorf din Germania. Pompiliu Marcea, erudit profesor universitar, distins om de cultură, istoric și critic literar, romancier, scriitor și publicist și-a dedicat întrega viață studiului și promovării literaturii române atat în țară cât și peste hotare, lăsând în urmă o moștenire culturală, morală și stiințifică de neegalat, ce va dăinui din veac în veac. Concomitent cu munca la catedră Pompiliu Marcea a scris 15 cărți de referință, de pionierat în cultura românească, una fiind un roman intitulat ’’Pacient în Galapagos’’, ce nu a putut fi publicat înainte de anul decesului 1985, fiind interzis de cenzura regimul comunist din România. Scriitorul I.P.Brădiceni în cronica literară: Un roman vast și poliedral, „consideră „Pacient în Galapagos”, o capodoperă, un megaroman al nedreptățitului autor Pompiliu Marcea”. A debutat cu monografia Alexandru Sahia , Bucureşti,1961, urmată de Ioan Slavici, Bucureşti, 1965, prima monografie dedicată acestui “mare clasic” al literaturii române (ed. II, revăzută şi completată, 1968; ed. III, Timişoara, 1978; versiune franceză, 1967), şi ”Convorbiri literare” şi spiritul critic”, Bucureşti,1972,reeditată, București 1995; Naţional şi universal, antologie cuprinzătoare pe tema specificului national în literatura română, Bucureşti, 1975;cu un sumar ce acopera, în linii mari, întreaga istorie a dezbaterii ideii de “ specific national ” în cultura românească – de la Dacia literară la contribuţii de ultimă oră -, antologia tematică Naţonal şi universal îşi demonstrează utilitatea şi oportunitatea -, repunând în circulaţie şi texte mai puţin accesibile la acea vreme, oferind de asemenea, în studiul întroductiv, un scurt istoric al problemei în cultura româneasacă; a dat două lucrări despre Mihail Sadoveanu:Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z. Dicţionar de personaje sadoveniene, primul, la noi, de acest fel, Bucureşti,1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979;Mihail Sadoveanu 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980 (versiuni în limba engleză, franceză şi germană, 1980); Varietăţi literare, Craiova, 1982;Concordanţe şi controverse, Bucureşti,1983; Atitudini critice, Bucureşti ,1985 și romanul Pacient în Galapagos,interzis spre publicare de cenzura regimului comunist din România anilor ‘80, Cluj-Napoca, 2022.
A îngrijit şi prefaţat ediţii din I.I. Mironescu (1959), Al. Vlahuţă (1959), Al. Sahia (1960,1961,1964,1971), I. Slavici (1960,1965,1970,1975,1981,1987), Gr.Alexandrescu (1961,1967,1974), M.Sadoveanu (1961,1962,1977,1981), I. L. Caragiale (1962,1965), T.Vianu (1971), C.Hogaş (1982,1986). A primit Premiul ”B.P.Haşdeu” al Academiei Române pe 1965, pentru monografia Ioan Slavici. Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 1976, pentru volumul Lumea operei lui Sadoveanu. Referinţe critice:I.D.Bălan, Valori literare,1966; Al. Piru,Varia,II,1973;F. Firan, De la Macedonski la Arghezi, 1975; Al. George, La sfârşitul lecturii,II,1978; M. Ungheanu, Lecturi şi rocade,1978; C.Ciopraga, în Convorbiri literare,nr.4,1978; Ş. Cioculescu, Intinerar critic,III,1979; Gh. Frîncu, în Revista de istorie şi teorie literară, nr.2,1979; E. Manu, în România literară,nr.20, 1980; D.C. Mihăescu, în Luceafărul, nr.17,1980;C. Ungureanu, în Orizont, nr.32,1981;M.Ungheanu, în Luceafărul, nr.17,1982;I.D.Bălan,în Contemporanul, nr.15,1983; C. Stănescu, în Scînteia, nr.12676,1983; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.19, 1983; V.F. Mihăescu, în Luceafărul,nr.36, 1984; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.13, 1985; Z. Sângeorzan, ibidem; A.Silvestri, ibidem;R. Zaharia, ibidem; H. Zalis, în România literară,nr.14, 1986; A. Silvestri, în Luceafărul, nr.31,1986; I.D. Bălan, Repere critice,1988.
În planul editării clasicilor, studiile lui Pompiliu Marcea despre Sahia, Slavici, Sadoveanu, Caragiale s.a. îşi găsesc complementul în numeroasele ediţii şcolare şi de popularizare pe care istoricul și criticul literar le-a prefaţat.
La începutul anilor “60, pe când era redactor la Editura pentru Literatură şi mai apoi director la Editura pentru Literatură Universală (1964), Pompiliu Marcea şi-a adus o contribuţie însemnată la apariţia unor volume aparţinând lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, etc., autori interzişi în acea perioadă, dar şi la apariţia unor volume ale unor scriitori în plină ascensiune literară, precum Nichita Stănescu, Marin Preda, Augustin Buzura, etc.
