Identităţi genealogice – Lucian Blaga şi Gorjul (I)

180

blaggaÎn vara anului 1932, stareţul Mănăstirii Tismana, părintele Glicherie Lovin (el însuşi autor al unor lucrări de mărturisire ortodoxă) aducea, în presa vremii, calde mulţumiri unor instituţii şi persoane care binevoiseră a face daruri sfântului lăcaş: Fabrica de mobilă Kortz & Alexandrescu din Tg.-Jiu, Firma Voiciloiu & Dragotă, Direcţia Penitenciarului Central din Craiova, domnii Luigi Pittini arhitectul şi Nica Petrescu, un ilustru maestru al baroului gorjean ş.a.

Printre donatori îl găsim şi pe CAIUS BREDICEANU, ministrul de atunci al României la Viena, care a dăruit o icoană în stil bizantin, reprezentând pe Sfântul Vasile cel Mare – ,,în amintirea familiei sale plecată din Brădicenii Gorjului acum 180 de ani, în Banat.”, după cum scrie Gorjanul din 1932. Caius Brediceanu provenea din ilustra familie a diplomaţilor bănăţeni, din care făcea parte şi Cornelia Brediceanu. Tiberiu, Caius, Sempronia şi Cornelia, fraţi şi soră, erau descendenţii renumitului politician bănăţean Coriolan Brediceanu (n. 5 ianuarie 1850 – m. 7 februarie 1909, Lugoj). Pe Cornelia Brediceanu, Blaga o cunoaşte încă din timpul studiilor la Liceul ,,Andrei Şaguna” din Braşov, fiind colegi. Tânăra – ,,slăbuţă, liniştită, cu ochii vii şi inteligenţi” – răspunde admiraţiei sincere cu afecţiune firească: ,,Ne comportam ca şi cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna.” ,,Acel ghiocel negru”, ,,creola aceea”, ce pare altora ,,inaccesibilă” şi de care ,,s-a încântat” chiar un tânăr profesor, nu e alta decât studenta de la medicină (înscrisă à contre-coeur), la Universitatea din Viena, în toamna lui 1917 şi întâlnită frecvent la biblioteca în care poetul îşi petrecea o mare parte din timpul zilei. Studenta de acum ,,nu mai era fetişcana subţirică, ce refuza cu dispreţ băieţos împlinirile”, făptura ei se împlinise armonios. ,,O priveam pierdut”, mărturiseşte poetul în scrierea memorialistică postumă Hronicul şi cântecul vârstelor (1965). După o logodnă secretă şi o tumultuoasă corespondenţă, cei doi îşi vor legitima legătura. „Poemele luminii sunt ale mele”, va mărturisi mai târziu Cornelia Blaga, destul de îngăduitoare cu „muzele” poetului, care, după cum se ştie, n-au fost puţine… Căsătoria cu Cornelia Brediceanu are loc în 1920 şi, la insistenţele cumnatului său Caius Brediceanu, Blaga se pregăteşte pentru cariera diplomatică, urmând studii de drept la Universitatea din Cluj. Va fi numit, apoi, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia (1926), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932; 1937-1938), Viena (1932-1937). După o meteorică prestaţie ca secretar de stat la Externe în guvernul Goga, Blaga avea să meargă la Lisabona, ca ministru plenipotenţiar (1938-1939). Această activitate diplomatică (evocată cu un realism sarcastic în romanul postum Luntrea lui Caron,1990), de anvergură europeană, a fost pusă recent în evidenţă atât de nepotul poetului, Corneliu Blaga, cât şi de cercetătorii Pavel Ţugui şi Constantin I.Turcu. Revenind la familia Brediceanu, vom observa că înaintaşii dinspre soţie ai poetului se strămutaseră din Brădicenii Gorjului în Banat pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Originea gorjenească a Bredicenilor era cunoscută în familia poetului, foarte atent, de fapt, la arborele genealogic al înaintaşilor şi descendenţilor săi, fără însă a-l pasiona prea mult genealogia maritală. Dintre familiile boiereşti oltene şi mehedinţene (care susţinuseră pe austrieci împotriva turcilor, declinându-şi astfel vocaţia europeană), plecate în Banat după 1740 (când stăpânirea austriacă asupra Olteniei încetează, ca urmare a războiului austro-turc din 1736-1739, prin Pacea de la Belgrad, 1739) se numără şi ascendenţii Corneliei Brediceanu: ,,Dintre boierii olteni care au fost siliţi să-şi părăsească moşiile împreună cu familiile lor şi s-au stabilit în Banat, au fost Deicol Brăiloiu şi Gheorghe Brădiceanu. Despre George Brădiceanu, ştim că era din Brădiceni, iar Barbu Brăiloiu se pare că locuia la Vădeni. În petiţia lor scrisă în latineşte, adresată în 1749 către Maria Terezia, solicită ,,o slujbuliţă”, cu care să-şi procure hrana cotidiană. Împărăteasa le-a aprobat să li se acorde din nou funcţia de plăieşi şi scăunaşi pe care au mai avut-o în Valahia. Lui George Brădiceanu îi revine meritul că a dus în Banat entuziasmul şi flacăra românească, transmisă urmaşilor săi care au luptat acolo pentru existenţa neamului românesc. Fiul său, Ion, din comuna Boldur, trece la Lugoj, unde creşte urmaşul Vasile, tatăl lui Coriolan Brădiceanu, marele luptător pentru cauza românilor din Banat şi Transilvania. Fiii acestuia sunt Caius, fost diplomat român, şi Tiberiu Brediceanu, distinsul folclorist şi compozitor…”, conform celor scrise de Gh. Gârdu în SERILE LA BRĂDICENI, Anul II. Desigur, în familia Brădicenilor, periplul olteano-bănăţean al înaintaşilor constituia o amintire scumpă, aşa se explică darul de preţ (Icoana Sfântului Vasile cel Mare) pe care Caius Brediceanu (a se observa înlocuirea lui ă cu e, într-o pronunţie mai literară) îl face în 1932 Mănăstirii Tismana, nefiind excluse anumite pelerinaje ale familiei în Gorj, la Brădiceni şi pe Valea Jaleşului. Însuşi Blaga cunoştea câte ceva din arborele genealogic al familiei sale, dar şi din cel al soţiei. Cunoaştem ,,tratamentul” ironic la care era supus poetul îndeosebi de cumnatul său, cel care are meritul de a-l fi determinat să urmeze studii de drept la Cluj, după venirea de la Viena, în vederea unei confortabile cariere diplomatice. În Hronicul şi cântecul vârstelor poetul evocă, desigur, cu duioasă preţuire, figura bunicului său, ,,moşul Simion Blaga”, ctitorul casei natale şi preot în Lancrăm, dar şi pe mama sa, Ana, născută Moga, ce făcea parte dintr-o veche familie de români venită din Macedonia pe la sfârşitul secolului al XVII-lea şi care dăduse câţiva preoţi şi chiar un episcop al Sibiului. (va urma)

Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here