În această săptămână, Filocalia şi “Cântec din Ţara Jiului de Sus”

228

PB093282Săptămâna care tocmai a început este încărcată de manifestări şi evenimente organizate de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu. Astfel, în următoarele trei zile, la Casa de Cultură a Sindicatelor se desfăşoară ediţia a XVII-a a Filocaliei, un complex de manifestări spiritual-religioase.

Pe 17 martie târgujienii sunt aşteptaţi la un spectacol de excepţie al Ansamblului „Maria Lătăreţu”, alături de care vor urca pe scenă şi mai multe nume mari ale cântecului popular românesc.

Spectacolul şi manifestările din această săptămână îi pregătesc pe gorjeni pentru un eveniment foarte important, ce se va desfăşura pe 21 martie, la Târgu-Jiu şi care va avea impact la nivel naţional. “În următoarea perioadă avem trei manifestări extrem de importante, două din Agenda Culturală a Judeţului Gorj şi unul realizat în ultimul timp care se anunţă a fi realmente un eveniment cu impact naţional”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Filocalia, ediţia a XVII-a

În perioada 14-16 martie, se desfăşoară ediţiea cu numărul XVII a Filocaliei. Manifestările spiritual-religioase sunt găzduite de Casa de Cultură a Sindicatelor, organizatorii Filocaliei fiind: Sfânta Mitropolie a Olteniei, Consiliul Judeţean Gorj, Protopopiatele Târgu-Jiu Nord şi Sud, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, A.S.COR – Filiala „Sf. IRODION de la Lainici” Târgu-Jiu, CNSLR „Frăţia” – Casa de Cultură a Sindicatelor. Conform programului, luni, 14 martie 2011 conferenţiază Preot lector universitar dr. Adrian Ivan, tema “Sfânt este Dumnezeul nostru şi între sfinţi se odihneşte”; marţi conferenţiază Preasfinţitul Siluan Manoilă, episcop al Episcopiei ortodoxe române din Ungaria, tema “Actualitatea mesajului ortodox astăzi şi dificultăţile pastoraţiei ortodoxe în diaspora”; miercuri, 16 martie, conferenţiază Preot univ.dr.Constantin Pătuleanu, tema „Iertare şi pocăinţă în perioada Triodului”. Conferinţele vor fi susţinute la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 18:00 şi vor fi urmate de dialog cu publicul. Intrarea este liberă. Finalul fiecărei seri cuprinde scurte recitaluri de cântări bisericeşti în interpretarea Coralei Bisericii „Sfinţii Apostoli”, a corului Liceului Teologic Târgu-Jiu şi a Ansamblului de datini şi obiceiuri „TISA” din Tismana.

Cântec din Ţara Jiului de Sus

Deşi fusese programat pentru data de 10 martie, spectacolul folcloric închinat sărbătoririi a 6 ani de la înfiinţarea Ansamblului Folcloric „Maria Lătăreţu” se va desfăşura pe 17 martie, începând cu ora 19:00.

“Joi, 17 martie, cu o întârziere de exact o săptămână, a fost replanificat un concert-spectacol de excepţie, prezentat de Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă la şase ani de existenţă”, confirmă Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu. Totodată, cu aceeaşi ocazie, mai spune Gârbaciu, “îl vom sărbători pe domnul Victor Tiţa, cunoscutul interpret de muzică populară gorjenească, la 40 de ani de carieră profesionistă în cântecul popular românesc. Spectacolul va fi transmis în direct de postul naţional Etno Tv, joi, 17 martie, începând cu ora 19:00. Sunt aşteptate valori consacrate ale muzicii populare româneşti, alături de soliştii Ansamblului nostru, profesori şi elevi ai Şcolii Populare de Artă. Numesc aici pe: Ionela Prodan, Elena Merişoreanu, Nicolae Sabău, Constantin Bahrin, Constantin Măgureanu, Elisabeta Turcu, Mihai Mihalache, Sica Rusu-Durlai, Ileana Bacâtea, Ştefan Popescu, Nelu Bălăşoiu, Florica Zaha, alături de Orchestra Ansamblului „Maria Lătăreţu”, dirijată de profesorul Adrian Luca şi în coregrafia lui Ştefan Mirulescu”.

Vor participa, ca de obicei, alături de formaţia de dansuri, trei formaţii binecunoscute ale Ansamblului „Maria Lătăreţu”, adică: Grupul „Măriile Gorjului”, Grupul bărbătesc „Ca la Gorj” şi Grupul de fluieraşi şi naişti „Jiana”. Intrarea costă 10 lei şi biletele sunt puse în vânzare la Casa de Cultură, începând de luni.

Spectacolul este organizat de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj şi Liga culturală „Fiii Gorjului” Bucureşti.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here