În Consiliul Judeţean – S-a renunţat la ranchiuna politică pentru UATAA Motru

393

deschidereProblemele financiare cu care se confruntă Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru, şi care au determinat, în ultimele zile, lăsarea cetăţenilor din municipiu fără apă caldă la robinete se vrea rezolvată printr-o colaborare politică viitoare, pentru binele acestei localităţi, şi între social-democraţi şi democraţi-liberali.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a cerut astfel în şedinţa de Consiliu Judeţean de vineri şi pedeliştilor dar şi prefectului Liviu Andrei să se implice pentru rezolvarea acestei deficienţe.

Consilierul PD-L, Dumitru Mareş, a invitat vineri, în cadrul şedinţei de Consiliul Judeţean, conducerea să participe la o viitoare întrunire a conducerii Primăriei Motru cu reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) în vederea rezolvării problemei UATAA, care din motive financiare a lăsat 17.000 de motreni fără apă caldă. “Am stabilit o întâlnire la Motru pe 23 august, între Consiliul Local Motru şi SNLO, la care primarul Hanu m-a rugat să vă invit şi pe dumneavoastră sau pe Vasile Râbu pentru a participa aici în vederea rezolvării problemelor UATAA Motru. Asta deoarece alimentarea cu cărbune făcută de la unităţi, altele decât SNLO, nu a fost de calitate”, a declarat în plenul şedinţei pedelistul Mareş.

Călinoiu i-a cerut ajutor lui Manţog şi Andrei

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a răspuns prompt cererii lui Mareş şi a adresat la rândul său o rugăminte la doi dintre participanţii la şedinţă pentru a interveni, la rândul lor, în favoarea UATAA. “Sunt convins că nici SNLO-ul nu poate da cărbune pe gratis la infinit. În această situaţie, eu cred, este nevoie de un efort comun şi îl rog pe domnul Manţog, cu această ocazie, şi pe domnul prefect.. Este iniţiată o hotărâre de Guvern prin care se realizează şi la nivelul Ministerului Economiei că CET-urile, preluate de administraţiile locale, au datorii la SNLO. UATAA Motru este omisă de pe acest act normativ. (…) Aceasta este singura situaţie viabilă. Fac la fel domnului prefect un apel de suflet să intervină la Ministerul Administraţiei şi Internelor ca să nu omită şi Motru, uzina de aici, cu sumele necesare pentru ca acesta să îşi plătească apoi datoriile către SNLO”, a declarat Călinoiu. Şeful judeţului a demonstrat că a trecut peste clinciurile şi ranchiuna politică din Consiliul Judeţean pentru a ajuta localnicii din Motru, rugând să se implice, în acest caz, şi cei care ar putea pe linie politică şi de serviciu să sprijine scăderea datoriilor uzinei către SNLO.

Manţog consideră că cererea este tardivă

Destul de măgulit că i s-a cerut sprijinul, Ionel Manţog a declarat, la scurt timp după terminarea şedinţei, că cererea lui Călinoiu ar fi de fapt tardivă.

“Noi am fost întotdeauna implicaţi în problema de la Motru numai că administraţia publică din această localitate şi de la nivel de CJ Gorj au crezut că doar noi suntem responsabili să rezolvăm problema de la Motru. În ce sens ne-am implicat. Societatea comercială de la Motru are un preţ la cărbune reprezentând 60% din preţul cu care îl livrăm în altă parte şi un ajutor mai mare ca acesta nu văd cine ar fi putut să dea. Apoi cei de la Motru ştiu că atunci când a fost vorba să îşi monteze un echipament care să producă şi energie electrică pe baza căruia să obţină şi alte venituri suplimentare să îşi poată mări veniturile, am fost primii care i-am susţinut şi aproape că i-am luat de mână şi i-am dus peste tot. De aici şi până la situaţia în care noi sau SNLO-ul să găsim soluţii ca ei să consume căldură şi să nu plătească nimic este departe. Mingea este la primarul Hanu şi la preşedintele CJ, Ion Călinoiu, şi să vedem cum joacă cu ea”, a menţionat Ionel Manţog.

“Eu mai mult de a păstra preţul acesta cu 60%. Este o uriaşă greşeală a celor de la Motru şi al CJ Gorj că toată lumea ştia că se face rectificare bugetară şi pare de necrezut că cineva de la aceste două instituţii nu s-a interesat dacă UATAA Motru este prinsă sau nu pe anexa de la ordonanţă. S-ar putea ca ceea ce s-a spus astăzi (n.r. vineri) şi rugămintea, apelul care mi s-a adresat să fie unul tardiv, pentru că nu mai ştiu în ce situaţie este cu avizul şi ordonanţa de rectificare a bugetului. Evident că o să încercăm…”, a declarat Manţog.

Localnicii din Motru nu mai au de două săptămâni apă caldă la robinete după ce UATAA Motru a achiziţionat de la Leurda cărbune de proastă calitate.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here