Îmi este rușine să spun că am fost polițist!(II)

1789

Mai are omul încredere în uniforma de polițist când, tot sub acoperirea uniformei, polițistul din Brașov, vindea droguri, un altul este testat pozitiv pentru alcool și droguri după ce a accidentat o femeie, o polițistă din Arad a fost prinsă băută în timpul serviciului, (Ziua de Vest, 10.10.2023) sau altul care suflă în etilotest în locul şoferului pentru a-l scăpa de dosar? Ăsta da, merită să fie răsplătit pe măsură!
Unii «colegi» au intrat în Poliţie crezând că pot beneficia de cea mai bună «acoperire» pentru activităţile ilegale pe care le desfăşoară, constată cu blândețe un reprezentant sindical. Păi poți să le spui „colegi” acestor infractori?
Este adevărat că societatea românească este bolnavă de corupție și că polițiștii sunt și ei tot oameni din această societate. Corupția este cancerul care roade societatea din interior. Da, dar ei au un statut special, ei sunt chemați să prevină și să trateze această boală, să extragă din societate acei bolnavi de corupție. Ce garanție prezintă când auzi: „Polițiști cercetați pentru mită – Au promis că pot interveni la procurorul de caz” sau, „comisarul C.M., şef al Centrului de reţinere şi arestare preventivă la IPJ Argeş, a fost prins în flagrant în timp ce primea de la o persoană aflată în arest preventiv suma de 500 euro şi un cartuş de ţigări, pentru a beneficia de suplimentarea numărului de vizite şi a apelurilor telefonice şi pentru a primi în incinta unităţii de detenţie pachete cu o greutate mai mare decât limita legală”. Hoțul păzea hoții! Că le facilita vizite, pachete suplimentare ori procurarea de telefoane, este ce s-a dovedit, dar câte informații o fi transmis el, afară sau din afară, pentru a răsturna anchete, nu se știe. Mare rușine că există în sistem asemenea oameni!
Copil de minge comisarul respectiv pe lângă M.C.B., agent de poliţie judiciară, deci agent cu zece grade inferior comisarului!, în cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice care a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut 300.000 de euro de la o persoană cercetată de Parchetul Înaltei Curţi pentru evaziune fiscală şi delapidare în schimbul promisiunii că va face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus, precum şi pentru a propune o soluţie de clasare în cazul infracţiunii de evaziune fiscală. Ca să convingă, cică, a și transmis unele informații din anchetă. Ăsta da băiat! Oare asemenea oameni se află în direcția IGP-ului care coordonează investigarea criminalităţii economice în toată țara? Cine l-o fi adus acolo și pe ce preț?
Și te mai miri că polițistul judiciar nu mai vrea pur și simplu să lucreze în dosare. Adică este contestat de șase ori pentru durata procesului, este obligat de șase ori de instanță să finalizeze acel dosar într-un anume timp, iar el, pur și simplu, nu vrea. Leafa merge, iar șeful său răspunde că nu-i atributul lui să-l pună la treabă. Păi nu el îi semnează statul de salariu?
Cu asemenea titluri pot umplea câteva pagini bune încât te întrebi dacă nu cumva s-a năpustit presa pe poliție? Ce simte omul de rând când vede/aude asemenea grozăvii? Orice om de bună credință are senzația că poliția a schimbat macazul, a trecut pe partea opusă. Comentariile cititorilor la asemenea știri sunt înjositoare, că numai polițist să nu fii.
Departe de mine ideea de a generaliza, dar și mai departe de mine este ideea de a accepta că în poliție se petrec asemenea grozăvii.
De ce se produc? Simplu, pentru că le tolerăm. Infractori sadea, traficanți și consumatori de droguri, hoți, tâlhari, violatori, ucigași sunt păstrați în poliție cu leafă și drepturi, cu uniforma pe ei, sunt salutați și respectați de cei mai mici în grad, cică, până vor fi condamnați definitiv. Este cel mai mare rău pentru imaginea poliției! Să ții în sistem infractori dovediți, prinși în flagrant sub acoperirea prezumției de nevinovăție, este nu o greșeală, este o complicitate, o favorizare a infractorului, este cel mai mare rău pe care-l poți face poliției.