În perioada comunistă, odată cu adoptarea legilor de sistematizare rurală și nu numai, Pompiliu Marcea a dat dovadă de foarte mare curaj şi a înaintat mai multe memorii conducerii superioare de partid şi de stat, inclusiv lui Nicolae Ceauşescu prin care cerea încetarea demolării satelor românești, a monumentelor istorice şi a bisericilor, a cerut împroprietărirea ţăranilor cu pământ, s-a opus politicii demografice greşite, careia i-au căzut pradă mii de femei, s-a opus exportului masiv de produse alimentare, care a dus la anii de criză şi înfometare a poporului roman. A solicitat eliminarea desfăşurării de munci agricole şi pe şantiere pentru elevi, studenţi şi militari, s-a opus cenzurii şi politicii editoriale greşite, a criticat abuzurile unor activişti politici şi demnitari de stat etc. Pot să spun că, satul său, Colibaşi, propus pentru demolare în acea perioadă, există astăzi datorită implicării lui Pompiliu Marcea.
Perioada anilor 1980–1985 (anul decesului) a culminat cu dramaticele episoade în jurul volumului IX din ”Opere complete” a lui Eminescu. Unchiul meu, mi-a spus că a intrat într-o luptă ”pe viaţă şi pe moarte” cu Șef rabinul Moses Rosen, care susţinea interzicerea apariţiei în librării şi trimiterea la topit a volumului. Atunci, unchiul meu împreună cu alţi colegi de breaslă au luat atitudine dură faţă de rabin şi au transmis mai multe răspunsuri autorităţilor statului pe linie literară, politică precum şi preşedintelui N. Ceauşescu.
Datorită implicaţilor cazului cât şi a ameninţărilor cu moartea primite toţi s-au retras, spunându-i şi lui să facă acelaşi lucru. Mi-a spus, că a rămas singur şi le-a răspuns că, nu va ceda şi va apăra poetul nostru naţional până în ultima clipă a vieţii. Ameninţat fiind şi el cu moartea în diferite moduri, pe stradă, telefonic sau cu bilete pe sub uşă, nu a dat înapoi, continuând lupta cu “cel mai puternic” om din România.
Rabinul susţinea că Eminescu a fost “ fascist, rasist, antisemit, dement, pornografic, mincinos, huligan și sifilitic ” şi din această cauză voia interzicerea volumului, care ar avea caracter antisemit. După lungi şi grele lupte volumul a apărut, dar se pare că preţul plătit a fost însăşi viaţa scriitorului. Toţi cei care s-au implicat în rezolvarea acestui caz, au decedat în condiţii suspecte.
Astfel, rabinul consemnează “caracterul suspect al decesului profesorului şi scriitorului Pompiliu Marcea în cartea sa de memorii, lăsând să se înţeleagă că la mijloc a fost o pedeapsă divină. Pompiliu Marcea a fost găsit înecat în lacul Herăstrău, Ion Lotreanu, a fost găsit spânzurat iar Alexandru Oprea a fost găsit mort în baie”.
În anul 1983, în articolul “Cu foarfecele împotriva adevărului”, publicat în revista România Literară, Pompiliu Marcea dă un răspuns usturător unui critic rus Pimen Buianov, care a scris un articol în revista ”Literaturnaia Gazeta” intitulat ”Cu pumnii împotriva istoriei”, împotriva trilogiei scriitorului român Dumitru Popescu,”Pumnul şi palma”, roman care aborda ficţional relațile româno-ruse, apărută la Editura Eminescu în anii 1980-1981-1982. “Pimen Buianov, de a cărui activitate de critic – mărturisim – n-am auzit niciodată, reuşeşte o incalificabilă performanţă: el revarsă o cascadă de neadevăruri, invective şi etichetări denigratoare, de o gravitate excepţională, eludează cu desăvîrşire conţinutul de idei şi semnificaţiile romanului şi construieşte după bunul său plac, o imagine falsă, denaturată despre carte, pe care apoi, cu degetul ridicat în sus, mânios şi ameninţător, o combate înverşunat… Este profund reprobabil faptul că asemenea atacuri lipsite de responsabilitate şi onestitate elementară, de natura să împieteze asupra relaţiilor, atât de cordiale, principiale şi tovărăşeşti dintre scriitorii celor două ţări, au putut vedea lumina tiparului. În cea ce mă priveşte, am considerat totdeauna şi continui să cred cu tărie, că idealul nobil al literaturii este şi va rămîne acela de a sluji şi lumina adevărul vieţii, de a servi bunelor relaţii dintre oameni şi dintre popoare”.
După ce a scris acest articol i-a spus soţiei că, dacă, până acum nu s-a făcut cunoscut în lume de acum încolo va fi, şi, “decât să mor în anonimat, cu un borcan de murături aruncat în cap de la balcon, mai bine mor ca un erou”.
