Împăduriri în Gorj de peste şapte milioane de lei

375

impaduririPeste 77 de hectare de terenuri degradate din judeţul Gorj au fost împădurite de la începutul acestui an şi până în prezent. De asemenea, în cazul altor 143 de hectare s-a aplicat regenerarea naturală, cu un imbold din partea specialiştilor.

Potrivit lui Gheorghe Novac, directorul Direcţiei Silvice Gorj, în anul 2010, s-au făcut împăduriri în aceeaşi măsura ca în anul precedent: „În Gorj, în acest an, 77,8 hectare de teren au fost împădurite, iar asupra a alte 143 de hectare a intervenit regenerarea naturală. Zonele care au fost împădurite de către noi au fost în special acolo unde existau goluri în urma tăierilor masive, dar şi în zonele unde exista pericolul alunecărilor de teren, reuşind astfel prin plantarea de pomi să stabilizăm terenurile”.

Conform acestuia, zonele împădurite au fost toate cele de pe raza celor 11 ocoale silvice din judeţ şi totul s-a făcut în funcţie de tăierile de arbori de dinaintea împăduririlor, iar costurile s-au făcut în baza unor norme tehnice. „În principiu, împădurirea unui hectar de teren costă 1.000 de lei, uneori putând ajunge şi la 1.500 de lei, şi aici intrând numai lucrarea de împădurire, fără alte cheltuieli”, a precizat Novac.

Speciile de arbori care au fost folosite pentru împăduririle realizate de Direcţia Silvică pe raza judeţului Gorj în acest an au fost gorun, salcâm, frasin, brad, molid, răşinoase şi multe altele. Toate aceste specii au fost alese înainte de realizarea lucrărilor de împădurire în funcţie de staţiunea ecologică.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here