În atenția minerilor și energeticienilor! Legea privind condițiile speciale de muncă nu se aplică retroactiv

13239

Casa Națională de Pensii publice a făcut trei precizări importante referitoare la legea care prevede reducerea vârstei de pensionare în rândul celor care muncesc în condiții speciale.
Cea mai importantă mențiune este că aceasta nu se aplică retroactiv.

Casa Națională de Pensii, PRECIZĂRI REFERITORE LA NOUTĂȚILE INTRODUSE PRIN LEGEA NR.197/16.07.2021, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 712/19.07.2021
1.Locurile de muncă încadrate în condiții speciale (art.30 din Legea nr.263/2010) se completează cu litera i), care vizează: activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui
2.Beneficiile acestor dispoziții sunt:
•Reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 25 de ani activități în condițiile mai sus menționate;
•Utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 30 de ani activități în condițiile mai sus menționate.
3.Noile dispoziții se aplică doar pentru viitor, respectiv după 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României și NU conțin reglementări referitoare la:
-asimilarea în condiții speciale a perioadelor realizate în condițiile menționate mai sus înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
-recalcularea pensiilor aflate în plată.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. BUNA ZIUA,CINE VA APUCA SA LUCREZE 25 DE ANI IN TERMOCENTRALE SAU MINERIT,DACA ACESTEA SE INCHID DE PE O ZI PE ALTA? SUNT CURIOS DACA VA BENEFICIA CINEVA DE ACEASTA LEGE!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.