Ileana Bacâtea, o viaţă în slujba Ansamblului „Doina Gorjului”

1907

img249Activează în Ansamblul Folcloric Profesionist „Doina Gorjului” de aproape 33 de ani, iar turneele în care s-a deplasat au ajutat-o să cunoască lumea. Chiar dacă a ajuns să fie o cunoscută a muzicii populare gorjeneşti, Ileana Bacâtea se întoarce cu drag în lumea de la ţară. Ileana Bacâtea este angajată ca artist profesionist la „Doina Gorjului” încă de la vârsta de 20 de ani, şi nu şi-ar imagina viaţa fără muzică. Născută în judeţul Mehedinţi, aceasta are melodii gorjeneşti autentice, pentru care a luat numeroase premii de-a lungul anilor. Căsătorită de peste două decenii, artista este mândră de ambii săi copii, pentru care se mai abţine uneori de la cheltuieli.

Căntăreaţa se descrie ca fiind o persoană simplă, care iubeşte lumea satului, şi care detestă minciuna şi falsitatea. Îi place să se înconjoare de persoane seriose şi este convinsă că este o norocoasă încă de la naştere. „Eu tot ce mi-am dorit s-a realizat”, a mărturisit aceasta.
Îndrăgostită de Israel
Dintre toate turneele sale, Israelul, Ţara Sfântă, a fost cea care a impresionat-o şi a schimbat-o de la vizita din 2000. „Israelul mi-a rămas în suflet. Vizita acolo, m-a făcut să fiu mai bună cu ceilalţi”, a completat cântăreaţa. Atunci când stă acasă, Ileana Bacâtea nu suportă să se odihnească. Aceasta găteşte, face curăţenie sau se preocupă de aspectul fizic. „Fiind artist trebuie să arăţi bine. Nu cheltuiesc mult cu hainele, deoarece am şi copii, iar aceştia trebuie să fie la fel de aranjaţi”.
Artista îşi aminteşte cu plăcere de anii copilăriei, când elevă fiind în şcoala generală, făcea multe trăznăi, însă nu era certată prea rău de mama sa. „Eu şi alte colege de clasă ne doream cu ardoare să facem o poză aşezate fiind lângă motoreta profesorului de istorie. Însă, aceasta a căzut şi i-am produs pagube, pe care a trebuit să le plătim”, ni s-a confesat Ileana Bacâtea. Alintată la culme de părinţii săi şi necreându-le probleme majore, aceştia o răsfăţau, însă artista era mai ataşată de tatăl său, având firi asemănătoare. „Eu am moştenit ambiţia de la tata. Iar atunci când o colegă lua o notă mai mare decât mine, imediat învăţam să o întrec într-ale învăţăturii”, a completat cântăreaţa.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.