În jurul unor antonomaze

471

Termenul antonomază provine din fr. „antonomase”, grecescul „antonomasia” și este o figură de stil de substituție, prin care se înlocuiește un nume propriu de persoană cu unul comun (tratat ca nume propriu) sau un nume comun cu unul propriu (tratat ca nume comun) pe baza unei relații de interpretare cvasisinonimică.
Numele (comun sau propriu) trebuie să exprime o caracterizare a celuilalt. Antonomaza, figură de stil considerată de către unii autori o varietate a metaforei sau o formă specială de sinecdocă, alții o apropie de metonimie, în frecvente cazuri, ia forma unei perifraze. Exemple: George Coșbuc, „poetul țărănimii”, Alexandru Macedonski, „poetul Nopților”, Vasile Alecsandri, „Bardul de la Mircești”, Mihai Eminescu, ,,Luceafărul poeziei româneşti”.
În critica literară, au circulat antonomaze referitoare la personalitatea prestigioasă a marelui povestitor Mihail Sadoveanu, un clasic de când era în viață, cel mai de seamă poet în proză, de la Eminescu încoace.
O primă antonomază este Mihail Sadoveanu, „ Ceahlău al cuvântului”, cu varianta „Ceahlăul literaturii române”. Aceasta aparține istoricului și criticului literar Constantin Ciopraga, în micromonografia „Mihail Sadoveanu”, Editura Tineretului, București,1966.
„Dacă în orice metaforă intră o doză de convențional, afirmă Constantin Ciopraga, imaginea care-l reprezintă pe Sadoveanu ca un „Ceahlău al cuvântului” este dintre acelea care, prin asociație, configurează mai expresiv adevărul (pag.5). Acest munte așezat în părțile Neamțului a devenit vestit, impozant și îndrăgit de scriitori, începând cu Dimitrie Cantemir, afirmând că „la asfințitul soarelui, el poate fi zărit de la Cetatea Albă”. Ceahlăul, devenind obiect „poetic”, a stârnit și admirația lui Sadoveanu: „Numai Ceahlăul se saltă în cer, singuratic și cu cremeni goale”. „În asfințituri limpezi din octombrie, silueta de biserică a muntelui celui mare se vede din toată Câmpia Moldovei și a Basarabiei. Înfățișarea aceasta impozantă nu i-o dă înălțimea. Mărimea lui aparentă și prestigiul lui țin de ansamblu. Toți munții moldovenești din preajma Bistriței sunt la o mică înălțime, căptușiți de păduri de brad, cu linii care scriu poetic zarea sinilie. Ceahlăul singur se înalță brutal în cer, stâncă enormă, goală și cenușie. Plutașii, păstorii zic simplu: muntele numai Ceahlăului. („Poveștile de la Bradul Strâmb” –A treisprezecea poveste – „ Drumuri”).
În aceeași micromonografie a lui Constantin Ciopraga, întâlnim o a doua antonomază privind personalitatea renumitului scriitor moldav: „Conducându-l la acel loc al liniștii (Cimitirul Bellu, lângă Eminescu și Caragiale), Geo Bogza îi ura în gând: „Drum bun, Măria ta!…. Fiindcă în toamna aceasta, noi l-am dus la veșnică odihnă pe Ștefan cel Mare al literaturii românești” (pag.28).
Figura lui Ștefan cel Mare, evocată în trilogia „Frații Jderi”, l-a preocupat pe Mihail Sadoveanu încă de la 14 ani, dar scriitorul considera că e nevoie de „un stagiu” necesar elaborării fiecărei creații: „Subiectele mă frământă totdeauna mai mult timp până ce se coc de la sine. Atunci cu sau fără voia mea trebuie să le aștern pe hârtie”.
Mai întâi publică în 1934 „Viața lui Ștefan cel Mare”, un fel de viață romanțată a marelui voievod. Urmează trilogia „Frații Jderi”(,,Ucenicia lui Ionuț”, 1935 „Izvorul alb”, 1936 „Oamenii Măriei Sale”, 1942). Izvoarele istorice care stau la baza romanelor sale sunt prezentate chiar de Mihail Sadoveanu: „Ele provin mai întâi din frecventarea muzeelor, din lecturile cărților călătorilor străini pe la noi – și mai ales e istoria vie, transmisă de generații întregi și stratificată în adâncuri”, la care se adaugă „cronicile și legendele poporului”. Mihail Sadoveanu a colindat în lung și lat și țara și istoria acesteia.
O adevărată figură de renaștere românească, voievodul Ștefan cel Mare e înzestrat cu virtuți cavalerești, cu o mare voință, justițiar, vizionar, înțelept, patriot și umanist. Se pare că „turcii, lehii și tătarii au învățat trei cuvinte: Ștefan cel Mare”.
După cum se cunoaște, frumoșii ochi albaștri ai lui Mihail Sadoveanu s-au închis pentru totdeauna la 19 octombrie 1961, atunci glasul lui dulce, molcom, desfătându-i pe ascultători cu lecturi din opera sa sau din Creangă și Eminescu, a amuțit pentru veșnicie.
