
Acţiunea s-a desfăşurat sub egida „Un brăduţ în fiecare casă”, şi s-a adresat familiilor nevoiaşe, cu mulţi copii, venituri mici sau chiar deloc.
În cursul acţiunii de ieri dimineaţă, primarul, Florin Cârciumaru, alături de membri ai Direcţiei Publice de Protecţie Socială, s-au deplasat la locuinţele a trei familii care reprezintă cazuri ceva mai speciale. Victoria Luculescu, a fost prima vizitată de autorităţile locale, ea fiind o bătrână în vârstă de 84 de ani. „Nu vroiam decât dă-l mai văd încă o dată pe domnul primar că nu se ştie cât mai trăiesc”, a spus cu ochii în lacrimi femeia. Aceasta a avut până acum câteva luni o pensie de 20 lei, iar Cantina de Ajutor Social îi oferea masa de zi cu zi. În prezent, pensia vârstnicei nu a mai crescut cu mult, ajungând să aibă un venit lunar de 90 de lei. Fericirea lui tanti Victoria a fost maximă, vrând chiar să-i pupe mâna lui Cârciumaru pentru bucuria adusă cu câteva zile înainte de Sfânta Sărbătoare.
Copii mulţi, ajutor social şi alocaţii

Primarul Florin Cârciumaru s-a arătat impresionat de bucuria celor cinci micuţi, care nici nu aveau speranţa ca Moş Crăciun să-i viziteze. „Consider că este un gest de respect din partea Primăriei şi Consiliului Local, care vin în sprijinul celor care nu au posibilitatea financiară în a-şi cumpăra produsele necesare sărbătorilor de iarnă. Am făcut acest lucru de ani de zile pentru că este de datoria noastră să fim lângă cei necăjiţi să-i ajutăm să traverseze cu bine Crăciunul”, ne-a declarat acesta.
Locuinţa socială înlocuieşte centrala dezafectată

Familia Viţă îşi asigura hrana mâncând resturile aruncate de la unii oameni, şi scoteau câţiva lei prin vinderea unor PET-uri. „Nu am îndrăznit să cerem ajutor de la Primăria Târgu-Jiu deoarece suntem din Dolj”, a menţionat plângând Ionel Viţă. Acesta locuia alături de soţia sa şi copilul lor, în vârstă de 12 ani, într-un spaţiu insalubru, prin care apa le curgea din acoperiş direct în pat. „Nu am mai fost la şcoală de doi ani de zile, dar acum orice lucru care are ceva inscripţionat îl iau în mână şi citesc, amintindu-mi de vremea când obţineam premiile I şi II la final de an şcolar”, ne-a mărturisit băieţelul. De acum încolo, autorităţile locale se vor ocupa ca el să meargă la şcoală, iar condiţiile de viaţă ale familiei Viţă să se îmbunătăţească.
Izabella MOLNAR