Dorinţa lui Tudor Arghezi ca „valoarea să biruiască neapărat” a rămas ca utopie ori ideal aruncat în tomberonul viselor lovite de nulitate. Nouă nu ne mai iese nimic. Nici să stăm de-a-ndoaselea, cu inversu-n sus, n-o facem ca lumea!
Ba nu, Doamne iartă-mă, dimpotrivă, o facem perfect, suntem performanţi şi de minunea-minunilor, pe bune, isteţi nevoie mare, în a pune non-valoarea în locul Valorii, a alege specimene de trei lulele în Parlamentul ţării şi europarlamentari, miniştri, primari, şefi de instituţii datoare să aplice legea şi care apoi se dovedesc borfaşi buni de legat, „specialişti” în a urî cultura, şcoala, legalitate, moralitatea etc. În acest creuzet al ticăloşilor îi întâlnim pe Berea, Igaş, Bica, Nuţa din Pleşcoi, Vîlcov, Apostu, Nichita, Pinalti, vestita EBA: Dar cine este BĂSE, dar tăcutul altfel, dar Oprescu şi mulţi, mulţi alţi imbecili cu averi furate. Prin intermediul parlamentului şi a legilor României, din scaune ministeriale ţara a fost dusă la sapă de lemn, au fost închise şi chiar demolate şcoli şi spitale. Aceşti impostori au ceasuri şi bijuterii cu grămada, pogoane de pământ intravilan, toate dobândite din şi prin retrocedări frauduloase şi jecmăneli ticăloase. BĂSE vorbeşte despre România behăind şi străfigând, lohannis şi prima doamnă belesc fasolea în alambicul fariseic. Oare aceşti impostori şi ciracii lor asemănători au citit la viaţa lor o carte? Au aceşti retardaţi un set solid de valori de la care nu se abat? Igaş în căutarea braNconierilor a organizat pomana porcului şi ca sfeştanie i-au cântat „Lume-lume” ca să-1 scape de dracii şi bântuieli ale pestei. Câţi dintre parlamentari şi dintre miniştri au un set solid de valori de la care nu se abat? Câţi dintre tineri, mai ales, vorbesc corect, fără greşeli strigătoare la cer şi fără „împestriţări” impuse de „moda” degradării limbii române. Vin generaţii cu „succesuri” la „almanahe” şi căutătoare de „braNconieri” capabile să realizeze transplant de creier şi de „chestii” de alea numite neuroni şi sinapse, cute ori circumvoluţii. Şi aşa suntem cu inversu-n sus, robii banului, cu onoarea, cinstea şi demnitatea întinate.
Dezumanizarea este perfectă şi hidoasă. Se fură şi se omoară cu criminală înverşunare. Viol, mită, şpagă, minciună, imoralitate şi desfrâu înfiorător, în funcţii cheie au ajuns „oameni de paie”, zero barat profesional, iar de moralitate, nici că poate fi vorba. Şi am formulat verdictul sacrosant „Mai rău de atâta nu se poate!” Şi-apoi am constatat că se poate.
Este persecutată la vedere Valoarea şi aşezate în jet ministerial ignoranţa, ruşinea. Oamenii cu scaun la cap, de incontestabilă valoare, sunt umiliţi, aruncaţi în dificultăţi incredibile. Se răsfaţă în lefuri şi pensii nebănuit de mari şi absolut nemeritate jigodiile închipuite, fantasmagorice ori dubioase, ce fac umbră pământului cu minciuni şi hoţii de-ţi stă mintea în loc.
Se constată un comportament respingător, frecvent oribil, ba chiar de persecuţie neruşinată faţă de cei care au învăţat la şi în universităţi celebre ale lumii şi s-au întors acasă nădăjduind, prin inteligenţa lor cutezătoare, că-i vor determina să înveţe pe alţii care „au succesuri” prin ignoranţă şi precară instrucţie, dar care ştiu să fure, să belească fasolea şi să-şi dezvelească nurii. Trăim într-o atmosferă ucigaşă a minciunii ce se „uită” batjocoritor la valori. Impostorii, fariseii au pus impardonabile bariere adevărului, cinstei, omeniei, smereniei, pioşeniei şi altor valori care fac omul OM.
