Iarba-mare este una dintre plantele cu flori galbene mari, frecvent întâlnită în zona de munte şi de deal. Este o plantă ierboasă rezistentă, destul de înaltă, care creşte mai ales în locurile umede de pe lângă malul apelor. Are o rădăcină îngroşată cu nişte cicatrici de formă inelată, din care se desprind ramificaţii lungi, dar mai subţiri.
Iarba-mare înfloreşte din luna iunie şi până târziu în luna septembrie. Florile au un diametru uneori mai mare de 5 cm, iar culoarea lor galben-intens le face uşor vizibile chiar de la distanţă.
În scop terapeutic se folosesc rădăcinile recoltate în lunile septembrie şi octombrie, emanând un miros camforat, parfumat în momentul ruperii.
Compoziție: substanţa masiv reprezentată în rădăcini este inulina care, deşi este un compus polizaharidic, asemenea zahărului, nu duce la creşterea glicemiei.
Rădăcinile conţin şi un ulei volatil în cantitate de 1-3%, depunerea acestuia la rece în stare solidă formează aşa-numitul camfor de inula sau helenină, un amestec de diverse scviterpene (alantolactonă şi compuşi similari). În plus, s-au evidenţiat substanţe de natură terpenică, fitoncide (substanţe antibiotice sintetizate de plante), fridelină, damaradeniol, stigmasterol şi altele.
Frunzele conţin un principiu amar, vitamina C şi săruri minerale, iar florile conţin în principal helenină.
Acţiune
Prin principiile conţinute, preparatele din rădăcină de iarbă-mare au efect expectorant, spasmolitic, coleretic, colagog şi diuretic, precum şi o acţiune generală tonică. Fitoncidele conferă remediilor din iarbă-mare proprietăţi antihelmintice, bacteriostatice şi antivirale.
Remarcabil este efectul menţionat de tratatele de specialitate asupra bacilului tuberculozei. Potrivit unor studii de laborator, sescviterpenele par să aibă proprietăţi inhibitoare asupra celulelor tumorale.
Indicaţii terapeutice
Iarba-mare este recomandată în infecţiile căilor respiratorii care se manifestă cu tuse, atât pentru calmarea acesteia, cât şi pentru fluidificarea secreţiilor bronşice, cum ar fi bronşitele şi traheitele.
De asemenea, ca antihelmintic îşi poate găsi utilitatea în tratarea unor infestaţii cu viermi intestinali (oxiuri, ascarizi). Iarba-mare este utilă în afecţiunile hepato-biliare cum ar fi dischinezia biliară.
Administrare:
Decoctul simplu se prepară din 2 linguri de rădăcină mărunţită, la 1 cană cu apă şi se consumă 1-2 căni pe zi. Decoctul concentrat se prepară din 4 linguri de materie rădăcinoasă uscată, la 1 cană cu apă şi se administrează câte 3-4 linguri pe zi.
Ca expectorant şi antitusiv se obişnuieşte să se prepare ceaiuri combinate în a căror compoziţie intră şi alte specii cum ar fi podbalul, salvia, nalba etc.
Precauţii şi contraindicaţii
La pacienţii cu potenţial alergic pot să apară reacţii alergice la aplicarea externă a unor preparate din rădăcină de iarbă-mare, ceea ce impune administrarea cu prudenţă a remediilor la aceşti pacienţi, respectiv întreruperea imediată a tratamentului în cazul apariţiei reacţiilor nedorite.
Pentru evitarea posibilelor efecte adverse asupra sistemului nervos, este necesar consultul unui specialist sau evitarea consumului de cantităţi mari din această plantă.
Nu se recomandă în timpul sarcinii şi a perioadei de lactaţie.
În cosmetică
În tradiţia populară din trecut, planta avea mare căutare printre fete, care o foloseau pentru prepararea unei ape folosite la spălarea părului.
