În Gorj – Evaziunea fiscală, mai mare cu 30%

319

garda financiara masinaGarda Financiară Gorj a prezentat ieri un bilanţ al activităţilor desfăşurate în cursul primelor nouă luni ale anului 2011, în domeniul combaterii fraudei şi evaziunii fiscale, numărul cazurilor de acest gen înregistrate fiind cu 36% mai mare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2011, comisarii Gărzii Financiare Gorj au efectuat un număr de 1.313 controale, în 785 de cazuri fiind constatate încălcări ale legislaţiei economico-financiare. Astfel, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 977.300 lei, în timp de valoarea bunurilor şi sumelor confiscate se ridică la 226.762 lei. În ceea ce priveşte aceste controale, 28% dintre ele au fost realizate în echipe mixte cu reprezentanţi ai celorlalte instituţii şi organe cu atribuţiuni de control din judeţ, în baza unor protocoale şi programe cadru de acţiune elaborate fie la nivel central, fie la nivel judeţean.

Evaziunea fiscală, în creştere

Pe parcursul acestor nouă luni, comisarii Gărzii Financiare Gorj au constatat nu mai puţin de 87 de infracţiuni, cu un prejudiciu de peste 15.055.476 lei. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul cazurilor de evaziune şi fraudă fiscală instrumentate este în creştere cu 36% iar valoarea prejudiciului este de patru ori mai mare. Potrivit comisarului şef, Ion Pupăzan, acest fapt se datorează unei reorientări a politicii de control a Gărzii Financiare: „Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, rezultatele specifice privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale au cunoscut o creştere semnificativă. Acest fapt se datorează în principal în principal unei reorientări a politicii de control a Gărzii Financiare şi o deplasare a centrului de greutate al activităţii desfăşurate de Garda Financiară Gorj către descoperirea şi combaterea fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală”, a anunţat ieri Ion Pupăzan. Majoritatea sesizărilor penale înaintate organelor de cercetare au fost constatate în comerţul en-gross şi en-detail, în acest domeniu de activitate fiind înregistrate 24 de sesizări penale. Infracţiunile constatate în acest an se referă la 33 de cazuri de înregistrări de facturi fiscale false, provenite de la firme fantomă, cu scopul de a diminua obligaţiile de plată la buget, 31 de cazuri de neînregistrare şi nedeclarare a veniturilor, 14 cazuri de desfăşurare de activităţi neautorizate sau prin intermediul unor firme radiate, cinci cazuri de nefuncţionare la sediile sociale declarate şi refuzul de a se prezenta la control şi patru cazuri de fals şi uz de fals.

Mai puţine contestaţii

Conform datelor furnizate de Grada Financiară Gorj, tot pe parcursul acestor nouă luni s-a înregistrat şi o creştere a calităţii actelor de control întocmite de către această instituţie, doar un procent de 2% dintre acestea fiind atacate în instanţă, contestaţiile depuse de agenţii economici sancţionaţi scăzând faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here