Împart același avocat: Situație încurcată în procesele lui Condescu și Ciobotărică

660

Procesele în care sunt judecați fostul lider sindical Marin Condescu și fostul director general de la Complexul Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, au ajuns în faza în care depind unul de celălalt, în ambele fiind obligatorie prezența avocatului fiecărui inculpat. Unul dintre procese are loc la Slatina, iar celălalt la Târgu-Jiu, avocatul Radu Marinescu fiind cel care pledează cauza celor doi la Tribunalul Olt și, respectiv, Tribunalul Gorj. La ultimele termene ambele procese au fost amânate pentru că acestea s-au suprapus ca zi de desfășurare, culmea fiind că și data viitoare lucrurile stau la fel.

Data de 9 mai a fost stabilită mai întâi de instanța gorjeană pentru procesul lui Ciobotărică, iar acum și judecătorii olteni au ales aceeași dată din calendar pentru continuarea procesului lui Condescu. Este clar că avocatul celor doi va lipsi la unul dintre procese, ceea ce va duce la o nouă amânare. Laurențiu Ciobotărică ar trebui însă audiat la Tribunalul Gorj, audierea sa fiind amânată de câteva săptămâni, după care procesul în care este judecat pentru plățile compensatorii acordate fostului director Aurel Medințu se poate încheia. Și procesul lui Condescu la Slatina este aproape de pronunțarea unei sentințe, dar diverse proceduri au îndepărtat mereu momentul în care judecătorii vor da un verdict. Fostul sindicalist este acuzat de prejudicierea Clubului Pandurii cu câteva milioane de lei, între timp el fiind readus la cârma echipei pentru a ajuta la redresarea acesteia, clubul fiind în procedură de insolvență și la un pas de faliment, situație în care a ajuns după plecarea lui Condescu din funcția de președinte.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here