Adică îl țin pe ofițerul Cioacă în poliție timp de 6 ani, (august 2007-iulie 2013), până când este condamnat definitiv, între timp fiind și reținut și arestat preventiv o lună de zile, îi dau leafă, îi fac vechime pentru pensie militară, ba îl pun să se ocupe și de relația cu publicul la Poliția Pitești! Bravo dle șef de la Pitești, bravo Poliție! Nu-i de mirare că Argeșul domină aceste pagini. Un ofițer care și-a omorât soția și a ascuns cadavrul, un criminal care avea să fie condamnat la ani grei de pușcărie, reprezintă poliția în relația cu publicul. Oare, când hotărârea de judecată a rămas definitivă, colegii l-au arestat din birou sau i-au organizat o sindrofie de rămas bun?
Ce vor fi simțit acei polițiști atașați și devotați profesiei când dădeau ochii cu el, când se tamponau la vreo ușă? Îl salutau cu respect, îi dădeau prioritate, îl admirau pentru cât este el de viteaz în fața anchetatorilor și justiției? Acum, la ieșirea din închisoare, Cristian Cioacă purta sfidător pe cap o șapcă pe care scria „Police”. Mi se pare corect. A fost un polițist isteț și curajos, trebuie reangajat, că doar și-a ispășit pedeapsa.
Este îngrozitor pentru mine, ca fost polițist, să accept că în birou cu mine, pe scaunul de lângă mine se află un infractor, un polițist corupt, un polițist în care nu pot avea încredere, un coleg cu care nu pot merge în misiune că mă trădează și mă lasă pradă celor pe care trebuie să-i prindem.
Ce vor fi simțit polițiștii din Gorj care au sculat orașul în picioare până l-au descoperit, reținut și arestat pe tâlharul, nimeni altul decât polițistul Coară Cosmin care, sub amenințarea cuțitului, a jefuit o casă de pariuri și a luat de acolo caseta cu 11.000 lei, ba a mai și vătămat-o corporal pe casieră, când s-au văzut puși în situația să-l mențină lângă ei timp de peste un an de zile. Cică a fost suspendat și mutat să lucreze în probleme administrative. Cum adică suspendat când îi dau leafă și îi fac vechime ce va fi luată în calcul când se va pensiona? Hoțul, tâlharul ia leafă din poliție și își face vechime pentru pensie la fel ca polițiștii adevărați! Oare cum l-or fi plătit pentru perioada cât a stat arestat preventiv? I-or fi cerut și scuze:
Mai mult, serviciul administrativ are misiuni deosebit de importante, acolo se organizează licitații pentru aprovizionare, se achiziționează aparatură specială, se lucrează cu bani. De modul în care este asigurat spatele frontului depind victoriile pe front, vorbește doctrina militară…
Pentru așa o infracțiune de pericol, tâlhărie calificată!, trebuia arestat pe loc și condamnat nu la pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei, cât i-a dat un judecător în primă instanță. Pentru o așa infracțiune pedeapsa prevăzută de lege este de 5 la 12 ani (art. 234 alin. 2 Cod Penal). Și aici este o problemă, ce circumstanțe atenuante a găsit acel judecător să coboare pedeapsa până sub minimul minimului? Poate o circumstanță personală cunoscută doar între ei doi. Carevasăzică, a fost reținut pentru 24 de ore, arestat preventiv, este trimis în judecată în luna următoare, își recunoaște fapta cum că intrase în depresie, că nu dormise două nopți, că își amanetase autoturismul BMW, iese din arest și îl primesc înapoi la lucru.
Păi acesta era bolnav după jocurile de noroc. Bine că n-a pus în joc carburanți, roți de mașină, muniție, calculatoare etc., doar era administratorul lor. Joacă permanent, câștigă bani și își cumpără mașină de lux, visează noaptea că trebuie să mai facă rost de bani, se maschează ca tâlharul profesionst, acționează feroce și-l păstrez lângă polițiștii care luptă cu hoții și tâlharii!
Știau șefii lui, serviciile de protecție internă, colegii etc. că are asemenea preocupări?
