Icoana Maicii Domnului «Îndrumătoarea» de la Mănăstirea Neamţ – ,,Vasul Cel plin de mirul laudelor îngerești, bucură-te, Maică a Domnului”!

401
fbt

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat făcătoare de minuni în anul 1491, în pământul Moldovei, în Mănăstirea «Înălțării Domnului» ce se numește Neamțul. Și se află această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu zugrăvită pe o scândură de lemn. Pe această icoană, când cu cruci o duc arhierei și preoții cu mâinile ținându-o, de multe ori s-a întâmplat, fiind în mâinile arhiereilor și a preoților, de s-a ridicat ca și cum s-ar smulge din mâinile lor și ar voi să se răpească, iar de aici i s-a pus numele că se închină, pe care, văzându-o norodul se umilește și se roagă cu umilință lui Dumnezeu. Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, fiind cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, a monahilor și a poporului.

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului «Îndrumătoarea»
,,Pe stâlpul minții noastre închipuie, cuvintele înțelepciunii cerești, Ceea Ce ești Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijinești. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce ești Mângâierea celor împovărați de păcate, Floarea tuturor darurilor cerești, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârșirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înțelegător al tuturor virtuților, Corabia mântuirii păcătoșilor, Căruța Cea de foc a Înțelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu. Cu pașii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana Ta, noi, cei ce nu știm a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii Tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceața cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii Tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite Ție de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălțimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăința care întărește casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul sufletului nostru și nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseții Tale. Purtați suntem de valurile ispitelor și cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieți. Îndulcește necazurile noastre cu darul Tău și scrie-ne pe noi în cartea vieții, Ceea Ce ești Carte Ce ai purtat pe Cuvântul vieții, Cel Care, prin pătimirea Sa, a scos pe Adam din lanțurile durerilor. Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumești și pe piatra răbdării ne așează, Ceea Ce ai născut pe Piatra vieții, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idolești. Acoperă-ne cu acoperământul Tău cel luminat, Ceea Ce ești Ocrotitoare creștinilor și păzești totdeauna pe robii Tăi cu darul Tău. Ceea Ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilință pentru păcatele noastre, cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostrum! Inima Ți s-a rănit când sulița a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii Tale ne întâmpină și ne ridică la înălțimea pocăinței. Bucură-te, Rază a înțelepciunii Soarelui Hristos, Turn nebiruit al creștinilor, Cetatea Cea cerească a Luminii, Vasul Cel plin de mirul laudelor îngerești, bucură-te, Maică a Domnului, Ceea Ce reverși daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei Tale icoane, cerând alinarea suferințelor și mare milă. Nu ne uita și pe noi, cei ce, măcar că nu știm a-ți aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale. Amin!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Turceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here