Imnul Național a răsunat în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu

336

Sâmbătă dimineața, în Piaţa Prefecturii din centrul municipiului Târgu-Jiu s-au desfăşurat manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional. Evenimentul a debutat la ora 09.00, cu semnalul de trompeţi şi întâmpinarea oficialităţilor. Yasmine Polacek a intonat Imnul Național al României.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. Ca de fiecare dată, autoritățile gorjene au organizat o manifestare specifică evenimentului. După semnalul de trompeți, marcarea Zilei Imnului Național a continuat cu o rugă şi o închinare pentru poporul român, urmate de alocuţiunile pentru semnificaţia evenimentului, rostite de: Sorin Arjoca, subprefectul Judeţului Gorj, Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu-Jiu, Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Consiliului Județean Gorj. A urmat intonarea Imnului Naţional al României, de către Yasmine Polacek și Fanfara Armonia, iar la final a avut loc Defilarea Gărzii de Onoare. Versurile imnului “Deşteaptă-te, române!” îi aparţin poetului Andrei Mureşanu şi au fost puse pe note de Anton Pann.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here