Cum să nu-mi fie rușine să spun că am fost polițist când văd așa ceva în poliție? Să fi fost în locul polițiștilor gorjeni, când, eliberat din arest, l-au regăsit în birou lângă ei, ieșeam cu toții în fața clădirii și nu intram până nu ni se citea ordinul de expulzare din sistem a acestui infractor.
De ce îi ținem în sistem? Pentru că legea-i proastă. Dar nu numai legea-i proastă, caz după caz s-a instalat o practica proastă. Nu mai contează onoarea instituției, nu mai contează percepția publică a poliției, încrederea în poliție etc. Primează, cică, grija față de om, recte infractor. Să nu fie considerat drept hoț până nu-l condamnă instanța. Și dacă procesul durează șase ani, infractorul rămâne polițist 6 ani. Adică-l eu îl prind în flagrant, îi pun cătușele, îl strig „domnule hoț” până-i fac dosarul, apoi îi spun „scuze colega”! – Credeai că ai descoperit Parisul, nu puteai să te faci că plouă, așa colegi suntem, mă strigă el vreme de un an, doi sau câți se vor scurge până la condamnarea definitivă! – Încă odată, scuze că ți-am pus cătușele! Mi-a fost teamă că fugi, apoi bombăne singur a lehamite ofițerul care l-a prins.
Ajută cuiva această practică păguboasă? Nu. Face rău poliției, îi face rău și celui „protejat”. I-auzi: „În cinci luni, un polițist de la IPJ Argeș a fost trimis de două ori în judecată pentru infracțiuni de corupție”. Dacă era arestat pentru prima faptă lua o pedeapsă, o executa și scăpa. Acum ia două pedepse. Păi, hoțul acesta a fost depistat încă din 2016 cu numeroase fapte penale, a fost și arestat preventiv și, paradoxal, este ținut în sistem. Ăsta l-a depășit și pe Cioacă. Nu, nu-i el de vină! El este hoț și își face meseria, iar poliția îl plătește de șapte ani și cât o mai dura judecata.
Cine-i de vină? Se știe că mărul putred strică pe cele bune. Țăranul verifică periodic lada cu mere și aruncă mărul putred. La COVID au fost izolați suspecții de boală pentru a nu o răspândi. Păi, ăștia sunt bolnavi dovediți, bolnavi de furt, nu suspecți, prinși în flagrant la furt, șpagă etc., de ce nu-i izolăm că există pericol de contaminare? Impotență managerială, complicitate sadea, ce-o fi, dar pentru poliție imagine deplorabilă.
Și dacă fostul ministru, Lucian Bode, afirma că astfel de persoane, nu au ce căuta în structurile Ministerului Afacerilor Interne, să sperăm că „resetarea poliției” despre care vorbește noul ministru, dl. Cătălin Predoiu, nu-i doar o afirmație electorală. Din acest punct de vedere, Justiția Română ține mai mult la propria-i imagine. Orice magistrat, indiferent de funcție, care afectează imaginea justiției este exclus. Nu se așteaptă ani de zile până….
„Să facem toate sacrificiile ca poliţia să fie într-adevăr pavăza ordinii şi siguranţei statului. Ofiţerii de poliţie trebuie să fie adevăraţi magistraţi; să aibă cunoştinţe juridice, să cunoască organizarea administrativă, legile privitoare la toate măsurile de poliţie ale statului”, afirma în parlamentul României părintele Poliției Române, Vasile Lascăr, cu prilejul adoptării Legii pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului, în urmă cu 120 de ani.
Păi nu se răsucește Vasile Lascăr în mormânt când vede ce-i acum în Poliția Română? Și era tot un avocat celebru, Domnule Ministru, Cătălin Predoiu, faceți ceva să nu-mi mai fie rușine să spun că am fost polițist!
Ion STAICU, General de poliție în retragere, Doctor în drept

1 COMENTARIU

  1. Pai tu nu ai prea fost politist, mai mult militian, ce a uitat cati oameni nevinovati ai bagat in puscarie in judetele Gorj, Giurgiu si Brasov ?!
    Las-o moarta, Ioane…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.