Iarnă în toată regula la Rânca

1307

Singura stațiune montană din Gorj este acoperită deja cu un strat de omăt de cel puțin o jumătate de metru după ce a nins din abundență în ultimele zile. De duminică încoace a nins aproape fără oprire, în Rânca temperatura fiind constant în jurul valorii de zero grade Celsius, ceea ce face ca zăpada proaspăt așternută să se depună în voie și pe carosabil. Drumarii acționează cu utilajele, dar șoferii ar trebui să fie pregătiți pentru un carosabil acoperit cu zăpadă tocată, chiar înghețată pe unele locuri. Pe străduțele înguste din stațiune intervin inclusiv utilaje ale primăriilor din Baia de Fier și Novaci, cele două localități care administrează Rânca. Ieri, vole de mare capacitate, dotate cu lanțuri pentru cauciucuri, au făcut pârtie printre cabane, zăpada fiind cărată în locurile în care era posibilă aruncarea acesteia în decor. În tot acest peisaj hibernal, proprietarii unor spații comerciale sau de cazare au urcat cu lopețile pe acoperiș pentru a îndepărta zăpada care, altfel, va sta acolo până la primăvară. „Doar nu o s-o lăsăm aici pentru că e grea și dacă tot ninge nu vrem alte probleme. Asta ne-ar mai trebui, să ne trezim cu probleme la acoperiș în plină iarnă”, a spus unul din cei care deszăpezeau. Șoferii care s-au încumetat să urce la munte pe o asemenea vreme s-au bucurat că zăpada nu este viscolită, deși traseul până în stațiune nu e deloc ușor de parcurs. „De la Craiova am venit pentru că am auzit că a nins mult aici. Am venit cu prietena mea, dar de pe la jumătatea drumului, undeva pe sub releu de televiziune, la un moment dat m-am întors pentru că nu mai puteam să urc. Nu am lanțurile cu mine și dacă le-aș fi avut nu cred că le-aș fi montat. Am coborât un pic, după care am întors mașina și mai greuț, dar am reușit să ajungem până la cabană. Fără lanțuri e dificil, iar dacă mai ninge cred că fără ele chiar nu se va mai putea urca”, a spus un șofer. În zona în care zăpada începea să se așterne pe munte șoferii au avut primele probleme pentru că până să reușească să înainteze pe asfaltul acoperit de omăt s-au trezit cu mașinile din fața lor pe avarie. Nu toți știu cum să „atace” drumul și îi încurcă și pe ceilalți. „Dacă cel din fața mea nu a mai putut să urce, automat am rămas și eu aici. Sper să pot merge mai departe pentru că utilajele de deszăpezire le-am văzut chiar de la baza muntelui. M-am și mirat când am văzut că rămânem pe aici, dar așteptăm să se întoarcă freza și cred că după ce vor da din nou cu sare și nisip o să putem s-o luăm din loc”, a declarat un alt șofer. Reprezentantul firmei care asigură deszăpezirea în zonă, Sandu Floarea, a menționat ieri că toate cele șase utilaje din Rânca au lucrat din plin în această perioadă. „Se acționează cu sare, cu nisip, cu material antiderapant, dar degeaba atâta timp cât continuă să ningă de sus. Dacă ninsoarea nu se oprește, nu putem face mai mult. Pe carosabil rămâne zăpadă tocată și de aceea șoferii trebuie să aibă lanțuri cu ei. Noi ne facem datoria, intervenim permanent și menținem circulația deschisă, dar în condiții de iarnă”, spune acesta. Pentru turiștii care vor să mai urce la munte e bine de știut că toată zona montană a Gorjului se află sub un cod galben de ninsori până în această seară. Avertizarea meteo intrată în vigoare marți dimineața și a cuprins și părți însemnate din Transilvania și Moldova, dar, pentru zona Rânca, iarna este de abia la început. Ninsorile vor continua, spre bucuria cabanierilor și a turiștilor care iubesc sporturile albe. Sezonul de schi a început oficial în Rânca pe 1 decembrie, iar de acum încolo are toate șansele să continue până în primăvară.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here