I-am văzut şi auzit minţind poporul cu neruşinare şi sub patronajul legii junglei, făurindu-şi imperii financiare şi averi ce nu-şi găsesc acoperire în cinste şi onestitate. Suntem martorii cinismului şi batjocurii cu care este răsplătită munca de-o viaţă, cinstită şi de valori creatoare, umane şi spirituale, economice şi de progres aducătoare, a pensionarilor. Leprele şi-au zidit cavouri şi vile, au acaparat ceasuri cu târna şi obiecte de cult, lua-i-ar dracu de ticăloşi. La Snagov şi Nana, la Sibiu şi Ciolpani, la Cluj-Napoca şi Iaşi, în Bucureşti şi la Constanţa, peste tot, în toată ţara şi la dracu-n praznic non-valorile, borfaşii şi-au căldit fortăreţe şi DNA tace ca porcul în păpuşoi. Fac ăştia vile, case prin cartiere şi comune, o dementă aiureală arhitectonică demnă de o minte plecată la plimbare, cu ori fără sorcovă. Lesne de observat cum ştiu demenţii organiza sănătatea şi închide spitale, cât preţ pun pe instrucţie şi educaţie, demolând şcoli, biblioteci şi librării. Am exclamat cu indignare: „Mai rău de atât nu se poate!” Am simţit pe pielea şi buzunarul nostru că se poate. Au diminuat substanţial salariile, simbriile şi pensiile. Doamne, ce tirani, specimene ticăloase, cultivatoare de suferinţe cronice fizice şi psihice, de ignoranţă şi analfabetism, sărăcie, foame şi angoase de tot felul. Aş vrea să avem mereu în minte şi acţiune credinţa marelui poet şi dramaturg german, reprezentant de seamă al grupării Sturm und Drang, Fr. Schiller: „Demnitatea umană e în mâinile voastre. Păstraţi-o! Ea coboară cu voi! “Cu voi se va înălţa!”
Proliferează ticăloşia în România, se înmulţesc bestiile ca ciupercile după ploaie. Berea, Stănişoară, Vîlcov, Videanu, Berceanu, Cocoş şi a lui găină (Nuţa din Pleşcoi), Bica, Topoliceanu, Uioreanu, Apostu, Nichita şi mulţi alţii din păcate, foarte mulţi impostori de teapa latifundiarului BĂSE.
Da… viermuiesc, în libertate şi feroce anturaj, non-valorile şi borfaşii autentici cu castele şi hoteluri, ceas la mână şi în târnă, claie de euroi, ignoranţă şi farafastâcuri performante şi cu inversu-n sus aşezate. Fiţi atenţi, oameni buni, cică aşa arată „lucrul bine făcut”, biata Românie, a ajuns la sapă de lemn, iar cetăţenii ei cerşesc din poartă în poartă.