Aceeaşi atitudine dură a luat față de aceiaşi revistă la apariţia romanului ”Delirul” de Marin Preda, în anul 1975.
Pompiliu Marcea se stinge din viață, fiind asasinat la 27 martie 1985. Acesta a fost găsit mort, la ora 11 și 20 de minute, plutind în lacul Herăstrău cu lovituri puternice la cap și tăieturi în palmă.
Într-un articol intitulat “POMPILU MARCEA – jertfă pe altarul culturii” dascălul său, profesorul Victor Andriţoiu, spunea: ”… Şi i-a venit pieirea prea timpurie fiindcă a îndrăznit într-un articol să ia apărarea romanului ” Pumnul şi palma”, scris de Dumitru Popescu, şi să înfrunte un critic literar din U.R.S.S. Mândria lui de profesor fusese rănită şi a luat atitudine, dând un răspuns vehement, întocmai ca T. Arghezi când a scris pamfletul “ Baroane!”. Marcea a dat un răspuns usturător ca o palmă pe obraz, apărând literatura poporului roman. Îndrăzneala aceasta a plătit-o cu moartea. Marcea este un erou căzut la datorie şi merită să fie slăvit, fiindcă el rămâne o jertfă pe altarul culturii neamului românesc”(1995).
Pompiliu Marcea, la vârsta deja semicentenară, își propunea să abordeze beletristica, mai exact romanul… Romanul de sertar “Pacient în Galapagos”, a fost interzis spre publicare de regimul comunist din România anilor ”80, și a văzut lumina tiparului după 40 de ani, fiind lansat în luna martie 2023, la Școala Gimnazială “Pompiliu Marcea” din Tg-Jiu și în luna aprilie 2023, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, Sala Perpessicius. Pompiliu Marcea nu se oprește doar la acest roman și continua să scrie și cel de-al doilea volum, intitulat ”Splendoarea și sfîrșitul Mirelei Volvoreanu”. Acest roman nu a apărut niciodată. În referatul Editurii ”Eminescu”, privind romanul “Pacient în Galapagos” în încheiere se spune : ”Autorul a oferit spre tipărire, volumul următor, proiectînd, se vede, un ciclu romanesc. Titlul volumului II: Splendoarea și sfîrșitul Mirelei Volvoreanu”. Despre acest roman nu a știut nimeni nimic, nici familia, unde este și ce s-a întâmplat cu manuscrisul. Pe o agendă, care are inscripționat anul ’84, Pompiliu Marcea, lasă în manuscris și cel de-al treilea roman intitulat “Viața ca o frustrare”, dar din păcate agenda este incompletă, având file lipsă, fiind recuperate doar primele 18 pagini, restul fiind dispărute. Așadar, pe lângă munca la catedră și cea de istoric și critic literar, a a atacat și această latură, beletristica, romanul mai exact, scriind trei romane dar a fost publicat doar unul singur ”Pacient în Galapagos”, postum. Cu siguranță, dacă mai trăia, dădea noi capodopere culturii române, așa cum îmi spunea cu doar trei zile înainte de deces, când mă aflam în vizită la el, în București.
“Romanul “Pacient în Galapagos” poate fi așezat pe raftul de sus lângă ”Pumnul și palma” și ”Cel mai iubit dintre pământeni”, cei trei – Pompiliu Marcea, Dumitru Popescu și Marin Preda – fiind autorii străluciți ai unor scrieri de ficțiune singulare în literatura noastră și care “nu repetă viața, n-o reflectă mecanic și integral, nu reprezintă o medie statistică, dar nici nu ignoră sensurile și adevărurile generale”, spune într-un articol domnul Vasile Vasiescu, scriitor, editor, critic de artă plastică și important ziarist.”
Romanul PACIENT ÎN GALAPAGOS scris în perioada ianuarie-noiembrie 1983, a fost interzis spre publicare de regimul comunist din România anilor ‘80 și a văzut lumina tiparului, după 40 de ani, grație verișoarei mele, fiica scriitorului dr. Corina-Mădălina MARCEA, căsătorită MILLO. Romanul a fost lansat în luna martie 2023, la Școala Gimnazială “ Pompiliu Marcea” din Tg –Jiu și în luna aprilie 2023, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, Sala Perpessicius, devenită neincăpătoare pentru cei prezenți la acest eveniment.
Despre acest roman știam numai noi membri familiei si cei apropiați.Unchiul meu a spus că a încercat de două ori să-l publice în acea perioadă dar cenzura comunistă a refuzat acest lucru, până nu va scoate câteva zeci de pagini pentru a putea fi tipărit. El mi-a spus , că nu dorește sa facă acest lucru și că, probabil regimul comunist, va cădea cât de curând și atunci v-a putea publica romanul sau dacă nu, are destui prieteni și colegi în străinătate și-l va publica acolo. Este un roman complex, estetic și reflexiv, erotic și de moravuri, social și politic, care prezintă întâmplări reale din România anilor ‘80 ai secolului trecut. Va urma
Ion Marcea
