Un profesor de română își va asuma/aroga drept identitate limba, prin fiecare sunet și prin fiecare cuvânt, prin orice propoziție și orice frază… ale sale sau ale oricui, sub soare. Slavă Domnului că avem o limbă atât de bogată, pot fi fericiți! Un profesor de biologie sau un naturalist își va trăi, în natură, un vis și-și va contura o identitate de fragi și de căprioare, de ape, de creste, de grâne și de mioare. Slavă Domnului că România chiar este ,,Grădina Maicii Domnului” și, deși nu mai prea pare, încă mai putem celebra patru anotimpuri sub soare! Șoferii se identifică cu fiecare drum și cu fiecare bornă kilometrică sau semn de circulație. Slavă cerului pentru câte cărări a creat omul, pe Pământ! Și tot așa. Croitorul are identitatea fiecărui tiv și a fiecărui croi, a unghiului diedru pus în practică, la treabă și nu-i va putea fi indiferent felul cum te îmbraci. Avea dreptate Proust când asocia acea madlenă cu moartea bunicii sale… Lucrurile sunt și mai profunde de atât. N-ați cunoscut niciodată un hidrolog? Și să treci peste o apă sau să vezi un pod în construcție?! Tu întrebi precum un naiv, un amator, un copil mare, iar el îți răspunde demiurgic, ca un creator despre curgere, izvor, piuliță sau motor. La sfârșitul discuției, cine mai respiră ușor?! Singurul lucru pe care nu-l poate înțelege mintea mea e cât de neatenți și de amnezici să fim, încât să uităm tocmai identitatea noastră celestă, divinul din noi?! Admir sclipirea și unicitatea fiecărui suflet ce-mi iese în cale, dar sunt onorată cu neîncredere și nerecunoaștere și etichetată drept idealistă, deși tot ce spun există. Lumea asta nu-i decât o tristă piesă la un teatru de revistă. Haideți să mai fim copiii Tatălui ceresc. Măcar o zi!
La mulți ani, copii!
Adina Popescu
