Iancu înoată și donează pentru Cumințenia lui Brâncuși

198

Petroșeneanul Avram Iancu se pregătește pentru o nouă încercare de a traversa înot Canalul Mânecii, la sfârșitul lunii iulie, acesta afirmând că, prin gestul său, dorește să se implice și în campania de strângere de fonduri declanșată la nivel național pentru achiziția operei lui Brâncuși, “Cumințenia Pământului”.

“În acest an am înotat câte 11-12 ore continuu pentru diferite cauze umanitare, în sprijinul bătrânilor de la un azil de vârstnici din Petroșani sau al unei fetițe cu mari probleme de sănătate din Bumbești-Jiu. Acum vreau să înot pentru un simbol național, pentru Constantin Brâncuși și pentru opera sa «Cumințenia Pământului». Mă bucură campania, o susțin din toată inima, pentru că și ideea mea de a traversa Canalul Mânecii este animată de un profund spirit patriotic”, a declarat, marți, Avram Iancu.
Acesta a spus că va dona și el bani pentru ca opera de artă să poată fi achiziționată de statul român.
Bibliotecarul din Petroșani este determinat “mai mult ca niciodată” să înregistreze o reușită în traversarea înot a Canalului Mânecii, echipat doar cu o cască, ochelari și slip, fără să poarte costum de neopren.

Pleacă spre Anglia
“M-am antrenat foarte serios în acest an, în ape reci, ca niciodată”, a spus Iancu, menționând că va pleca spre Dover (Marea Britanie) la sfârșitul acestei săptămâni. În demersul său, Avram Iancu va fi însoțit de un român ales prin tragere la sorți dintre cei care au decis să-i susțină demersul în mod voluntar. Tragerea la sorți va fi organizată, marți seara, la Petroșani, în prezența presei locale, după care câștigătorul va fi invitat să-i fie alături înotătorului în perioada 26-31 iulie, în Anglia. “Sunt primul român care a atacat Canalul Mânecii și mă voi întoarce acolo pentru o nouă bătălie. Traversarea este programată în perioada 26-31 iulie, după cum a stabilit Channel Swimming Association, entitatea internațională care omologhează recordurile de înot pe acest canal. Voi fi în poziția a doua de start în fereastra de înot, ceea ce este un lucru foarte bun”, a explicat Iancu.

Bani puțini
Înotătorul din Petroșani nu are încă toți banii necesari pentru încercarea sa, motiv pentru care se va antrena singur în Anglia, în următoarele trei săptămâni. Este însă optimist că promisiunile pe care le-a primit până acum vor fi onorate de către cei care le-au făcut. “Din acest punct de vedere sunt, oarecum, la mijlocul drumului. Am multe promisiuni și sunt încrezător în reușită”, a spus petroșeneanul. Deocamdată, e sigur că pe barca “Sea Leopard”, care îl va urma în timpul traversării Canalului Mânecii, se va afla doar persoana care va fi desemnată să-l urmeze pe Iancu prin tragere la sorți, iar pentru susținători există posibilitatea ocupării altor cinci locuri libere.

Acesta se află la cea de-a patra încercare de a traversa înot Canalul Mânecii, doar în slip și cu o cască pe cap, așa cum prevăd normele de omologare ale Channel Swimming Association (CSA) — organizația acreditată în acest sens. El a mai încercat, în august și octombrie 2014 și apoi în august 2015, să traverseze înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren, dar a eșuat la circa 15 kilometri de malul francez, după ce organizatorii i-au cerut să se oprească din cursă pentru că valurile și curenții mării i-ar fi pus viața în pericol. De la prima traversare înot a Canalului Mânecii, în anul 1875, doar 1.344 persoane au reușit această performanță singuri, se menționează pe site-ul organizației amintite.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here