În două zile – Pompierii au scos de sub apă blocurile ANL din Narciselor

145

Pompierii de la ISU Gorj au intervenit miecuri seara pentru a scoate din demisolurile celor trei blocuri ANL din Narciselor apa adunată în urma precipitaţiilor din ultimele zile. La faţa locului s-a acţionat cu patru motopompe, patru camioane pentru evacuarea apei şi 11 pompieri, operaţiunea continuând şi ieri.

Întervenţia subofiţerilor la blocurile ANL a fost solicitată de autorităţile municipale asta deşi Primăria Târgu-Jiu nu a intrat încă în posesia imobilelor. “Am intervenit miercuri seara în municipiul Târgu-Jiu, pe strada Narciselor, pentru evacuarea apei din trei demisoluri ale unor blocuri de locuinţe tip ANL, la solicitare. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu cu o motopompă remorcabilă şi una transportabilă. Operaţiunile au fost reluate joi dimineaţă, la faţa locului am avut patru motompompe şi patru camioane. Operaţiunile continuă până la evacuarea în totalitate a apei în respectivele demisoluri”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.
Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu anunţă că instituţia nu face parte din contract, deoarece aici există o înţelegere parafată între ANL Bucureşti şi firmele constructoare.
Tot joi, ca urmarea a revărsării lacului Panduraşu dintr-un cartier din municipiu, au fost inundate mai multe subsoluri, beciuri şi curţi, la faţa locului intervenind două echipaje ale ISU Gorj, cu o motopompă şi o autospecială.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here