A început noul an şcolar, prilej de înălţare şi zvâcnire a minţii şi imaginaţiei, de deblocare a energiilor creatoare de valori ale Culturii, Artei şi Ştiinţei. Creaţia, prin pasiunea, enigmele şi entuziasmul ei, energizează, tonifică, fortifică, deblochează energii ascunse, latente, conexează sinapse de care, poate, nici nu ştim. E de ştiut că în procesul creaţiei de valori, care e conex, indubitabil emoţional Câmpului Informaţional Universal, ceea ce constituie o explicaţie a neostoitei trude creatoare a cercetătorului ori artistului împătimit dedicat care iubeşte sincer ceea ce face şi se dăruie întrutotul creaţiei lui: adevărului, frumosului, binelui şi libertăţii cugetului. Sunt pilduitoare vorbele marelui matematician O. Onicescu: „Veţi crea, veţi avea: nu veţi crea, nu veţi fi”. Urmând aceleaşi coordonate ale conexiunii lăuntrice dintre creaţie şi împlinire umană cunoscutul istoric literar N. Petraşcu caligrafia: „Producerile spiritului omenesc care se bucură de o adevărată originalitate au o putere extraordinară de lumină nouă şi, când le întâlnim, ne lasă asupra minţii o impresie adâncă de sănătate şi de viaţă”. Asta ar trebui să unească şi osmozeze generaţiile, căci din lumea de unde vine Harul nu există timp, nici vârstă, nici alte limitări pe care le avem obişnuit, în tridimensionalitatea noastră şi nici entropia care ne devorează fără menajamente pe fiecare aici, pe Pământ. Creaţia este identică cu renaşterea şi adâncirea valorilor, cu o bogată cultură şi fertilă ştiinţă, cu sfinte dureri şi încrâncenări cognitive, cu fermecătoare izbânzi şi nepieritoare urne de speranţă şi progres. Oamenii nu ştiu toate astea şi de aceea se urăsc, se dispreţuiesc, se războiesc, clevetesc: „uite-1, e bătrân şi fumat ramolitul!” sau „uite-1, e tânăr, balivernele îi aglomerează şi saliva, habar n-are pe ce lume trăieşte!”. Sunt două neadevăruri la fel de păguboase.
Este indubitabil că valoarea nu e pendinte de numărul anilor, aşa după cum bătrâneţea nu-i pricina tuturor relelor, fiindcă părul alb poate fi şi înţelepciune, atinsă doar de oboseală, morocăneală, văicăreală şi oftat de supărare şi regrete. Moralistul spaniol A. De Trueba era de părere că: „Oamenii în vârstă se împart în două categorii: cei al căror păr alb înseamnă înţelepciune şi cei al căror păr alb nu înseamnă decât bătrâneţe”. De luat aminte!!
Bătrîneţea este un timp adânc şi sfredelitor al vieţii, benefic sau malefic, iscoditor sau tulburător, al gândirii şi al simţirii, fecundă, o vreau eu. Bătrâneţea nu trebuie să fie o mutilare a omului ce are toate organele, dar într-o stare mereu mai pătimitoare şi imperfectă. Pledez pentru o bătrâneţe fără afecţiuni majore. Dă, Doamne!!
Tinereţea e timpul căutărilor şi idealurilor tăinuite, o stare de exuberanţă frecvent idilică ori „trăsnită” şi ca orice stare poate fi trăită dacă ai un suflet potrivit şi artere neburduşite cu alcool şi colesterol. Cred că la tinereţe, ca şi la orice vârstă, curajul şi entuziasmul, exuberanţa şi visele trebuie îmbrăcate în haina sincerităţii morale, a stăruinţei în munca neostoită, în munca şi creaţia de valori, în instrucţie şi plurală cultivare. Entuziasmul, pasiunea, vrerile şi optimismul, tipice tinereţii, nu e obligatoriu să fie aruncate peste bord cu inversu-n sus.
Aşa că, acea „beţie fără vin”, cum zicea Goethe, poate să continue, cum s-a petrecut şi la acest grandios spirit, deşi ofta şi se văicărea cu cochetărie şăgalnică: „tinereţea -nărav ce-1 laşi atât de curând”, aşteptând, probabil, ca tinerele lui iubite să-1 contrazică cu înflăcărată supuşenie. Deloc antinomic T. Arghezi sublinia: „Tinereţea noastră caută înţelepciune şi înţelepciunea noastră vrea tinereţe”.
Lumea pare astăzi cu inversu-n sus, tensionată, agitată, stresată, bântuită de convulsii şi angoase de tot felul, iar generaţiile îşi repetă cu regularitate greşelile, se încăpăţânează să ducă mai departe prejudecăţi ramolite şi ruginite, colbăite de istorii vetuste, tremurăm şi ne păzim de viitor, de cumpănirea şi abrevierea libertăţii, de călcarea în picioare a adevărului, binelui, demnităţii şi piosului, afecţiunii respectuoase şi comportamentului evlavios. Vreau ca viitorul să fie urmarea valorilor trudite şi sculptate cu migală şi rost uman în prezent, să fie puse la stâlpul infamiei non-valorile şi borfaşii.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
