În confruntarea din PNL Gorj, Angheloiu nu crede în candidaţi-surpriză

401

poza angheloiuÎntors recent din concediu, liberalul Radu Angheloiu, şi-a reluat campania electorală prin judeţ, alegerile pentru şefia PNL Gorj, aproape bătând la uşă.

Acesta a menţionat însă că nu crede în varianta unui al patrulea candidat intrat în cursa pentru şefia partidului, pe ultima sută de metri a campaniei, deoarece cel care ar face acest lucru nu ar avea timpul necesar să se mai pregătească pentru alegeri.

Au mai rămas mai puţin de trei săptămâni până la alegerile interne din PNL Gorj. Din acest motiv, Radu Angheloiu, dar şi ceilalţi candidaţi, Dian Popescu şi Ion Navlea, continuă aprig campania electorală, încercând să câştige cât mai multe promisiuni de vot de la delegaţii ce vor participa la scrutinul de pe 4 septembrie. ,,După o scurtă pauză de o săptămână am reintrat în activitate cu colegii cu care am fost alături şi în legătură chiar şi în perioada de concediu. Din nou facem deplasări în judeţ, luăm legătura cu preşedinţii de organizaţii, cu primarii de la unităţile administrativ teritoriale, cu delegaţii de la conferinţă, ne prezentăm oferta, stăm de vorbă în ceea ce priveşte oportunităţile care trebuie să le fructificăm în perioada următoare dar şi în perioada de după alegeri”, a declarat Angheloiu.

Doar trei, în cursă

Mulţumit de pulsul luat în judeţ, Angheloiu susţine şi că nu crede în varianta unui al patrulea candidat intrat în cursa pentru şefia PNL Gorj. ,,Pot să apară candidaţi, dar se pune problema dacă aceştia au şanse. Este o perioadă scurtă, nu mai este timpul fizic necesar să discuţi pentru a face acest demers drept urmare nu cred că o altă candidatură ar mai influenţa în mod decisiv rezultatul alegerilor”, a declarat Angheloiu. La alegerile pentru şefia PNL Gorj sunt aşteptaţi şi reprezentanţi din conducerea centrală a partidului.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here