Împreună într-o Europă Unită – Jurnalul unei experienţe europene inedite – Olanda

711

În perioada 3-8 aprilie 2014, la Hengelo, în Olanda, s-a derulat cea de-a doua întâlnire de proiect din cadrul acţiunii Comenius Multilateral “Împreună într-o Europă Unită” (“Together in a United Europe”-13-PM-61-GJ-RO). La această activitate au participat profesori şi elevi din cele şase instituţii europene implicate: Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” – Târgu-Jiu, România, Openbare Scholengemeenschap Hengelo – Hengelo, Olanda, Escola Secundária Filipa de Vilhena – Porto, Portugalia, Liceo delle Scienze Umane E. Gianturco di Potenza – Potenza, Italia, Özel Cihangir Lisesi – Istanbul, Turcia şi I Liceum Ogólnokształcace im. Gen. Józefa Bema – Ostrołeka, Polonia.

cntv72Proiectul lansat în toamna lui 2013 la Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” îşi propune să aducă laolaltă profesori şi elevi, spre a cunoaşte şi dezbate probleme şi teme de actualitate în Uniunea Europeană, să creeze posibilitatea ca aceştia să lucreze împreună pentru a realiza produse finale ce pot fi folosite ca materiale didactice, să dezvolte capacităţi şi abilităţi precum utilizarea noilor tehnologii şi exprimarea în diferite limbi europene. Echipa de proiect de la C.N. „Tudor Vladimirescu” a fost formată din doamna profesor Teodora Dragotă, profesor coordonator, doamna profesor doctor Elena Velțan, organizatoarea Clubului de Dezbateri „Debate Europe”, doamna profesor Loredana-Gabriela Stoian şi domnul profesor Vasile Zaharia. Oraşul Hengelo este situat în estul Olandei şi are 81.431 de locuitori, aparţinând unui număr de 93 de naţionalităţi diferite, inclusiv cea română. Instituţia parteneră, Openbare Scholengemeenschap Hengelo, este practic un consorţiu educaţional format din 4 şcoli importante ale oraşului. Gazdele noastre, domnul director Pieter Telleman, doamna profesor Maike Lotgerink şi domnul profesor Roeland Fens, au organizat un program foarte interesant, în cadrul căruia am aflat mai multe despre organizarea instituţiei de învăţământ gazdă şi despre sistemul de învăţământ olandez. Vizitarea primăriei oraşului Hengelo ne-a permis să descoperim lucruri noi despre organizarea administrativă olandeză, despre tradiţiile, obiceiurile şi istoria acestei ţări fascinante.
cntv74Primarul oraşului Hengelo, domnul Sander Schelberg, ne-a primit cu braţele deschise în Sala de Consiliu, invitându-ne la o discuţie non-formală despre instituţia pe care o conduce şi despre ţările implicate în proiect.
Doamna profesor Teodora Dragotă i-a înmânat domnului Sander Schelberg un album al oraşului Târgu-Jiu şi câteva obiecte tradiţionale, ca amintire a acestui schimb european.
Afişul de Bun venit! cu care am fost întâmpinaţi de şcoala parteneră, precum şi posterele realizate de elevii olandezi pentru fiecare ţară implicată în proiect, ne-au creat sentimentul că suntem preţuiţi ca nişte adevăraţi fraţi europeni.
cntv75Activităţile proiectului şi prezentările ţărilor partenere s-au derulat în amfiteatrul liceului. Membrii fiecărei delegații au prezentat un material despre țara și școala din care provin, precum și un material despre activitățile și impactul acestui ambițios proiect multilateral Comenius. Astfel, am realizat că dezbaterile lunare pe teme de interes în U.E. au fost foarte apreciate şi au fost finalizate prin diferite broşuri, prezentări Power Point, postere cu tematică europeană şi alte produse finale. Apreciem impactul proiectului la nivelul fiecărei instituţii implicate, prin valoarea materialelor prezentate, ce pot fi consultate pe website-ul proiectului http://www.cihangir.k12.tr/index.php/haberler/276-comenius-la-oegrencilerimiz-romanya-da, un alt produs final important.
Această întâlnire a fost un bun prilej pentru profesorii din cele şase ţări participante de a discuta despre practicile şi experienţele din domeniul educaţional, iar pentru elevi, şansa de a se împrieteni, de a pune în practică valori europene certe, precum: toleranţa, cooperarea, respectul faţă de tradiţiile şi cultura fiecăruia.
Parcarea de biciclete a liceului, mersul pe bicicletă fiind o tradiţie olandeză mondial cunoscută, dovada unui stil de viaţă sănătos şi respectuos cu mediul înconjurător. Noi, cei din delegaţia C.N. «Tudor Vladimirescu», ne-am dori să vedem aşa ceva şi în curtea şcolii noastre şi, de ce nu, în curtea fiecărei şcoli din România.
cntv76Olanda văzută primăvara impresionează prin câmpurile nesfârşite de lalele, prin parcelele cultivate şi geometric desenate, prin ordine şi calm, prin armonie, prietenie şi toleranţă. Este un colţ din Europa noastră, a tuturor celor ce credem în ea şi în valorile ei, în menirea acestor proiecte care ne aduc împreună.
Prof. Teodora Dragotă şi Loredana-Gabriela Stoian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.