În 2013, 336 de gorjeni au fost diagnosticaţi cu tuberculoză

466

Sute de persoane din judeţul nostru suferă de tuberculoză. Numai anul trecu au fost confirmate 336 cazuri noi. Medicii le recomandă bolnavilor să urmeze tratamentele şi recomandările specialiştilor astfel încât boala să fie tratată corespunzător.

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, numărul persoanelor diagnosticate cu tuberculoză este în creştere. Pe parcursul anului trecut au fost confirmate peste trei sute de cazuri noi. „Anul trecut au fost confirmate 336 de cazuri noi de tuberculoză”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Singura unitate spitalicească din judeţul nostru în care se tratează tuberculoza este Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu. Specialiştii de la acest spital acordă o mare atenţie tratării tuturor cazurilor, însă, din păcate, unii bolnavi nu înţeleg că trebuie să urmeze tratamentul şi să ţină cont de sfaturile medicilor. Astfel se ajunge la cazurile de chimiorezistenţă.

Diagnosticarea precoce, de o importanţă majoră
În lupta împotriva tuberculozei, sunt foarte importante diagnosticarea şi instituirea tratamentului cât mai precoce, cooperarea pacientului pentru respectarea schemei şi a duratei tratamentului, educarea acestuia pentru a nu deveni o sursă de contagiozitate.
De asemenea, este foarte important ca pacientul să rămână internat pe toată perioada de contagiozitate a bolii. TBC este a doua cauză infecţioasă de deces în lume, doar SIDA făcând mai multe victime. Se estimează că o treime din populaţia lumii este infectată cu bacilul Koch, iar la circa 5 – 10% dintre aceştia, infecţia latentă progresează într-o formă de boală activă. Trebuie subliniat faptul că în 80% din cazurile de TBC, procesul tuberculos se localizează la plămâni.
Astfel, simptome ca tusea cu durata de cel puţin 3 săptămâni, alături de pierderea ponderală, astenie, febră, transpiraţii nocturne, dureri toracice, dispnee, hemoptizie, trebuie să aducă pacientul la medicul de familie care îl va orienta spre medicul pneumolog.
Tratată corect, tuberculoza cu bacili chimiosensibili, este o boală curabilă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here