Memorabile sunt cuvintele lui George Călinescu, într-o cronică publicată în „Contemporanul”, nr. 43 din 27 octombrie 1961: „A murit Mihail Sadoveanu e cum ai spune : au murit Carpații, a secat Pontul Euxin”. ,,Ca și Horațiu, el părea și era îndreptățit să zică: Bătând o viață-ntreagă ciocanul pe ilău/Un turn durai mai ‘nalt ca muntele Ceahlău./ Vifornița zadarnic icnind îl va izbi./ Prelinsătura ploii prin zid nu-l va răzbi./ Prin negurile vremii îi va răzbate turla/ Și va suna prin codri, puternic, precum surla”.
George Călinescu își încheie cronica astfel: „Orice raclă, de altminteri, Mihail Sadoveanu, e prea mică pentru mărețul tău duh creator, orice mormânt – o criptă meschină pentru granitul din care e zămislită opera ta!”.
De asemenea, într-o tabletă din „Contemporanul”, 3 noiembrie 1961, Tudor Arghezi îl numește pe Mihail Sadoveanu „al treilea mare Mihai”( Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu).
Izvoditorul celei de-a treia antonomaze, cu referire la M. Sadoveanu, este Lucian Blaga, într-un eseu cu titlul „Patriarhul Pădurilor”, apărut în „Isvoade”, Editura Minerva, București, 1972, apariție postumă.
Departe de țară, pentru o carieră diplomatică, timp de doisprezece ani, Lucian Blaga, aflat la Lisabona, 1938, era chinuit de dorul de țară. „Om de pădure sunt și-mi place frunza./ Dar în pădurea de pini, de la Estoril/ subt soarele torid,/ o umbră nu găsești printre lumini,/ să te apere de raze./ Aci izvoarele nu se deschid./ Vânturate de mori de vânt,/ miresmele fierbinți ucid./ O clipă mă amăgesc/ cu Oceanul care se vede în zare,/dar umbră nici apa nu are/ să-mi învelească inima bolnavă,/Să-mi înveselească inima bolnavă/ mi-ar trebui de-aiurea dezmierdare/mult-nrourata slavă,/ a Vlahiei deasă, largă, reavănă dumbravă/”.
Cărțile lui Mihail Sadoveanu erau singura alinare pentru Lucian Blaga, aflat peste hotare: „Aproape singurul lucru ce-l dusesem cu mine din țară, ca un miez de basm, și singurul, care acolo, pe lângă golful Tagelui, îmi ținea de dumbravă, de humă românească, de codri, de baci, de gornici, de sălbăticiuni și de vânt vrăjit, erau cărțile lui Mihail Sadoveanu. Încă de pe atunci și poate că și de mai înainte, Mihail Sadoveanu era pentru mine „Patriarhul Pădurilor”. Mihail Sadoveanu și Lucian Blaga, personalități creatoare prestigioase, au fost unite prin „ grăitoarele tăceri”.
„Zimbrul prozei românești” este o altă antonomază care circulă în critica literară: „Oameni de pădure au fost pe vremuri, așa ni se spune, dacii; oameni de pădure, purtând în stema seminției lor zimbrul, au fost apoi strămoșii noștri”. (Lucian Blaga)
Zimbrul, pentru români, este un animal emblematic, prezent și în proza sadoveniană.
Având în vedere dimensiunea operei lui Mihail Sadoveanu, „amplă cât o împărăție” (Lucian Blaga), unicitatea ei în peisajul literaturii românești, a circulat în critica literară și antonomaza „Patriarhul prozei românești”.
Aceste antonomaze, enumerate de noi, pun în evidență valoroasa personalitate scriitoricească a lui Mihail Sadoveanu, unic în felul său și pe plan universal, creatorul unei limbi literare mai presus de tot ce s-a scris în proza românească, o limbă dulce, melodioasă, cu certe valori muzicale, făcând „să cânte” până „și virgulele”. În schimb, a uza în mod exagerat de utilizarea lor înseamnă o micșorare a valorii stilistice inițiale.
„Omul însuși personifică în chipul cel mai izbitor opera: voinic, trup mare,cap voluminos, gesturi cumpănite de oier, vorbire îmbelșugată, dar prudentă și monologică, ocolind disputa”. (George Călinescu)
Constantin E. Ungureanu

N.B. De la o vreme, privindu-l pe Mihail Sadoveanu, s-a așternut tăcerea. Faptul că a nemurit atâtea opere e mai presus de orice prejudecată de ordin politic, el rămâne nolens, volens, unul din patriarhii prozei românești, de aceea, marginalizarea unui scriitor de talia lui Mihail Sadoveanu este de neconceput. Să ne amintim totuşi că, în anul 2015, s-au împlinit 135 de ani de la nașterea celebrului scriitor român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here