Idei de nisip

550

O cale de ieşire din labirintul vieţii toţi căutăm, căci toţi sperăm lăsarea ceţii.
Sunt asemenea unui vultur în viaţă de când mă ştiu şi-mi caut prada bună ca povaţă ce-mi luminează calea spunându-mi că sunt eu.
Dimineaţa în târziu de toamnă. Mă uit alene la aburul dens ce urcă alchimic din cafeaua caldă: poemul. Iar ploaia răpăie-n geamuri. La toaca gândului: o idee în vânt. Şi mă cuprinde o melancolie caldă. Şi-mi las sufletul să vadă că o minune a încolţit ca-n inimă un foc de pară.
Stare de poem în noapte. Cerul ca o densă magmă – răsfrânt în baltă. Cenuşiu, povestind intrarea în iarnă ca într-o junglă.
Cum râde soarele la mine toamna şi eu privesc la el cu lene. Îl simt în vene, uşor şi toropit.
Şi nu uita de unde ai venit şi cine-au fost strămoşii tăi: dintre săraci, ciobani sau de prin văi. Şi ce-au făcut ca să îţi schimbe casta când au ajuns în vârful piramidei.
Ai jurat să mă iubeşti. Mi-ai promis luna de pe cer sau o stea mai mare. În jurul tău a apărut o auroră. Iar inima mea luminând precum soarele cel capricios. Mi-ai promis marea cu sarea ce se întinde cât vezi cu ochii. Înşelător ca fulgerul vara când naşte înainte de sunet sentimentul sublim din vechime.
Loc de împerecheat. Să lupţi şi să visezi pentru-o iubire pură. Loc pentru îndoctrinare ca să nu-ţi vezi iluziile deşarte. Loc de scris o carte.
O, tu fluid roditor, pogorâtor din zei, fă să se unească oamenii între ei.
Ficţiune pozitivă. Sunt aşa cum mă vezi. În labirintul minţii tale. Uneori ca un sfânt coborât pe pământ. Mă aşez la umbra gândului tău şi te-aud cum gemi de plăcere că sunt viu pe aici şi, zău, ţi-e trupul ca un vajnic şi veşnic altar.
Ca aerul ce îl respiri e modul de-a trăi în viaţă. Iar ei părinţii te învaţă cum să devii, cum din uimiri să ţeşi o zodie măreaţă.
Idei de nisip. Căzând într-un cuvânt. Zumzet de albine. Aprofundez ideile venite spontan. Cânt la vioară, flaut, pian. Notele muzicale îmi mângâie sufletul.
Vremea începe să-şi arate colţii c-un râs persecutat. Cu aripile-i ascunse, sburând când nu te-aştepţi, se preschimbă-ntr-o pasăre măiastră.
din „Confidenţe în labirintul vieţii”, Ed. Semne, Bucureşti, 2003
– meditaţii lirice de Constantin C. Şişiroi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here