Ianc, lider Sindicatul Salvamed Ambulanța Gorj: “Livrarea primelor ambulanțe noi către SJA Gorj se va realiza în decembrie!”

659

Serviciul Județean de Ambulanță(SJA) Gorj va avea, de la jumătatea lunii decembrie, între 5-7 ambulanțe noi de ultimă generație, iar, pe parcursul anului viitor, tot parcul instituției va fi aproape în totalitate înlocuit, asta chiar dacă mașinile actuale sunt încă funcționale. O spune liderul sindicatului majoritar cu drept de negociere din SJA Gorj, Ionel Ianc, care, la finalul lunii octombrie, a participat, în calitate de vicepreședinte al Federației Naționale Sindicale Ambulanța, singura reprezentativă la nivel național a serviciilor de ambulanță, la mai multe întâlniri pe această temă.

Ionel Ianc susține că informațiile alarmante privind situația parcului auto al SJA Gorj, apărute în ultimele zile în spațiul public, pun doar într-o lumină negativă SJA, asta în condițiile în care activitatea zilnică aici se desfășoară normal. Ianc nu neagă că autospecialele au un grad ridicat de uzură, dar până la sosirea mașinilor noi, activitatea se desfășoară în condiții normale, neexistând apeluri la care SJA să nu răspundă.
De altfel, o parte din probleme vor dispărea într-o lună și jumătate când la SJA vor ajunge primele ambulanțe noi. Achiziția a fost făcută de MAI, așa cum s-au făcut pentru mașinile noi aduse acum câteva zile la IPJ Gorj.

Obiectiv: Păstrarea tuturor drepturilor!
Liderul de sindicat a participat și la primele ședințe de negociere ale CCM-ului pe anul viitor, la nivel de sector de activitate, adică sănătate, unde au participat toate confederațiile din sistemul sanitar. La primele întâlniri a fost și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, alături de comisia de negociere a MS. Sindicaliștii intenționează să semneze noul CCM până cel târziu la finalul acestui an. “Negocierile merg foarte greu din cauza comisiei MS care nu vrea să-și asume multe prevederi din contractele anterioare. Încercăm să păstrăm toate drepturile chiar dacă vom declanșa acțiuni și sindicale”, a spus liderul de la Gorj. Ianc susține că Federația Ambulanța, în cadrul acestor întâlniri, s-au făcut demersuri către președintele Camerei Deputaților și către Parlamentul României, dar și la Comisia de Sănătate și Familie din Parlament prin care s-a cerut repunerea și urgentarea proiectului de lege privind Statutul personalului operativ de intervenție din serviciile de ambulanță. Acesta a trecut de Senat și se află pe proceduri în comisiile decizionale din CD.
Tot acolo s-a mai discutat și despre modificarea Ordonanței 41 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, dar și despre zvonurile privind înghețarea salariilor anul viitor, ultimul punct nefiind confirmat de ministrul Sănătății.
Ionel Ianc a ținut să precizeze că la negocierile la care va participa în calitate de președinte al Salvamed Ambulanța Gorj, cât și de vicepreședinte al FNSAR, va acționa în beneficiul actului medical, cât și al membrilor de sindicat.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here