Iluminat public modern în cartierele din Târgu Jiu. Unde încep lucrările!

900

Încep lucrările pentru modernizarea iluminatului public în majoritatea cartierelor municipiului Târgu Jiu. Debutează un proiect finanțat prin Administrația Fondului de Mediu, a cărui valoare depășește 1 milion de euro.

Implementarea acestuia constă în: înlocuirea a 1.418 aparate de iluminat existente cu aparate performante cu surse LED echipate cu un modul de telegestiune prin care pot fi controlate de la distanță, înlocuirea kiturilor de montaj și implementarea sistemului de telegestiune; montarea a 5 senzori RADAR pentru monitorizarea traficului prin care se identifică, clasifică și raportează participanții la trafic (camioane , autobuze, mașini, motociclete, biciclete, pietoni); senzor optic pentru monitorizarea concentrației aerului; stație meteo.

Cartierele și străzile în care se va interveni sunt următoarele: cartierele Abator, 23 August, Minerilor, Mioriței, Olari, Nicolae Titulescu, Castanilor, Zona Gării, Oltețului, Săvinești, Energeticienilor, Smârdan, Theodor Aman, Nicolae Bălcescu, Popa Șapcă, Griviței, Sfântul Nicolae, 1 Mai Vest, Iosif Keber, Debarcader și străzile Ștefan cel Mare, General Dragalina, Dobrogeanu Gherea, Progresului, Mihail Sadoveanu, George Enescu, Aleea Bicaz, Călărași, Aleea Călărași, Microcolonie, Aleea Microcolonie, Meteor, Merilor, Aleea Merilor, Barajelor, Narciselor, Bicaz, Geneva, Ana Ipătescu, 1 Decembrie 1918,14 Octombrie, 11 Iunie, Vasile Alecsandri, Siretului, Bradului, 22 Decembrie 1989, I.L. Caragiale, A.I. Cuza, 30 Decembrie, Luncilor.

„Lucrările ce se vor derula în această perioadă nu vor afecta funcționarea corespunzătoare a sistemului de iluminat public în municipiu, la sfârșitul fiecărei zile noul sistem de iluminat fiind pus în funcțiune în zona în care s-a intervenit”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here