Idei de afaceri – Cafeneaua pe patru roţi

1673

O nouă zi de muncă, o dimineaţă în care nu ştii ce să faci mai repede, să te încadrezi în timp. Să te bărbiereşti fără insuliţe sau să te fardezi discret, să îţi pregăteşti ţinuta aleasă de cu seară, să pregăteşti copiii pentru şcoală, să le faci pacheţelele şi micul dejun  şi, în sfârşit, să pui de o cafea pe care nu apuci să o bei, decât sorbind de două ori din mers cu riscul unor arsuri locale sau bucale.

În drum spre serviciu, te gândeşti ce bună ar fi fost o cafea, să îţi limpezească gândurile şi să te pună pe roate de la primele ore. Cobori din troleibuz şi, surpriză, cafeneaua mobilă te aşteaptă cu cafeaua aburindă şi te scoate din starea  de nelinişte ce se instalase. Îţi alegi marca preferată, iei paharul cu capac, fierbinte şi intri triumfător pe poarta firmei. Ziua de muncă poate să înceapă.
Un scenariu tip, care se materializează adeseori, în multe case, în multe dimineţi, cu mulţi protagonişti. Şi aici, apare propunerea, ideea de afaceri, pentru un posibil investitor  cu puţin curaj şi ceva spirit comercial: cafeneaua mobilă, amplasată într-un autoturism de marfă de mici dimensiuni, cât să cuprindă aparatele de cafea, cafeaua, zahărul, frişca sau laptele condensat, plicuri de ceai, paharele de unică folosinţă cu capac şi alte obiecte specifice, după dorinţa cafegiului ambulant. După câte ştim, în Târgu-Jiu nu prea există aşa ceva, cafeaua, mai bună sau mai rea, vorba menestrelului, o poţi bea numai în localuri sau cafenele sau de la automatele de cafea de la care poţi obţine uneori un lichid ce se înscrie în opţiunea secundă a mereu tânărului cantautor şi consumator aprig de cafea mai sus menţionat, pe numele său adevărat, Vasile Şeicaru. De ce ai nevoie pentru a pune pe picioare o asemenea inedită şi măruntă afacere? În primul rând, de documentaţia pentru înfiinţarea firmei, care va cuprinde, pe lângă documentele tip, o serie de avize şi acorduri, fiecare primărie are regulamente proprii privind comerţul stradal şi este bine să vă feriţi de posibile neplăceri ulterioare. Cheltuielile cu înfiinţarea firmei vă vor duce la 2500-3000 de lei.
Urmează achiziţia autoturismului, de preferat la mâna a doua, să zicem cu 8000 euro sau 32000 de lei, aparatele pentru  cafea (două bucăţi cu aproximativ 6000 de lei), ustensile, pahare, cafea, ceai totalizând 1000 de lei pentru început de unde rezultă un total de 42 000 lei. Planul de afaceri bine întocmit îl veţi susţine în faţa reprezentantului unei bânci dispuse să vă acorde împrumutul. Şi de aici, la treabă. Dis de dimineaţă veţi porni pe un traseu prestabilit, pe ore şi locaţii, acolo unde ştiţi că vor avea loc aglomerări umane, posibili clienţi (locaţiile pot fi instituţii, staţii de autobuz, parcuri, gări, etc.).
Raportul dintre materia primă aprovizionată şi valoarea cafelelor vândute este de cel puţin 3 /1, deci, la 4000 de lei aprovizionare lunară veţi avea un venit de 12000 de lei şi un profit  de 6000 de lei, după ce am scăzut contravaloarea carburantului şi 1000 de lei alte obligaţii ale firmei. Un calcul sumar ne arată un câştig de 72000 de lei anual, cu fluctuaţii în funcţie de anotimp. Concurenţa locală este aproape inexistentă, curaj aveţi, noi vă urăm spor la treabă !
A.Pop

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here