Impostura concurează pentru RUA CEO! – Golea și Trofin se întrec în aspirații și susțineri pentru funcție

620

Intrarea în competiția pentru postul de director al Resurselor Umane din cadrul CEO, a liderului sindical Marin Golea, dar și a fostului director RUA, Valentina Trofin, cea care a disponibilizat salariații companiei pe vrema lui Ciurel, a fost desființată, ieri, de către Dan Morega, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice. Morega este de părere că vicele FNME, cel care a făcut afaceri sindicale cu Condescu în minerit, nu are ce căuta în această funcție importantă de conducere, cum nu mai are nici Valentina Trofin, cea prin al cărei pix au trecut miile de disponibilizări din mandatul lui Ciurel.

Faptul că Marin Golea și-a depus dosarul și va participa la selecția făcută de Consiliul de Supraveghere pentru postul de director al Resurselor Umane din cadrul CEO, a fost considerată de Morega, ieri, doar o glumă proastă. Asta la fel ca și vorbele lui Golea care se mândrește public că are experiența necesară să se ocupe de resursele umane din companie. ,,Discuția care se poartă la nivelul CEO, de a-l numi pe Marin Golea director la Resurse Umane, este cel puțin o glumă ori intenția respectivului de a-și bate joc de CEO. Nu este o soluție nici Trofin, dorită și agreată de directorul Ilie Ionel, că doar ambii sunt din Craiova. Acesta vrea să o readucă pe Trofin la Resurse Umane, uitând că respectiva s-a ocupat de miile de disponibilizări din vremea lui Ciurel. Se dorește astfel readucerea lui Trofin de la Turceni la Târgu-Jiu, ca și CEO să-i plătească acesteia iar neveta zilnică de la Craiova. Îi sfătuiesc pe acești indivizi care sunt străini de management și de principii sănătoase necesare pentru revigoararea companiei, să caute în structurile lor, deoarece sunt destui, pe mulți îi cunosc și eu, care au studii de masterat și de licență, atât în Divizia Minieră, cât și la sediul executiv al CEO, care pot ocupa oricând aceste posturi. Să nu o pună pe Trofin care a terminat facultatea cu 6 și nu a fost primită la un masterat la Universitatea din Petroșani ar fi o eroare imensă”, a declarat Morega, reamintind de afacerile sindicale făcute de Golea, de-a lungul timpului, la cariera de la Rovinari.
,,Este inadmisibil ca acest individ, Golea să fie numit la Resurse Umane, el care a făcut bani prin hoții și furtișaguri, în firme alături de Condescu la Rovinari, luând miliarde de lei pe role pe care ziceau că le vopsește. Cum este posibil să iei astfel de indivizi care au furat din minerit și să-i mai pui și directori la Resurse Umane”, s-a întrebat președintele IAIPP, pregătit să-l conteste public pe cel care va trece de CS pentru funcția de la Resurse Umane.
Golea se visează totuși pe funcție, vorbind astfel public de impostură existentă la nivelul conducerii CEO.
Acesta și-a depus dosarul pentru post în urmă cu o săptămână, concursul pe funcție urmând să aibă loc chiar astăzi.
Anamaria Stoica

3 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Articolul prezinta niste franturi de informatii, dar suficient cat sa-mi creeze un sentiment de deja-vu. Mai pe larg – toata situatia asta seamana cu varii situatii precedente, in care se organizeaza de ochii lumii ceva cursa interna, candidatii sunt maziliti mediatic cu singurul scop de-a parea ca nu exista candidat intern potrivit pentru post. Apoi se aduce un neica-nimeni fara experienta sau calificare, din exterior. Un extraterestru cu afiliere politica si, probabil, grad de rudenie cu cineva. Nu-i o practica inventata recent si deja incepe sa miroasa urat. Ce-ncerc sa spun e ca tot circul asta menit sa ascunda realitatea pe care-am descris-o face exact opusul – da situatiei un miros intepator de lături politice.

    Doar ziceam – poate data viitoare incercati sa fiti mai creativi. Cum nu-mi veti publica mesajul, ma astept totusi sa-l transmiteti mai sus, pe linie de partid.

    Ziua buna,
    Cetateanul preocupat

  2. Trebuie înlăturați toti cei ce au avut functii in sindicat pana in 2014 atât din organizațiile sindicale cat si din administratie….ne trebuie oameni curati ….dar probabil nu o sa fim capabili sa îi avem ,ptr ca suntem manipulați usor , fiecare ne urmărim interesul pe termen scurt fara a ne gândiți la viitorul generatiilor urmatoare

  3. I-ai facut un favor lui olaru.
    Jurist cu facultate la 45 ani, la… Jiul de Sus.
    Si ciurel l-a uitat.
    Sa vezi ce-o sa mai managerieze asta!
    Ilie, sa inregistrezi interviul cu olaru, mergem cu el la i-umor.

Dă-i un răspuns lui Cetateanul preocupat Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here