În dosarul “scurgerea de informaţii”, Procurorii DIICOT au audiat 7 salariaţi ai CE Turceni

291

IMG_7263Procurorii DIICOT Gorj nu au finalizat cercetările în dosarul scurgerii de informaţii de la Complexul Energetic(CE) Turceni, deşi au început ancheta de două luni de zile. Numai în ultima săptămână 7 salariaţi ai unităţii energetice au fost audiaţi însă de procurorii DIICOT. Cercetările continuă.

În a doua jumătate a lunii ianuarie procurorii DIICOT Dolj alături de cei din Gorj au deschis o anchetă privind un acces nepermis în baza de date a Complexului Energetic de la Turceni, cazul fiind sesizat anchetatorilor de către conducerea unităţii. Procurorii DIICOT din Craiova, alături de colegii lor de la Gorj dar şi ofiţeri de la crimă organizată fac de atunci cercetări în acest caz. Conform primelor informaţii, persoane necunoscute ar fi spart mailurile unor angajaţi cu funcţii de răspundere din cadrul CE Turceni şi ar fi avut acces şi la diferite documente interne ale societăţii. Anchetatorii s-au deplasat la CE Turceni şi au făcut verificări în cadrul unităţii, în cercul suspecţilor intrând unii dintre inginerii care au acces în sistem. După mai bine de două luni de zile ancheta nu s-a finalizat, directorul general al CE Turceni, Octavian Graure, declarând că vor fi surprize în acest caz. “Numai săptămâna trecută şapte persoane au fost audiate de procurorii DIICOT în acest dosar. Vor fi şi surprize”, a declarat Graure care iniţial susţine că ştie cine s-ar face vinovat de intrarea în sistem.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here