În judeţul nostru e linişte – BAC fără peripeţii

564

antonieProba D la examenul de bacalaureat a fost susţinută ieri, în Gorj, de peste 400 de absolvenţi ai ciclului liceal. Dintre aceştia, majoritatea au dat examen la matematică, bacalaureatul fiind, până acum, un examen „liniştit”, fără…

incidente. A doua sesiune a examenului de bacalaureat s-a desfăşurat, cel puţin până în prezent, în judeţul nostru, fără incidente. Cei mai mulţi absolvenţi au fost înscrişi la proba de matematică, ce a avut loc ieri, în cele două centre de examinare. Tot în cadrul probei D au mai fost şi 13 persoane care au susţinut examen la geografie sau istorie. Proba de astăzi, proba E, este probă de specialitate, potrivit inspectorului şcolar general adjunct Vasile Antonie, pe listă fiind nu mai puţin de 30 de discipline la care se va susţine astăzi examen. Aproximativ 200 de elevi vor susţine, astfel, probe la diferite materii, printre care arta actorului –1 absolvent. Cei mai mulţi vor da examen la tehnici de măsurare în domeniu, adică aproximativ 35 de absolvenţi, la restul materiilor fiind înscrişi câte 12-13 foşti elevi.

BAC în condiţii speciale
Bacalaureatul este susţinut şi de către un elev cu probleme de sănătate, acesta fiind singurul caz din sesiunea de toamnă în care examenul se dă în condiţii speciale. „Este vorba despre un elev care a fost implicat într-un accident de maşină chiar cu trei zile înainte de începerea examenului. A făcut cerere la Minister, s-a aprobat şi acum dă examenul acasă, cu o comisie specială”, a declarat Antonie. Tânărul în vârstă de 19 ani a susţinut, astfel, toate probele acasă, fiind imobilizat la pat din cauza accidentărilor.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here