Idei de afaceri – Lacto–Vegetarian

457

O zi obişnuită, într-un oraş cunoscut, curat şi aerisit, circulat şi aglomerat decent, cu locuitori ocupaţi şi în continuă mişcare. Să zicem, Tg.Jiu, ziua poate fi orice zi a săptămânii, iar cei ce asigură aglomeraţia din zona centrală, dumneavoastră.

Se apropie ora prânzului, forfota creşte progresiv. Pe stradă,  în biouri, peste tot, încep să sune neauzite ceasurile biologice, timpul e scurt, maşinăria complicată a organismului uman îşi cere drepturile zilnice. Încet –încet, obligaţiile încep să fie respectate, după obişnuinţă şi posibilităţi. Unii aştern pe şerveţel sandvişul de acasă, alţii dau fuga la covrigărie, spartanii deschid o apă plată şi înghit în sec. O altă categorie, din ce în ce mai numeroasă, preferă o masă caldă, luată  întrun ambient plăcut, la preţuri de bun simţ. O ciorbiţă cu multă carne şi o friptură zdravănă găseşti la tot pasul, preparatele  din carne sunt cele mai prezente, în special,  olfactiv. Dar ce variante pot alege cei care sunt certaţi cu carnea şi au ales un alt stil de viaţă, categorie care a câştigat în ultimul tot lor timp mai mulţi adepţi? Puţine, foarte puţine.
Târgu–jienii de vârsta a doua îşi amintesc de un loc  şi un nume foarte cunoscute pe vremea tinereţii,localul lacto – vegetarian „Mioriţa”, unde găseai o mămăliguţă cu brânză şi smântână, un iaurt, o iahnie de fasole cu murături, o omletă  şi multe ceaiuri din plante şi medicinale, modest şi cu preţuri modeste, iar lista de produse era una subţire, după moda timpului.
Un restaurant  sau bistro cu profil lacto – vegetarian ar putea constitui o idee de afaceri interesantă pentru cei dispuşi să investească într-un domeniu  cunoscut dar cu anumite particularităţi determinate de limitele impuse paletei de oferte. Ca idee de promovare, investitorul va prezenta afacerea ca o oportunitate pentru clienţi de a avea  o nouă viziune asupra  modului de viaţă, cu meniuri originale şi materie primă fără aditivi şi conservanţi. Clienţii  interesaţi vor câştiga timp şi sănătate, vor aprecia respectarea principiilor unei diete vegetariene de calitate şi vor reveni cu plăcere.
Localul va avea o sală pentru servirea mesei cu aproximativ 40 de locuri, o bucătărie de aproximativ 30 mp., o încăpere prevăzută cu rafturi pentru depozitarea materiei prime şi un grup sanitar amenajat şi dotat conform normelor în vigoare. În local nu se vor servi decât produse după reţete originale, respectiv aperitive, salate, supe, ciorbe, mâncăruri diverse şi deserturi, sucuri din fructe proaspete. Toate reţetele, inclusiv materia primă vor fi verificate zilnic de un medic nutriţionist, cu care firma are contract de colaborare. Pe baza unor comenzi telefonice, se pot livra diverse meniuri şi se pot asigura servicii de catering. În local nu se servesc băuturi alcoolice şi nu se fumează.
Pentru început  trebuie constituită societatea, după care veţi găsi spaţiile de închiriat şi veţi negocia chiria lunară. Următorul pas este amenajarea şi dotarea sălii de mese, a bucătăriei, a  grupului sanitar şi a încăperii pentru depozitare. Aveţi nevoie de un bucătar şi 3 – 4 ospătari, la un program zilnic  de 12 ore.
Amenajarea încăperilor firmei, inclusiv dotarea acestora vă costă în jur de 70 000  lei, astfel:
1)Sala de mese – aproximativ 30000 lei, inclusiv mobilierul comercial,
2) Bucătăria – 25000 lei, incluzând aparatura şi utilajele,
3)Depozitul – 5000 lei,
4)Grupul sanitar – 8000 lei, inclusiv obiectele sanitare. La toate acestea adăugaţi chiria primei  luni, în jur de 8 – 10 mii lei şi cheltuielile cu personalul, 12000 lei.
Împrumutul dvs. la bancă se va ridica la suma de 100 000 mii lei, pe care îi veţi obţine în baza unui plan de afaceri bine susţinut.
Concurenţa redusă reprezintă un atu incontestabil, seriozitatea personalului, calitatea produselor şi originalitatea acestora vă vor ajuta să amortizaţi întreaga investiţie în aproximativ 2 ani, perioadă în care vă veţi bucura de un profit mulţumitor.
A.Pop

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here