Iana, obligat să lase Garda jos

148

Picture 007Directorul coordonator al Gărzii Financiare Gorj, Traian Iana, va mai conduce această instituţie de control doar câteva zile. Asta deoarece de pe data de 1 octombrie, adică de vineri, Iana va părăsi funcţia şi se va întoarce pe cea de comisar şef de divizie, totul pentru a-i lăsa locul liber pedelistului Florin Ninu.

Iana a renunţat la funcţie ca urmare a unei solicitări venite de la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

La începutul acestei săptămâni, Traian Iana, a fost chemat la Bucureşti pentru o întrevedere cu şeful ANAF. Pe lângă treburile legate de serviciu lui Iana i s-a sugerat şi faptul că trebuie să părăsească funcţia, deoarece nu beneficiază de un sprijin politic adecvat dar şi pentru că i s-a găsit înlocuitor. Dacă la început a refuzat să plece de bună voie de pe funcţie, acum Iana aşteaptă ordinul prin care Florin Ninu va fi numit în locul său iar el demis şi repus pe funcţia de şef de divizie. ,,Până la momentul de faţă nu am primit nicio decizie privind schimbarea mea, urmează să o primesc, probabil, cu data de 1 octombrie. Din câte ştiu, eu am fost ieri (n.r. luni) la ANAF, mi-am făcut o cerere de trecere pe funcţia de comisar şef de divizie urmând ca postul de comisar-şef de secţie să fie ocupat de Florin Ninu”, a declarat Iana. ,,Motivele pe care le-am invocat eu pe cererea de schimbare sunt unele personale”, a completat directorul Gărzii Financiare Gorj.

Rezistent la presiuni

Traian Iana a fost numit în funcţie în luna mai a acestui an după ce Florin Ninu a fost demis din funcţia de director adjunct al Gărzii Financiare iar Gheorghe Pupăzan a pus în funcţia pedelistului. Iana a acceptat şi atunci funcţia cu destulă suspiciune mai ales că ştia că nu este în graţiile partidului portocaliu. A rămas însă câteva luni pe funcţie sub presiunile impuse de cei sprijiniţi de partidul aflat la putere.

Alături de Iana va mai fi schimbat din funcţie, probabil, tot vineri şi Gheorghe Paraschivu, actualul director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, care va deveni trezorier şef, locul său fiind ocupat de către pedelistul Ion Cupă, revenit de la Mehedinţi.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here