În Gorj – Studenţii au pus pe picioare 343 de firme

510

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a făcut public ultimul raport, care furnizează date despre înmatricularea sau insolvenţa societăţilor până la data de 31 iulie a.c. Studenţii din Gorj au înfiinţat 343 de firme, însă nu toate au supravieţuit, în timp ce rata insolvenţei este în scădere la nivelul judeţului nostru, comparativ cu anul trecut.

Conform raportului, în Gorj, la ora actuală, studenţii au înfiinţat în baza HG 166/2003 nu mai puţin de 343 de societăţi. Din acestea, la nivelul judeţului nostru, 244 sunt în stare de funcţiune, 99 au fost radiate, 16 au fost radiate voluntar, iar 99 au survenit radieri ulterioare perioadei de trei ani de funcţionare. Facilităţile oferite studenţilor conform HG 166/2003 au ajutat, la nivel de ţară, punerea în funcţiune a peste 19.000 de firme, însă doar 13.009 mai au activitate, restul fiind deja radiate.
Totodată, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2014, în Gorj au intrat în insolvenţă 289 de firme, număr mai mic cu 18,82% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când şi-au declarat insolvenţa 356 de societăţi. Cele mai multe societăţi care au intrat în insolvenţă de la nivelul judeţului Gorj au ca obiecte de activitate comerţul cu ridicata şi amănuntul, industria prelucrătoare, tranzacţiile imobiliare, transportul şi depozitarea, agricultura, silvicultura şi pescuitul. La nivelul ţării noastre, în primele şapte luni ale acestui an au intrat în insolvenţă 15.124 de firme, în scădere cu 13,37% faţă de 2013.

Clarificări legale
Potrivit prevederilor HG nr. 166/2003, studenţii care doresc să înfiinţeze o afacere proprie beneficiază de scutiri de la: tarifele pentru serviciile de asistenţă prestate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale; taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale; taxele şi tarifele pentru autorizarea funcţionării solicitate profesioniștilor la constituire; taxele şi tarifele pentru obţinerea de la administraţia publică locală a autorizaţiei de desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent; tarifele pentru publicarea, în extras, în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, a rezoluției de înmatriculare; taxa de timbru pentru activitatea notarială, în cazul actelor a căror încheiere în formă autentică este obligatorie.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, studentul care înfiinţează o afacere proprie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să urmeze cursurile unei forme de învăţământ superior la o instituţie de învăţământ acreditată; să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat toate obligaţiile prevăzute de senatul universităţii; să nu fi depăşit vârsta de 30 ani. Aceste facilităţi fiscale se acordă o singură dată şi pentru constituirea unei singure firme, individual sau împreună cu alţi studenţi care îndeplinesc condiţiile legale menţionate mai sus.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here